Cu flori de crang
Te’mpodobesti,de tine beata,
Dar n’ai simtit tu niciodata
Ca florile din plete plang?
Sarmana fata!
George Coșbuc
George Coșbuc a fost un important poet român, născut la 20 septembrie 1866, în comuna Hordou din Transilvania, care la acea vreme era parte a Imperiului Austro-Ungar. El a studiat filologia la Universitatea din Budapesta și a început să publice poezii încă din adolescență.
Opera sa literară a fost influențată de tradițiile și cultura populară românească, precum și de istoria și mitologia românească. Coșbuc a publicat o serie de volume de poezii, inclusiv „Balade și idile”, „Pilde și povestiri”, „Năpasta” și multe altele. Printre cele mai cunoscute poezii ale sale se numără „Miorița”, „Hora unirii” și „Omul”.
Poeziile lui Coșbuc sunt caracterizate de o simplitate și o forță expresivă puternică. Ele au fost apreciate de criticii literari și de publicul larg, iar astăzi sunt considerate unele dintre cele mai importante și influente poezii din literatura română.
În plus față de poezie, Coșbuc a fost și un important jurnalist și publicist. El a lucrat la mai multe publicații importante, inclusiv „Tribuna”, „Românul” și „Voința Națională”, și a fost un susținător activ al mișcării naționale românești.
Cu toate acestea, Coșbuc a fost, de asemenea, criticat pentru pozițiile sale politice. El a fost un susținător al unirii Transilvaniei cu România și al luptei pentru independența României, iar aceste poziții politice l-au adus în conflict cu autoritățile austro-ungare de la acea vreme.
În concluzie, George Coșbuc a fost unul dintre cei mai importanți poeți și jurnaliști români ai secolului al XIX-lea și al începutului de secol XX. Opera sa literară a avut o influență semnificativă în dezvoltarea literaturii române, iar activismul său politic a făcut din el un simbol al luptei pentru drepturile și libertățile cetățenilor români.
Din carnetul unui poet simbolist de George Coşbuc
O, rimă, Muza mea! O, rimă!
A! pentru-o rimă-aş face-o crimă:
De fac crima,
Eu fac rima!
Curriculum Vitae de George Coşbuc
Puţin ne pasă cine-i, al cui, şi cum îl cheamă.
El a trecut liceul cu cea mai slabă notă,
Apoi s-a făcut actor. Dar faţa-i idioată
Bistriţa de George Coşbuc
Pe Bistriţa, cântând
O tânără fecioară,
În vânt având vestmântul
Şi-n păr vuindu-i vântul.
Aurora de George Coşbuc
Tu regină majestoasă, prietena lui Dumnezeu,
Ca un râu d’argint să varsă luminosul păr al tău
Peste drăgălașii umeri, când răsari însvăpăiată,
Patru portărei de George Coşbuc
Din larguri de palată ies patru portărei:
Au coifuri, au ceaprazuri, au suliţa la ei.
Pământul uitării de George Coşbuc
Acesta-i un cântec de bard ostenit,
De bard din pământul uitării.
Strămoşii-mi acolo pe stâlpi de granit
Cu albe portaluri un templu-au clădit
De marmură-n marginea mării.
Paşa Hassan de George Coşbuc
Pe vodă-l zăreşte călare trecând
Prin şiruri, cu fulgeru-n mână.
În lături s-azvârle mulţimea păgână.
Căci vodă o împarte, cărare făcând,
Şi-n urmă-i se-ndeasă, cu vuiet curgând,
Oştirea română.
Pastel de George Coşbuc
Prin vişini vântul în grădină
Cătând culcuş mai bate-abia
Din aripi, şi-n curând s-alină,
Iar roşul mac închide floarea,
Din ochi clipeşte-ncet cicoarea
Şi adoarme-apoi şi ea.
Patria română de George Coşbuc
Patria ne-a fost pământul
Unde ne-au trăit strămoşii,
Cei ce te-au bătut pe tine,
Baiazide, la Rovine,
Şi la Neajlov te făcură
Fără dinţi, Sinane, n gură,
Şi punând duşmanii-n juguri
Ei au frământat sub pluguri
Sângele Dumbrăvii-Roşii.
Asta-i patria română
Unde-au vitejit strămoşii!