Noi pe-aici cu-n fel de nuntă,
Eu – înfrânt şi tu înfrântă,
Stai acasă, nu te deranja,
E-o afacere măruntă,
Tag
Arăt: 61 - 70 din 635 REZULTATE
Adrian Paunescu
Adrian Păunescu a fost unul dintre cei mai importanți poeți, scriitori și politicieni români ai secolului al XX-lea. Născut la data de 20 iulie 1943 în satul Copăceni din județul Dolj, Păunescu a crescut într-o familie de intelectuali și a descoperit pasiunea pentru poezie încă de la o vârstă fragedă.
De-a lungul vieții sale, Păunescu a scris o serie de poezii și romane celebre, care au rămas în istoria literaturii române. Printre cele mai cunoscute poezii ale sale se numără „Lacrimile mamei”, „Cântec pentru mama”, „Omul care își scrie singur portretul”, „Inutil ieșind din oraș” și multe altele.
Pe lângă activitatea sa literară, Adrian Păunescu a fost și un important om politic în România, ocupând mai multe poziții de conducere în cadrul Partidului Comunist Român și al Partidului Socialist al Muncii. El a fost, de asemenea, un activist cultural și social, promovând valorile tradiționale românești și luptând împotriva influențelor occidentale.
În anii ’90, Păunescu a intrat în conflict cu noile autorități politice din România și a devenit un critic vocal al tranzitiei spre democrație în țară. El a fost, de asemenea, un critic al guvernului și al politicii economice adoptate de România în perioada de tranziție.
În ciuda criticilor și controversei care au însoțit activitatea sa politică, Adrian Păunescu a rămas unul dintre cei mai iubiți și respectați poeți ai României, iar opera sa literară a continuat să inspire și să încânte generații întregi de cititori. În anul 2010, la șapte luni după moartea sa, a fost inaugurat în Piața Universității din București un monument dedicat lui Adrian Păunescu, care reprezintă o imagine stilizată a lui Păunescu ținând în mână un microfon. Monumentul a fost ridicat în semn de recunoștință pentru contribuția sa la literatura și cultura română.
Nufăriţa de Adrian Păunescu
De te zvârleam afară şi-ţi destinam noroiul,
Să fii pe totdeauna a altui Dumnezeu,
M-aş fi convins pe mine că e mai bine singur
Şi că aşa se cade, noroiul să fiu eu.
Nuferii de Adrian Păunescu
Foaie de ce rang nu știu,
colier de nufăr viu,
pielea ta neagră o scriu
cu prăpăd și cu pustiu
și plăcere de burghiu.
Numai ea de Adrian Păunescu
Nu deveniţi
Apărătorii mei,
Am o carte de telefon
De femei,
Numai că sunt nebun
După buzele ei,
Numai trecut de Adrian Păunescu
Tot ce am avut
Pleacă spre trecut
Şi se-mparte brusc la doi.
Ceasul ce veghea
Strâns pe mâna mea
Nu cheltui tristețea de Adrian Păunescu
Nu cheltui tristeţea prea curând
şi nu te sătura de suferinţă,
nu mai petrece zilele plângând,
că o să ai, de toate, trebuinţă.
Nu mai avem nici lacrimi de Adrian Păunescu
Şi după ce se-ntâmplă toate, toate,
Prăpăd moral şi lipsă de noroc,
Mai e şi-această secetă de foc,
Să n-avem apă, aer şi bucate.
Nu regizez distanța dintre noi de Adrian Păunescu
Când în bemol, când în diez,
Când înainte, când-napoi,
Putere n-am să regizez
Toată distanța dintre noi.
Nu vreau incertitudini de Adrian Păunescu
Nimic nu poate fi mai rău pe-aici
Decât ar fi închipuirea mea,
Nu vă feriți să-mi spuneți rele vești,
Ar fi mai rele de le-aș inventa.
Noi între noi de Adrian Păunescu
Sînt munți între mine și tine
Și ceață și tulbure cîmp,
Plantații de cumpeni absurde
Și dansuri greoaie de plumb.