O văz limpede, aşa cum era. Naltă, uscăţivă, cu părul alb şi creţ, cu ochii căprui, cu gura strânsă şi cu buza de sus crestată în dinţi de pieptene, de la nas în jos.
Barbu Ștefănescu Delavrancea
Barbu Ștefănescu Delavrancea a fost unul dintre cei mai importanți scriitori români ai secolului al XIX-lea și al începutului de secol XX. Născut la 11 aprilie 1858, Delavrancea a fost un om extrem de talentat și cu o educație vastă, studiind la Paris și la Universitatea din București.
Opera sa literară a fost influențată de mai multe curente literare, inclusiv de realism, naturalism și simbolism. El a fost unul dintre primii scriitori români care a abordat subiecte sociale și politice în literatura sa, precum și problemele morale și etice ale societății românești.
Delavrancea a publicat o serie de volume de proză și teatru, inclusiv „Iona”, „Apus de soare”, „Viforul”, „Umbra lui Mircea” și multe altele. Lucrările sale au fost apreciate atât de public, cât și de criticii literari, fiind considerate unele dintre cele mai importante și influente din literatura română.
În afara operei sale literare, Delavrancea a fost, de asemenea, unul dintre membrii importanți ai societății românești din secolul al XIX-lea și al XX-lea. El a fost membru fondator al Societății Scriitorilor Români și a jucat un rol important în dezvoltarea teatrului românesc, fiind considerat unul dintre cei mai importanți dramaturgi ai perioadei.
Cu toate acestea, Delavrancea a fost, de asemenea, un om controversat și criticat pentru poziția sa politică și pentru legăturile sale cu mișcările politice ale timpului. El a fost implicat în mișcarea națională a României și a luptat pentru drepturile și libertățile românilor, iar aceste poziții politice l-au adus în conflict cu autoritățile de la acea vreme.
În concluzie, Barbu Ștefănescu Delavrancea a fost unul dintre cei mai importanți scriitori și membri ai societății românești din secolul al XIX-lea și al începutului de secol XX. Opera sa literară a avut o influență semnificativă în dezvoltarea literaturii române, iar activismul său politic a făcut din el un simbol al luptei pentru drepturile și libertățile cetățenilor români.
Bunicul de Barbu Ştefănescu Delavrancea
Se scutură din salcâmi o ploaie de miresme.
Bunicul stă pe prispă. Se gândeşte. La ce se gândeşte? La nimic. Enumeră florile care cad.
Departe, departe de Barbu Ştefănescu Delavrancea
Sub castanii din via părăsită, mai mulţi copilaşi, în cămăşi albe, mă înconjuraseră. Stam pe pământul cald, cu mâinile sub cap, privind adâncul cerului albastru, şi povesteam.
Hagi-Tudose de Barbu Ştefănescu Delavrancea
Dincolo de „Crucea de piatră”, de-a stânga Şoselei Vitanului, se ridică biserica „Sfânta Troiţa”. Mândreţe de biserică.
Văduvele de Barbu Ştefănescu Delavrancea
Oamenii, când n-au ce face, se-apucă de gâlceavă. Se dau la vorbă, şi destul e unul s-o apuce anapoda, că cearta e gata.
Sultănica de Barbu Ştefănescu Delavrancea
D-a stânga Râului Doamnei, razna de satul Domneşti, se vede o casă, albă ca laptele, cu ferestrele încondeiate cu roşu şi albastru.
Sorcova de Barbu Ştefănescu Delavrancea
Troienele se ridicau namilă până în tinda creştinului. Vântul spulbera fulgii de zăpadă în vârteje şi stoluri, repezite în lungul uliţelor, sparte la răspântii şi împrăştiate
Pravoslavnicul şi slăninile de Barbu Ştefănescu Delavrancea
Era odată un biet creştin sărac şi c-o droaie de copii mărunţi. Toată avuţia lui era gura femeii şi a copiilor, care ţipau de fitece. Guri flămânde, şi pace bună!
Poveste de Barbu Ştefănescu Delavrancea
O, poveşti, poveşti… lumea toată este o poveste, căci ce-a fost odată ca niciodată o fi fost ca şi astăzi, şi ce este astăzi va fi odată ca niciodată.
Palatul de cleştar de Barbu Ştefănescu Delavrancea
Cam pe la începutul vremilor, până unde praştia minţii nu azvârle, se povesteşte, aşa, ca din scorneală, că omul era croit din alte foarfeci şi cioplit din altă bardă.