De cand ai plecat departe,
Ma gandesc sa scriu o carte,
Dar de-aici si pan` la tine
Nu se merge, nu se vine.
Tag
Arăt: 81 - 90 din 635 REZULTATE
Adrian Paunescu
Adrian Păunescu a fost unul dintre cei mai importanți poeți, scriitori și politicieni români ai secolului al XX-lea. Născut la data de 20 iulie 1943 în satul Copăceni din județul Dolj, Păunescu a crescut într-o familie de intelectuali și a descoperit pasiunea pentru poezie încă de la o vârstă fragedă.
De-a lungul vieții sale, Păunescu a scris o serie de poezii și romane celebre, care au rămas în istoria literaturii române. Printre cele mai cunoscute poezii ale sale se numără „Lacrimile mamei”, „Cântec pentru mama”, „Omul care își scrie singur portretul”, „Inutil ieșind din oraș” și multe altele.
Pe lângă activitatea sa literară, Adrian Păunescu a fost și un important om politic în România, ocupând mai multe poziții de conducere în cadrul Partidului Comunist Român și al Partidului Socialist al Muncii. El a fost, de asemenea, un activist cultural și social, promovând valorile tradiționale românești și luptând împotriva influențelor occidentale.
În anii ’90, Păunescu a intrat în conflict cu noile autorități politice din România și a devenit un critic vocal al tranzitiei spre democrație în țară. El a fost, de asemenea, un critic al guvernului și al politicii economice adoptate de România în perioada de tranziție.
În ciuda criticilor și controversei care au însoțit activitatea sa politică, Adrian Păunescu a rămas unul dintre cei mai iubiți și respectați poeți ai României, iar opera sa literară a continuat să inspire și să încânte generații întregi de cititori. În anul 2010, la șapte luni după moartea sa, a fost inaugurat în Piața Universității din București un monument dedicat lui Adrian Păunescu, care reprezintă o imagine stilizată a lui Păunescu ținând în mână un microfon. Monumentul a fost ridicat în semn de recunoștință pentru contribuția sa la literatura și cultura română.
Nicăieri, de pretutindeni de Adrian Păunescu
Nesomn barbar, în plină remuşcare,
mă simt cumplit de singur şi bătrân,
din toată viaţa mea de strigăt straşnic
un fel de vocalize mai îngân.
Nevoia de ambele mâini de Adrian Păunescu
A țipat în somn cocoşul,
Vrând găina să-şi dezmierde,
Cade Împăratul Roşu,
Vine Împăratul Verde.
Văleleu, ce surdă luptă,
Ce democraţie spână,
Nesomnul meu și insomnia ta… de Adrian Păunescu
Această noapte care mă provoacă,
mai bine m-ar tăia, şi-apoi m-ar bea
aşa cum stau, în propria mea umbră,
căzut ca într-o ceaşcă de cafea…
Nerușinată fericire de Adrian Păunescu
N-aș mai avea ce spune și ce vrea,
Că orice poftă aș nutri, se poate,
Tu să mă ierți de toate, țara mea,
Până mă iartă Dumnezeu de toate.
Neiertător, inoperabil gând de Adrian Păunescu
Adorm târziu și mă trezesc urlând
Că iarăși gândul mi-a ajuns la tine,
Nu pot gândi mereu același gând,
Supus bolnav aceleiași ruine.
Ne mor prietenii de Adrian Păunescu
Ne mor prietenii, ne mor,
Murim şi noi în moartea lor,
Că-ntârzie îngrozitor,
Într-una, primul ajutor,
Ne dă târcoale moartea de Adrian Păunescu
Acum, că și privirea s-a scurtat
Și fiecare-i singur cu-ale sale
S-ar cuveni să fim mai grijulii
Cu moartea ce ne dă mereu târcoale.
Nașterea lui Eminescu de Adrian Păunescu
Ciudata noapte simt ca o sa fie
si-o sa trazneasca în dictionar,
la noapte, în Moldova mijlocie,
se naste Eminescul nostru iar.
N-am să rămân de Adrian Păunescu
Prea mult, pe-aici, n-am să rămân,
întârzierea nu mi-ar face bine,
ci voi cădea lumină-ntre ruine,
cu dreapta căutând un stog de fân.