Sânt pictori, în cer, care lasă
Culorile lor să mai cadă
Pe-aci, pe pământ, pe acasă,
Şi asta se cheamă zăpadă.
Adrian Paunescu
Adrian Păunescu a fost unul dintre cei mai importanți poeți, scriitori și politicieni români ai secolului al XX-lea. Născut la data de 20 iulie 1943 în satul Copăceni din județul Dolj, Păunescu a crescut într-o familie de intelectuali și a descoperit pasiunea pentru poezie încă de la o vârstă fragedă.
De-a lungul vieții sale, Păunescu a scris o serie de poezii și romane celebre, care au rămas în istoria literaturii române. Printre cele mai cunoscute poezii ale sale se numără „Lacrimile mamei”, „Cântec pentru mama”, „Omul care își scrie singur portretul”, „Inutil ieșind din oraș” și multe altele.
Pe lângă activitatea sa literară, Adrian Păunescu a fost și un important om politic în România, ocupând mai multe poziții de conducere în cadrul Partidului Comunist Român și al Partidului Socialist al Muncii. El a fost, de asemenea, un activist cultural și social, promovând valorile tradiționale românești și luptând împotriva influențelor occidentale.
În anii ’90, Păunescu a intrat în conflict cu noile autorități politice din România și a devenit un critic vocal al tranzitiei spre democrație în țară. El a fost, de asemenea, un critic al guvernului și al politicii economice adoptate de România în perioada de tranziție.
În ciuda criticilor și controversei care au însoțit activitatea sa politică, Adrian Păunescu a rămas unul dintre cei mai iubiți și respectați poeți ai României, iar opera sa literară a continuat să inspire și să încânte generații întregi de cititori. În anul 2010, la șapte luni după moartea sa, a fost inaugurat în Piața Universității din București un monument dedicat lui Adrian Păunescu, care reprezintă o imagine stilizată a lui Păunescu ținând în mână un microfon. Monumentul a fost ridicat în semn de recunoștință pentru contribuția sa la literatura și cultura română.
Evoluția speciilor de Adrian Păunescu
Evoluția speciilor de Adrian Păunescu reflectă asupra schimbărilor și adaptărilor umanității de-a lungul timpului, subliniind lupta pentru supraviețuire și progres.
Patul lui Zamolxes de Adrian Păunescu
El nu ţine ţară de-a doua
Că marmură albă în miei arde seul
Şi el luminează cu rouă
Spre tronul de sare pe care stă zeul.
Elegia unui număr militar de Adrian Păunescu
Elegia unui număr militar de Adrian Păunescu reflectă asupra vieții și sacrificiilor soldaților, subliniind anonimatul și suferința celor care luptă pentru țară.
Pastel de toamnă de Adrian Păunescu
Pe muntele negru de frunză de vară
Te chem cu accent brumăriu să te sperii
Când spicul de toamnă dă-n spicele verii
Şi cade lumina şi trage să moară.
E prea puţin de Adrian Păunescu
E prea puțin de Adrian Păunescu explorează nemulțumirea și dorința de mai mult, subliniind setea de cunoaștere, iubire și împlinire personală.
Pacient la final de veac de Adrian Păunescu
Şi află, doctore, c-aici mă doare,
Acolo unde geme-un colţ de ţară,
Acolo unde plânge fiecare
Ca naţiunea noastră să nu moară.
E bine de Adrian Păunescu
E bine de Adrian Păunescu reflectă asupra stării de mulțumire și acceptare a vieții, subliniind momentele de pace și satisfacție interioară.
Pacient de Adrian Păunescu
Eu n-am să mă fac bine niciodată
Mereu voi suferi de-o boală grea,
Simţindu-mi conştiinţa vinovată,
Că nu e totul bine-n ţara mea.
Durerea femeiască de Adrian Păunescu
Durerea femeiască de Adrian Păunescu explorează suferințele și sacrificiile femeilor, subliniind puterea și reziliența lor în fața dificultăților vieții.