Alexandru Macedonski este unul dintre cei mai cunoscuți poeți români, considerat unul dintre reprezentanții cei mai importanți ai simbolismului românesc. Născut la 14 martie 1854 la Craiova, Macedonski a fost un om extrem de talentat și cu o educație vastă, studiind la Paris și Roma, printre alte locuri.
Opera sa literară a fost influențată de mai multe curente, inclusiv de simbolism, decadentism și modernism. El a fost unul dintre primii poeți români care a încorporat idei noi și inovatoare în poezia sa, incluzând imagini suprarealiste, metafore extravagante și un limbaj poetic nou și neobișnuit.
Macedonski a publicat prima sa carte de poezie, intitulată „Prima verba”, în 1872, iar de-a lungul carierei sale literare a publicat o serie de volume de poezie, proză și teatru. Printre cele mai cunoscute opere ale sale se numără „Excelsior”, „Noaptea de decemvrie”, „Poema rondelurilor” și „Leul deșertului”.
În afara operei sale literare, Macedonski a fost, de asemenea, cunoscut ca un critic literar important, publicând articole despre literatură și artă în diferite publicații. El a avut, de asemenea, o influență semnificativă în dezvoltarea teatrului modern românesc.
În ciuda faptului că a fost unul dintre cei mai talentați și mai importanți poeți români, Macedonski a fost, de asemenea, un om controversat și adesea criticat pentru atitudinea sa neobișnuită și adesea excentrică. El a avut o personalitate puternică și a fost adesea implicat în conflicte cu alți membri ai comunității literare.
Cu toate acestea, contribuția sa la literatura română a fost de necontestat și opera sa literară rămâne una dintre cele mai importante și influente din istoria literaturii române.
„Pălidă umbră” este o poezie simbolistă scrisă de Alexandru Macedonski și publicată pentru prima dată în volumul său din 1883, intitulat „Flori sacre”. În această poezie, Macedonski explorează idei precum tristețea, melancolia și frumusețea efemeră a vieții. Poemul este compus din trei strofe, fiecare conținând patru versuri, iar limbajul utilizat este foarte imagistic și plin …
De ce ca norii cei de iarnă
Ce vin pe câmpuri ca s-aştearnă
Lungi strate de zăpadă,
Colos enorm de piatră, maiestuos, splendid,
Cu zece porţi înalte, ce-n faţa-i se deschid,
Ai crede că încape printr-însele oricine,
În noaptea naltă
Ce s-a lăsat peste natură
Se-ntrezăresc prin frunzătură
Avântă-te, suflet, prin dulce cântare
Şi spune la lume, când este trădare,
Ca s-o deşteptăm!
Privighetoarea-nvietoare
A-ntrematorilor fiori,
Desteapta prin caisii-n floare
Ale zefirilor viori.
Am să mă calatoresc-
Sunt furat ca de ispite,
S-o voiesc, să n-o voiesc,
Spre tinuturi negandite.
Printre valuri care plâng,
Şi sub bolţi întunecate,
Şiruri
de-astre înceţate
Felinare se răsfrâng
De mari fluturi sărutată,
Pe-o movilă — artificială,
E pagoda argintată
De zâmbirea matinală.
Pe rand orice ore ranesc,
Iar ultima vecinic omoara…-
Tot sufletul mi-este o vioara
Ce plange duios ca traiesc.
