Ne iartă, Doamne, ura şi gâlceava
de care suntem zilnic vinovaţi,
dar către Tine tulnicul suna-va,
să-ntorci privirea Ta către Carpaţi.
Tag
Arăt: 501 - 510 din 635 REZULTATE
Adrian Paunescu
Adrian Păunescu a fost unul dintre cei mai importanți poeți, scriitori și politicieni români ai secolului al XX-lea. Născut la data de 20 iulie 1943 în satul Copăceni din județul Dolj, Păunescu a crescut într-o familie de intelectuali și a descoperit pasiunea pentru poezie încă de la o vârstă fragedă.
De-a lungul vieții sale, Păunescu a scris o serie de poezii și romane celebre, care au rămas în istoria literaturii române. Printre cele mai cunoscute poezii ale sale se numără „Lacrimile mamei”, „Cântec pentru mama”, „Omul care își scrie singur portretul”, „Inutil ieșind din oraș” și multe altele.
Pe lângă activitatea sa literară, Adrian Păunescu a fost și un important om politic în România, ocupând mai multe poziții de conducere în cadrul Partidului Comunist Român și al Partidului Socialist al Muncii. El a fost, de asemenea, un activist cultural și social, promovând valorile tradiționale românești și luptând împotriva influențelor occidentale.
În anii ’90, Păunescu a intrat în conflict cu noile autorități politice din România și a devenit un critic vocal al tranzitiei spre democrație în țară. El a fost, de asemenea, un critic al guvernului și al politicii economice adoptate de România în perioada de tranziție.
În ciuda criticilor și controversei care au însoțit activitatea sa politică, Adrian Păunescu a rămas unul dintre cei mai iubiți și respectați poeți ai României, iar opera sa literară a continuat să inspire și să încânte generații întregi de cititori. În anul 2010, la șapte luni după moartea sa, a fost inaugurat în Piața Universității din București un monument dedicat lui Adrian Păunescu, care reprezintă o imagine stilizată a lui Păunescu ținând în mână un microfon. Monumentul a fost ridicat în semn de recunoștință pentru contribuția sa la literatura și cultura română.
Iluzia unei insule de Adrian Păunescu
Diseară-i plecarea în insula mea
trăsura de nuc te așteaptă la scară,
ia-ți haine mai groase și nu-ntârzia
căci câini-polițiști s-ar putea să apară.
Rugăciune către pădure de Adrian Păunescu
Pădurea mea, primeşte-mă la tine,
Ca pe-un sicriu ce vrea să intre iar
În fostul trunchi al fostului stejar,
În hohotul bolnavelor ruine.
Iluzia cuvântului de Adrian Păunescu
Iluzia cuvântului de Adrian Păunescu explorează puterea și limitările limbajului, subliniind complexitatea și ambiguitatea comunicării.
Rugă pentru România de Adrian Păunescu
Tragica mea, condamnata mea ţară,
Din nou răstignită şi funerară,
În static şi jalnic galop antigalop,
Între secetă, foamete şi potop.
Iertările de Adrian Păunescu
Iertările de Adrian Păunescu explorează temele iertării și reconcilierii, subliniind importanța vindecării și a redescoperirii păcii interioare.
Rugă pentru părinţi de Adrian Păunescu
Enigmatici şi cuminţi,
Terminându-şi rostul lor,
Lângă noi se sting şi mor,
Dragii noştri, dragi părinţi.
Hipnoză de toamnă de Adrian Păunescu
Hipnoză de toamnă de Adrian Păunescu evocă melancolia și farmecul toamnei, subliniind efectul hipnotic al naturii în schimbare.
Romanţă în trestie de Adrian Păunescu
Trestia pe baltă bate tremurat,
Se aude trenul dinspre Calafat,
Neştiute păsări saltă peste noi,
Cum, chemat de tine, morţii mă-ncovoi.
Hanurile tinereţii de Adrian Păunescu
Hanurile tinereții de Adrian Păunescu evocă nostalgia și frumusețea amintirilor din tinerețe, subliniind energia și efervescența acelor vremuri.