Ce blizguie zăpada pe câmpi! Întregul cer
Azi poartă iar cămaşă cu tivituri de fier,
E tot o pânză albă prin tot întinsul zării,
Cu dungi de neguri, negre ca dorul răzbunării;
Din osturi bate crivăţ, şi plaiul alb al ţării
Greu scapără de ger.
Tag
Arăt: 151 - 160 din 238 REZULTATE
George Coșbuc
George Coșbuc a fost un important poet român, născut la 20 septembrie 1866, în comuna Hordou din Transilvania, care la acea vreme era parte a Imperiului Austro-Ungar. El a studiat filologia la Universitatea din Budapesta și a început să publice poezii încă din adolescență.
Opera sa literară a fost influențată de tradițiile și cultura populară românească, precum și de istoria și mitologia românească. Coșbuc a publicat o serie de volume de poezii, inclusiv „Balade și idile”, „Pilde și povestiri”, „Năpasta” și multe altele. Printre cele mai cunoscute poezii ale sale se numără „Miorița”, „Hora unirii” și „Omul”.
Poeziile lui Coșbuc sunt caracterizate de o simplitate și o forță expresivă puternică. Ele au fost apreciate de criticii literari și de publicul larg, iar astăzi sunt considerate unele dintre cele mai importante și influente poezii din literatura română.
În plus față de poezie, Coșbuc a fost și un important jurnalist și publicist. El a lucrat la mai multe publicații importante, inclusiv „Tribuna”, „Românul” și „Voința Națională”, și a fost un susținător activ al mișcării naționale românești.
Cu toate acestea, Coșbuc a fost, de asemenea, criticat pentru pozițiile sale politice. El a fost un susținător al unirii Transilvaniei cu România și al luptei pentru independența României, iar aceste poziții politice l-au adus în conflict cu autoritățile austro-ungare de la acea vreme.
În concluzie, George Coșbuc a fost unul dintre cei mai importanți poeți și jurnaliști români ai secolului al XIX-lea și al începutului de secol XX. Opera sa literară a avut o influență semnificativă în dezvoltarea literaturii române, iar activismul său politic a făcut din el un simbol al luptei pentru drepturile și libertățile cetățenilor români.
Cântece de George Coşbuc
Mama zice din Scriptură:
Dacă doi prieteni ai,
Vrând să dai a ta avere
Unuia, cărui s-o dai?
Unul tace, altul cere;
Cest din urmă-i prefăcut
Dă-o dar cui n-a cerut!
Povestea cântării de George Coşbuc
– „Ai poate prin lume vreo ţintă
De-alergi, călătorule vânt?”
– „Prin largile lumi ale zării,
Prin taina cea sfânt-a cântării
Şi, singur, pe vremea-nnoptării
Cântec ostăşesc de George Coşbuc
Caii sar şi frâu-şi muşcă
Jos prin văi e fum de puşcă,
Corbi s-arată croncănind.
Stau de-atac duşmanii gata
Uite-o în zbor întunecata
Moarte-acum spre noi venind!
Povestea căprarului de George Coşbuc
Când ne-au respins de la movilă,
Căzurăm mulţi pe-aceste lunci.
Şi-ntreg un regiment atunci,
De ce-a văzut, a plâns de milă.
În şiruri strânse şi-mproşcând
Necontenit cu foc mulţimea,
Se da-ndărăt dorobănţimea,
Loc turcilor pe şes făcând.
Curgea şi mult şi iute focul,
Iar între-ai noştri şi vrăjmaşi
Erau cel mult optzeci de paşi
Dar noi lăsam cu palma locul.
Cântec oriental de George Coşbuc
Nu-i ca ea-n oraşul tot
Mai frumoasă fată –
Ea se-nchină? Cei atei
Sunt bigoţi deodată,
Iese-n stradă? S-a făcut
Pe-al ei pas lumină –
Ea zâmbeşte? De e nor,
Vremea se-nsenină.
Poporală de George Coşbuc
Când geme şi urlă şi tună
În martie cerul cu ploi
Soseşte-n stârnita furtună
Din nou primăvara la noi.
Cântec IV de George Coşbuc
A venit un lup din crâng
Şi-alerga prin sat să fure
Şi să ducă în pădure
Pe copiii care plâng.
Şi-a venit la noi la poartă
Şi-am ieşit eu c-o nuia:
„Lup flămând cu trei cojoace,
Hai la maica să te joace” –
Eu chemam pe lup încoace,
El fugea-ncotro vedea.
Popasul ţiganilor de George Coşbuc
În noapte, sub poale de codru-nverzit,
E freamăt de glasuri, un tainic şoptit;
Ard galbene flăcări şi-n zare de foc
Vezi chipuri sinistre grămadă-ntr-un loc.
Cântec III de George Coşbuc
Ţară-avem şi noi sub soare,
Şi-o râvnesc duşmani destui,
Dar prin vremi asupritoare
N-am lăsat-o nimănui.
E bogată, zici! vezi bine,
E bogată, căci în ea
Multe inimi sunt, străine,
Şi-i frumoasă, că-i a mea.
Dacă-i mică, nu-i de-ocară,
Căci viteji în ea mai sânt,
Şi-apoi şi la noi în ţară
Creşte fierul din pământ: