Îmbătrânește paznicul de far
Și bezna în sprâncenele lui țipă,
Când el ne e mereu mai necesar
Și ni-i mai drag cu fiecare clipă.
Tag
Arăt: 31 - 40 din 635 REZULTATE
Adrian Paunescu
Adrian Păunescu a fost unul dintre cei mai importanți poeți, scriitori și politicieni români ai secolului al XX-lea. Născut la data de 20 iulie 1943 în satul Copăceni din județul Dolj, Păunescu a crescut într-o familie de intelectuali și a descoperit pasiunea pentru poezie încă de la o vârstă fragedă.
De-a lungul vieții sale, Păunescu a scris o serie de poezii și romane celebre, care au rămas în istoria literaturii române. Printre cele mai cunoscute poezii ale sale se numără „Lacrimile mamei”, „Cântec pentru mama”, „Omul care își scrie singur portretul”, „Inutil ieșind din oraș” și multe altele.
Pe lângă activitatea sa literară, Adrian Păunescu a fost și un important om politic în România, ocupând mai multe poziții de conducere în cadrul Partidului Comunist Român și al Partidului Socialist al Muncii. El a fost, de asemenea, un activist cultural și social, promovând valorile tradiționale românești și luptând împotriva influențelor occidentale.
În anii ’90, Păunescu a intrat în conflict cu noile autorități politice din România și a devenit un critic vocal al tranzitiei spre democrație în țară. El a fost, de asemenea, un critic al guvernului și al politicii economice adoptate de România în perioada de tranziție.
În ciuda criticilor și controversei care au însoțit activitatea sa politică, Adrian Păunescu a rămas unul dintre cei mai iubiți și respectați poeți ai României, iar opera sa literară a continuat să inspire și să încânte generații întregi de cititori. În anul 2010, la șapte luni după moartea sa, a fost inaugurat în Piața Universității din București un monument dedicat lui Adrian Păunescu, care reprezintă o imagine stilizată a lui Păunescu ținând în mână un microfon. Monumentul a fost ridicat în semn de recunoștință pentru contribuția sa la literatura și cultura română.
Pe cont propriu de Adrian Păunescu
Într-o lume aflată permanent
sub stare de risc,
uităm adesea că există, totuși există,
și riscul pe cont propriu.
Pe steaua cu numele Paler de Adrian Păunescu
Prietene, dormi, ca e noapte
Si ai de batut drumuri lungi.
Spre steaua cu numele Paler,
Pe care voiai sa ajungi.
Pe Strada Eminescu se mai moare de Adrian Păunescu
Suntem așa cum ne-a făcut pământul
Și tot pământu-n tâmple ne apasă,
Pe Strada Eminescu bate vântul
Și-ntreabă nu știu ce, la el acasă.
Peisaj înapoi de Adrian Păunescu
Zorii vin de bunăvoie.
Câinii latră-n sus şi-n jos.
Soarele ia foc frumos,
Cal viclean în care Troie?
Parastas pentru iubirea care a murit de Adrian Păunescu
Sa-i facem parastas cum se cuvine
Iubirii noastre care a murit,
In apogeul ei nelamurit,
Mai lacrimand, de tine si de mine.
Parastasul călăreților de Adrian Păunescu
Şi dacă se întorc la matcă toate,
În ţară, în cultură şi în grai,
Din groapa morţii lor nemeritate,
Se vor scula popoarele de cai.
Parastasul prietenilor de Adrian Păunescu
Ce amintiri puține au rămas
din cântecul de miri al unei nații,
în zațul tristei zile căutați-i
pe Ion și Doina pentru parastas.
Părinți în alb-negru de Adrian Păunescu
Fotografia lor alb-negru
Ca moştenire mi-a rămas,
Ca şi-n arhivă, o scrisoare,
Şi-n blândă, un fragment de glas.
Şi am aflat o veste bună,
Părinți uituci de Adrian Păunescu
Luați cu treburi mari, de bună seamă,
cu treburile grave dinspre moarte,
părinții ne-au murit, plecînd departe,
uitînd atît: să spună cum ne cheamă.