Umbre mari răsar pe cale,
Ziua moare după culmi;
De pe coastă, pe sub ulmi,
Se scoboară mieii-n vale.
Obosit şi blând popor!
Şi cântând, păşeşte-agale
O copilă-n urma lor.
Tag
Arăt: 191 - 200 din 238 REZULTATE
George Coșbuc
George Coșbuc a fost un important poet român, născut la 20 septembrie 1866, în comuna Hordou din Transilvania, care la acea vreme era parte a Imperiului Austro-Ungar. El a studiat filologia la Universitatea din Budapesta și a început să publice poezii încă din adolescență.
Opera sa literară a fost influențată de tradițiile și cultura populară românească, precum și de istoria și mitologia românească. Coșbuc a publicat o serie de volume de poezii, inclusiv „Balade și idile”, „Pilde și povestiri”, „Năpasta” și multe altele. Printre cele mai cunoscute poezii ale sale se numără „Miorița”, „Hora unirii” și „Omul”.
Poeziile lui Coșbuc sunt caracterizate de o simplitate și o forță expresivă puternică. Ele au fost apreciate de criticii literari și de publicul larg, iar astăzi sunt considerate unele dintre cele mai importante și influente poezii din literatura română.
În plus față de poezie, Coșbuc a fost și un important jurnalist și publicist. El a lucrat la mai multe publicații importante, inclusiv „Tribuna”, „Românul” și „Voința Națională”, și a fost un susținător activ al mișcării naționale românești.
Cu toate acestea, Coșbuc a fost, de asemenea, criticat pentru pozițiile sale politice. El a fost un susținător al unirii Transilvaniei cu România și al luptei pentru independența României, iar aceste poziții politice l-au adus în conflict cu autoritățile austro-ungare de la acea vreme.
În concluzie, George Coșbuc a fost unul dintre cei mai importanți poeți și jurnaliști români ai secolului al XIX-lea și al începutului de secol XX. Opera sa literară a avut o influență semnificativă în dezvoltarea literaturii române, iar activismul său politic a făcut din el un simbol al luptei pentru drepturile și libertățile cetățenilor români.
Decebal către popor de George Coşbuc
Viaţa asta-i bun pierdut
Când n-o trăieşti cum ai fi vrut!
Şi-acum ar vrea un neam călău
S-arunce jug în gâtul tău:
E rău destul că ne-am născut,
Mai vrem şi-al doilea rău?
Noapte de vară de George Coşbuc
Zările, de farmec pline,
Strălucesc în luminiş;
Zboară mierlele-n tufiş
Şi din codri noaptea vine
Pe furiş.
Cuscrii de George Coşbuc
Bătaia cea rară-n ceasornic
Acum a-ncetat.
Hatmanul se uită mirat
La marele vornic –
– „E vânt şi pe ape a-nnoptat!”
Nedumerire (După Strodtmann) de George Coşbuc
Cât de rău eşti, Doamne, Doamne!
Tu mă-ntrebi grăbit şi-aprins,
Dacă te-am iubit vreodată?
Ce-i cu tine? Ce te-a prins?
Dac-aş şti, eu ţi-aş răspunde;
Cum să ştiu, că n-am de unde!
Eu la asta niciodată
N-am gândit cu dinadins.
Crăiasa zânelor de George Coşbuc
Orcanul însuşi stă domol
Şi-n gânduri dulci se pierde,
Când zânele cu pieptul gol
Răsar pe lunca verde.
Uşoare, ca de neguri, fug
Prin liniştea adâncă,
Obrajii lor, ca flori de rug,
Sunt nesărutaţi încă.
Nebunul de George Coşbuc
– „O văd, o văd! Departe-n văi
Cu groază-n suflet, Tată sfânt.
Cu părul despletit în vânt – „
Şi ochii lui s-aprind văpăi.
– „Te-nşeală, Medre, ochii tăi;
Nevasta ţi-e în mormânt.”
De pe deal de George Coşbuc
E capul ei, şi pieptul ei –
O văd acum întreagă,
O strig pe nume şi-i vorbesc,
Dar ea să mă-nţeleagă?
Nebuna de George Coşbuc
Voi o vedeţi fugind prin sat,
Cu zdrenţele şiroi,
Desculţă-n ger, cu ochii supţi
De cine râdeţi voi?
Şi după dânsa curioşi,
De ce fugiţi în roi?
De profundis de George Coşbuc
Pe sub dealurile Plevnei
Doarme spaima şi fiorul,
Soarele-şi ascunde faţa
Şi-ngrozit se-ntoarce norul
Să se ducă-ntr-alte părţi.
O, a fost acolo-n vale
Moarte şi pierire-odată,
Iar amara ei cumplire
Scrisă vreme-ndelungată
Povesti-se va prin cărţi.