Ne-am fi iubit, într-adevăr,
până la moarte, de nu s-ar fi inventat
acest drog, acest surogat, scrisul.
Tag
Arăt: 51 - 60 din 635 REZULTATE
Adrian Paunescu
Adrian Păunescu a fost unul dintre cei mai importanți poeți, scriitori și politicieni români ai secolului al XX-lea. Născut la data de 20 iulie 1943 în satul Copăceni din județul Dolj, Păunescu a crescut într-o familie de intelectuali și a descoperit pasiunea pentru poezie încă de la o vârstă fragedă.
De-a lungul vieții sale, Păunescu a scris o serie de poezii și romane celebre, care au rămas în istoria literaturii române. Printre cele mai cunoscute poezii ale sale se numără „Lacrimile mamei”, „Cântec pentru mama”, „Omul care își scrie singur portretul”, „Inutil ieșind din oraș” și multe altele.
Pe lângă activitatea sa literară, Adrian Păunescu a fost și un important om politic în România, ocupând mai multe poziții de conducere în cadrul Partidului Comunist Român și al Partidului Socialist al Muncii. El a fost, de asemenea, un activist cultural și social, promovând valorile tradiționale românești și luptând împotriva influențelor occidentale.
În anii ’90, Păunescu a intrat în conflict cu noile autorități politice din România și a devenit un critic vocal al tranzitiei spre democrație în țară. El a fost, de asemenea, un critic al guvernului și al politicii economice adoptate de România în perioada de tranziție.
În ciuda criticilor și controversei care au însoțit activitatea sa politică, Adrian Păunescu a rămas unul dintre cei mai iubiți și respectați poeți ai României, iar opera sa literară a continuat să inspire și să încânte generații întregi de cititori. În anul 2010, la șapte luni după moartea sa, a fost inaugurat în Piața Universității din București un monument dedicat lui Adrian Păunescu, care reprezintă o imagine stilizată a lui Păunescu ținând în mână un microfon. Monumentul a fost ridicat în semn de recunoștință pentru contribuția sa la literatura și cultura română.
Obişnuindu-ne departe de Adrian Păunescu
Am început să mă obişnuiesc,
Încet-încet, cu gândul că eşti moartă,
Considerându-te, în mod firesc,
Un fel de capodoperă de artă.
Oameni singuri de Adrian Păunescu
Pentru oamenii cei singuri pe pământ e cel mai greu,
El- mai singur decât tine și tot singuri ea și eu.
Oameni singuri, oameni singuri, dați-mi voie să vă strig
Oameni de zăpadă de Adrian Păunescu
Ninge fără milă cu vinovăţie
Ca o inculpare, ca un martor mut
Ninge ca o nuntă, ninge şi sfâşie
Se fărâmiţează ultimul salut.
O veste de Adrian Păunescu
Telefonul plange, parc-ar vrea sa-mi spuna
Ca sarmana Tanti a patit ceva,
C-a venit pe lume ca o veste buna
Si-a plecat din lume ca o veste rea.
O țară cât adâncul unei linguri de Adrian Păunescu
Atunci când sună cineva la poartă,
Atunci când sunt confuz şi-mi este greu,
Atunci când perceptorii nu mă iartă,
Îmi amintesc de tine, tatăl meu.
Nuntă și parastas de Adrian Păunescu
Vremea-n calendare se încruntă,
Nici o clipă nu ne-a mai rămas,
Te-am chemat la propria ta nuntă
Și-ai ajuns la propriul parastas.
Nunta lucrurilor de Adrian Păunescu
Alături, un palton și o jachetă
Ca-ntr-o idilă mînecile-și strîng,
Se caută, pe urmă se regretă,
Cu lacrimi tragice de nasturi plîng.
Nunta echinocțiului de Adrian Păunescu
Ființa mea de iarnă e sătulă,
Mă desprimăvărez câte puțin,
Simt mugurii trecându-mi prin căciulă
Și nu știu ce-i cu ei: se duc, ori vin.
Nunta de Adrian Păunescu
Noptoasă doamnă a tristeţii mele,
Vin apele plîngînd spre ochii tăi,
O remuşcare urcă în călăi
Şi pietrele cad singure din ele.