De-un timp încoace sângele mă-nșeală
Nu-l pot reține să se stingă-ncet,
Îmi amintesc de tine, te regret
Ca-ntr-o convalescență, după boală.
Tag
Arăt: 391 - 400 din 635 REZULTATE
Adrian Paunescu
Adrian Păunescu a fost unul dintre cei mai importanți poeți, scriitori și politicieni români ai secolului al XX-lea. Născut la data de 20 iulie 1943 în satul Copăceni din județul Dolj, Păunescu a crescut într-o familie de intelectuali și a descoperit pasiunea pentru poezie încă de la o vârstă fragedă.
De-a lungul vieții sale, Păunescu a scris o serie de poezii și romane celebre, care au rămas în istoria literaturii române. Printre cele mai cunoscute poezii ale sale se numără „Lacrimile mamei”, „Cântec pentru mama”, „Omul care își scrie singur portretul”, „Inutil ieșind din oraș” și multe altele.
Pe lângă activitatea sa literară, Adrian Păunescu a fost și un important om politic în România, ocupând mai multe poziții de conducere în cadrul Partidului Comunist Român și al Partidului Socialist al Muncii. El a fost, de asemenea, un activist cultural și social, promovând valorile tradiționale românești și luptând împotriva influențelor occidentale.
În anii ’90, Păunescu a intrat în conflict cu noile autorități politice din România și a devenit un critic vocal al tranzitiei spre democrație în țară. El a fost, de asemenea, un critic al guvernului și al politicii economice adoptate de România în perioada de tranziție.
În ciuda criticilor și controversei care au însoțit activitatea sa politică, Adrian Păunescu a rămas unul dintre cei mai iubiți și respectați poeți ai României, iar opera sa literară a continuat să inspire și să încânte generații întregi de cititori. În anul 2010, la șapte luni după moartea sa, a fost inaugurat în Piața Universității din București un monument dedicat lui Adrian Păunescu, care reprezintă o imagine stilizată a lui Păunescu ținând în mână un microfon. Monumentul a fost ridicat în semn de recunoștință pentru contribuția sa la literatura și cultura română.
Cantina populară de Adrian Păunescu
Credeam în puterile sângelui meu
Dar aflu acum, sub accente de astre,
Că nu e al meu și că eu nu sunt eu,
Că eu am ajuns alimentele voastre.
Cântec de frâu de Adrian Păunescu
Fără niciun efort ochii eu îi deschid,
O puternică stea mă tot trage de pleoape
Și în cerul de sus e un foc suferind,
Și un foc suferind se ridică din ape.
Cocoșul de munte de Adrian Păunescu
O, tragic-vanitos cocoş de munte,
Nici n-ai cânta, atunci când cânţi, prea rău,
Nici n-ar putea ceilalţi să te înfrunte,
În plin şi dulce cucurigul tău,
Claun la pensie de Adrian Păunescu
Multe lucruri am zis şi acum se-mplinesc,
Eu am răni ce mă dor înainte de-a fi,
Pedepsit şi rănit,cred că totu-i firesc,
Şi voi fi graţiat şi-nţeles în copii.
Chemare către țărani de Adrian Păunescu
A venit și vremea furtunoasă
Să ne dăm naturii înapoi,
Hai, țărani, întoarceti-vă-acasă
Că e-dor pământului de voi.
Cheia de Adrian Păunescu
Mari poeți, de-a lungul vremii, au asemănat femeia
Cu o floare, cu un soare, c-o zeiță, cu scânteie, cu o apă, c-o păpușă.
Eu, cum nu-s poet prea mare,
Zic că seamănă c-o ușă.
Chei de Adrian Păunescu
De n-ai fi decât tu sub cerul lumii,
De n-ai fi decât tu, cea fără pată,
Și nici un clopot n-ar voi să bată
Și nici un fiu să-și plângă mila mumii,
Cerșesc suferința de Adrian Păunescu
Acum, mă-ntreb ce se va întâmpla,
Cu viața mea, cu scrisul meu, cu toate,
Când mă voi liniști și am s-adorm,
Măcar o noapte, cu seninătate.
Cerere de uitare de Adrian Păunescu
La toamnă, sub nebunul glas de greieri,
Când şi singurătatea va fi grea,
Să-mi faceţi operaţie pe creier,
Să mă scăpaţi de gândul despre ea.