Ce greu mi-este mie, dar ție ce greu!
O negură-i lumea sporită mereu,
Cînd urcă pămîntul în oase la zeu
Și norul de lacrimi pe sufletul meu
Adrian Paunescu
Adrian Păunescu a fost unul dintre cei mai importanți poeți, scriitori și politicieni români ai secolului al XX-lea. Născut la data de 20 iulie 1943 în satul Copăceni din județul Dolj, Păunescu a crescut într-o familie de intelectuali și a descoperit pasiunea pentru poezie încă de la o vârstă fragedă.
De-a lungul vieții sale, Păunescu a scris o serie de poezii și romane celebre, care au rămas în istoria literaturii române. Printre cele mai cunoscute poezii ale sale se numără „Lacrimile mamei”, „Cântec pentru mama”, „Omul care își scrie singur portretul”, „Inutil ieșind din oraș” și multe altele.
Pe lângă activitatea sa literară, Adrian Păunescu a fost și un important om politic în România, ocupând mai multe poziții de conducere în cadrul Partidului Comunist Român și al Partidului Socialist al Muncii. El a fost, de asemenea, un activist cultural și social, promovând valorile tradiționale românești și luptând împotriva influențelor occidentale.
În anii ’90, Păunescu a intrat în conflict cu noile autorități politice din România și a devenit un critic vocal al tranzitiei spre democrație în țară. El a fost, de asemenea, un critic al guvernului și al politicii economice adoptate de România în perioada de tranziție.
În ciuda criticilor și controversei care au însoțit activitatea sa politică, Adrian Păunescu a rămas unul dintre cei mai iubiți și respectați poeți ai României, iar opera sa literară a continuat să inspire și să încânte generații întregi de cititori. În anul 2010, la șapte luni după moartea sa, a fost inaugurat în Piața Universității din București un monument dedicat lui Adrian Păunescu, care reprezintă o imagine stilizată a lui Păunescu ținând în mână un microfon. Monumentul a fost ridicat în semn de recunoștință pentru contribuția sa la literatura și cultura română.
Noua iubire de altcândva de Adrian Păunescu
Mă-ncearcă iar, de cine știe unde,
Ca o pedeapsă cinică și grea,
Senzația că ne-am putea ascunde
Într-un poem al meu de altcândva.
Noaptea Mării Beții de Adrian Păunescu
Haide, haide, ce-o fi o fi,
Să prefacem noaptea în zi,
Asta-i noaptea marii beții,
A marii beții,
Noaptea dinaintea primaverii de Adrian Păunescu
Cu floarea ploii intre dinti
Si cu-un cutit de apa-n maini,
Voi spinteca taceri fierbinti
Sub tainicul latrat de caini.
Noaptea de adio de Adrian Păunescu
M-ai condamnat să nu mai ştiu de tine
Şi am primit umil sentinţa ta
Şi-acum, când nici o veste nu mai vine,
Mă tem de tot ce s-ar putea întâmpla.
Noapte de unul singur de Adrian Păunescu
Aud un pian prin zăpezi cristaline
Şi nu sunt cu tine, vai, nu sunt cu tine,
Chopin – un concert de pian oarecare
Noapte bună, Motu, și adio de Adrian Păunescu
Buletin de stiri sub semn de doliu,
Umbrele pe scena se aduna,
Ai plecat din rolurile vietii,
Pentru rolul mortii. Noapte buna!
Ninsoarea de adio de Adrian Păunescu
Aseara când ne desparteam, aseara,
Tot mai era un pic de primavara,
Si-acum arunca ochii pe fereastra,
A viscolit pe despartirea noastra.
Ninge-a România Mare de Adrian Păunescu
Ninge-a rugăciune și-a înduplecare,
Ninge ca un credit cu dobândă mare,
Ninge ca din rană și ca din seringă,
Din coșmarul lumii a-nceput să ningă.
Niciodată de Adrian Păunescu
Un cântec nu-i nimic în lumea asta
Mai bine să-l zdrobeşti şi apoi să taci
Cînd el cu o iluzie nu umple
Ghiozdanele copiilor săraci.