La poalele pădurii, Arnulf pe lângă foc
Stă singur. E întuneric şi plin de spaime locul,
Arnulf e însă tare, şi vesel arde focul.
El şi-a încercat departe prin alte ţări norocul
Cu regii, cari porniră războiul la Sfântul loc.
Tag
Arăt: 141 - 150 din 238 REZULTATE
George Coșbuc
George Coșbuc a fost un important poet român, născut la 20 septembrie 1866, în comuna Hordou din Transilvania, care la acea vreme era parte a Imperiului Austro-Ungar. El a studiat filologia la Universitatea din Budapesta și a început să publice poezii încă din adolescență.
Opera sa literară a fost influențată de tradițiile și cultura populară românească, precum și de istoria și mitologia românească. Coșbuc a publicat o serie de volume de poezii, inclusiv „Balade și idile”, „Pilde și povestiri”, „Năpasta” și multe altele. Printre cele mai cunoscute poezii ale sale se numără „Miorița”, „Hora unirii” și „Omul”.
Poeziile lui Coșbuc sunt caracterizate de o simplitate și o forță expresivă puternică. Ele au fost apreciate de criticii literari și de publicul larg, iar astăzi sunt considerate unele dintre cele mai importante și influente poezii din literatura română.
În plus față de poezie, Coșbuc a fost și un important jurnalist și publicist. El a lucrat la mai multe publicații importante, inclusiv „Tribuna”, „Românul” și „Voința Națională”, și a fost un susținător activ al mișcării naționale românești.
Cu toate acestea, Coșbuc a fost, de asemenea, criticat pentru pozițiile sale politice. El a fost un susținător al unirii Transilvaniei cu România și al luptei pentru independența României, iar aceste poziții politice l-au adus în conflict cu autoritățile austro-ungare de la acea vreme.
În concluzie, George Coșbuc a fost unul dintre cei mai importanți poeți și jurnaliști români ai secolului al XIX-lea și al începutului de secol XX. Opera sa literară a avut o influență semnificativă în dezvoltarea literaturii române, iar activismul său politic a făcut din el un simbol al luptei pentru drepturile și libertățile cetățenilor români.
Cetatea Neamţului de George Coşbuc
Sunt cu ceară picurate
Filele-n bucoavna mea,
Dar citesc, cum pot, în ea.
Spune-acolo de-o cetate
Care Neamţul se numea
Şi-au zidit-o, spune-n cronici,
Nemţi, germani sau teutonici.
Seara de George Coşbuc
Ai durat prin aer punte
Din fâşii de foc: te-ai dus
Tot mai sus şi tot mai sus
Stai acum pe-un vârf de munte
Şi-ţi întorci senina frunte
Spre apus.
Ceas-rău de George Coşbuc
Pe când clopotul de sară
Sună lung şi legănat
La biserica din sat,
Nina şede-n prag afară
Şi-ascultând cum bate rară
Boarea-n crengile de fag,
Fata toarce; stând pe prag
Fata toarce;
Plinul fus uşor se-ntoarce
Pe sub degete cu drag.
Scut şi armă de George Coşbuc
Domnul sfânt să ne iubească,
Şi-al său Duh ocrotitor
Plin de pace să plutească
Peste ţara Româneasca
Şi-al românilor popor!
Cântecul redutei de George Coşbuc
În redută numai lei;
Uite-i, mă, başbuzucii,
Eu de-aici le-aud papucii!
Dar mai mare peste ei
Cine-mi e? Vrun Strâmbă-Lemne?
Cică şi mai şi, pesemne,
Unul, Ciaca-Paca-Bei.
Scumpă Ţară Românească de George Coşbuc
Scumpă ţară românească,
Cuib în care ne-am născut,
Câmp pe care s-a văzut
Vitejia strămoşească,
Scumpă ţară românească,
Te salut!
Cântecul fusului de George Coşbuc
Eu mi-am făcut un cântec
Stând singură-n iatac
Eu mi-am făcut un cântec,
Şi n-aş fi vrut să-l fac.
Dar fusul e de vină
Că se-nvârtea mereu,
Şi ce-mi cânta înainte
Cântam pe urmă eu.
Scara de George Coşbuc
Am găsit-o ieri în prun,
Dar să nu grăbiţi ocara!
I-am luat în pripă scara.
Ea mă-njură: Eşti nebun?
Pune scara!
Dacă-njuri, eu n-o mai pun!
Cântecul cel vechi al Oltului de George Coşbuc
Vine, tată, Oltul mare;
Malul stâng de-abia îl zăresc.
Las să vie Oltul mare,
Că, români de când trăiesc,
Oltul tot la piept ne are
Şi-i al nostru şi ne ştie
Şi nu bate cu mânie
Malul cel basarabesc.
Vine mare, las să vie
Că ni-e sol dumnezeiesc.