Dar ia aminte, marea mea iubire,
că ninge-atâta de rudimentar,
c-ai să te-nzăpezești la mânăstire
și n-o să ai soluții de ieșire
Tag
Arăt: 411 - 420 din 635 REZULTATE
Adrian Paunescu
Adrian Păunescu a fost unul dintre cei mai importanți poeți, scriitori și politicieni români ai secolului al XX-lea. Născut la data de 20 iulie 1943 în satul Copăceni din județul Dolj, Păunescu a crescut într-o familie de intelectuali și a descoperit pasiunea pentru poezie încă de la o vârstă fragedă.
De-a lungul vieții sale, Păunescu a scris o serie de poezii și romane celebre, care au rămas în istoria literaturii române. Printre cele mai cunoscute poezii ale sale se numără „Lacrimile mamei”, „Cântec pentru mama”, „Omul care își scrie singur portretul”, „Inutil ieșind din oraș” și multe altele.
Pe lângă activitatea sa literară, Adrian Păunescu a fost și un important om politic în România, ocupând mai multe poziții de conducere în cadrul Partidului Comunist Român și al Partidului Socialist al Muncii. El a fost, de asemenea, un activist cultural și social, promovând valorile tradiționale românești și luptând împotriva influențelor occidentale.
În anii ’90, Păunescu a intrat în conflict cu noile autorități politice din România și a devenit un critic vocal al tranzitiei spre democrație în țară. El a fost, de asemenea, un critic al guvernului și al politicii economice adoptate de România în perioada de tranziție.
În ciuda criticilor și controversei care au însoțit activitatea sa politică, Adrian Păunescu a rămas unul dintre cei mai iubiți și respectați poeți ai României, iar opera sa literară a continuat să inspire și să încânte generații întregi de cititori. În anul 2010, la șapte luni după moartea sa, a fost inaugurat în Piața Universității din București un monument dedicat lui Adrian Păunescu, care reprezintă o imagine stilizată a lui Păunescu ținând în mână un microfon. Monumentul a fost ridicat în semn de recunoștință pentru contribuția sa la literatura și cultura română.
Adio, mamă patrie, adio! de Adrian Păunescu
Probabil, mâine-aici va fi pustiu
Şi toţi în pribegie vom porni-o.
Drum bun, popor pierdut la un pariu,
Adio, mamă patrie, adio!
Adio, adică rămâi de Adrian Păunescu
Nu înseamnă da, iubire,
Când zic da, înseamnă nu,
Când zic tu, lovesc în mine,
Când zic eu, înseamnă tu.
Adio de Adrian Păunescu
Degeaba-ți spun adio, că nici nu mai observi,
Ca turme de jivine distanțele-ntre noi,
Alerg parcă spre zarea spitalelor de nervi,
Acum nu mai e strigăt ce m-ar suci-napoi.
Adeverinţă de dragoste de Adrian Păunescu
Adeveresc, de voie, prin prezenta,
De nimeni mituit, minţit, silit,
C-ai fost femeia mea şi te-am iubit
Şi cu plăcere ţi-am făcut legenda.
Adânca turcire de Adrian Păunescu
O, țara mea, dughene și bazare,
Turcirea ta istorică ne doare.
O, țara mea, bazare și dughene,
Ne-am ridica și noi, dar ne e lene.
Agresiva amintire de Adrian Păunescu
Străbat aceleaşi drumuri, dar astăzi fără tine,
Într-un amestec straniu de bine şi ruşine,
Aş vrea să plec departe, ca dorul să se aline,
Dar amintirea este mai tare decât mine.
Aducerea aminte de Adrian Păunescu
Va fi păcatul tău să-mi ieși dintre cuvinte
De-ajung să-mi pară rău, când mi-te-aduc aminte,
Mă-nvârt bolnav în cerc, sub talpă simt morminte
Și în zadar încerc să nu te mai țin minte.
Adolescența de Adrian Păunescu
Vând dumbrăvi și optsprezece ani,
Stradă cu salcâmi şi cu castani,
Primăvară-n balta renăscută,
Zile ce amintirea le sărută.
Adio, ţie de Adrian Păunescu
Adio, ție, care pleci acum
Acolo unde moartea ta o cere,
Și totuși, ne vom întâlni din nou,
Când vom muri și noi, și la-nviere.