În numele poporului român,
În numele a ceea ce mă doare,
Înaintez recurs fără scăpare
Cerescului şi absolut stăpân.
Adrian Paunescu
Adrian Păunescu a fost unul dintre cei mai importanți poeți, scriitori și politicieni români ai secolului al XX-lea. Născut la data de 20 iulie 1943 în satul Copăceni din județul Dolj, Păunescu a crescut într-o familie de intelectuali și a descoperit pasiunea pentru poezie încă de la o vârstă fragedă.
De-a lungul vieții sale, Păunescu a scris o serie de poezii și romane celebre, care au rămas în istoria literaturii române. Printre cele mai cunoscute poezii ale sale se numără „Lacrimile mamei”, „Cântec pentru mama”, „Omul care își scrie singur portretul”, „Inutil ieșind din oraș” și multe altele.
Pe lângă activitatea sa literară, Adrian Păunescu a fost și un important om politic în România, ocupând mai multe poziții de conducere în cadrul Partidului Comunist Român și al Partidului Socialist al Muncii. El a fost, de asemenea, un activist cultural și social, promovând valorile tradiționale românești și luptând împotriva influențelor occidentale.
În anii ’90, Păunescu a intrat în conflict cu noile autorități politice din România și a devenit un critic vocal al tranzitiei spre democrație în țară. El a fost, de asemenea, un critic al guvernului și al politicii economice adoptate de România în perioada de tranziție.
În ciuda criticilor și controversei care au însoțit activitatea sa politică, Adrian Păunescu a rămas unul dintre cei mai iubiți și respectați poeți ai României, iar opera sa literară a continuat să inspire și să încânte generații întregi de cititori. În anul 2010, la șapte luni după moartea sa, a fost inaugurat în Piața Universității din București un monument dedicat lui Adrian Păunescu, care reprezintă o imagine stilizată a lui Păunescu ținând în mână un microfon. Monumentul a fost ridicat în semn de recunoștință pentru contribuția sa la literatura și cultura română.
Cerere de Adrian Păunescu
Asist întâmplător
la spectacolul prostiei lumii
și parcă aș vrea să-mi iau abonament.
Cea din urmă primăvară de Adrian Păunescu
Adie-a primăvară dinspre stele
și dinspre mugurii conspirativi
pe care tu, cu lacrimile mele,
sub viforele iernii îi cultivi.
Amor cubist de Adrian Păunescu
La margini te chem,
Să fugim undeva,
Că şi sufletul meu
E o mahala.
Amor cu struguri copți de Adrian Păunescu
Te mai iubesc și te mai frâng, femeie,
În taina de desfrâu a unei nopți,
Și mâna mea din cuie te descheie,
Și suntem vii și strugurii sunt copți.
Amăgire de Adrian Păunescu
Şi iar a venit primăvara,
Şi iar ne minţim că-i frumos,
Şi iar frunzele urcă scara,
Şi-i verde pământul pe jos.
Am visat mirosul tău de Adrian Păunescu
Am adormit în zborul peste hău,
Ca personajul reintrat în carte,
Ardea în jur un Univers de său,
Crucificat pe stelele deșarte.
Am nevoie de oameni de Adrian Păunescu
Am nevoie de oameni,
ei sunt răscumpărarea
singurătății mele de fond,
oameni la metereze,
Alfabet de Adrian Păunescu
Vai de-acei oameni
care condamnă
ca mistic
tot ceea ce nu înțeleg ei.
Albastru-ndoliat de Adrian Păunescu
În plină zi se face noapte
Şi ninge fără de motiv,
Albastrul lui Sabin Bălaşa
S-a-ndoliat definitiv.