Ce oameni răi, ce tragic timp păgân,
Se-mparte țara noastră în partide,
De când l-am omorât pe ăl bătrân,
Mormântul lui nici nu se mai închide.
Tag
Arăt: 341 - 350 din 635 REZULTATE
Adrian Paunescu
Adrian Păunescu a fost unul dintre cei mai importanți poeți, scriitori și politicieni români ai secolului al XX-lea. Născut la data de 20 iulie 1943 în satul Copăceni din județul Dolj, Păunescu a crescut într-o familie de intelectuali și a descoperit pasiunea pentru poezie încă de la o vârstă fragedă.
De-a lungul vieții sale, Păunescu a scris o serie de poezii și romane celebre, care au rămas în istoria literaturii române. Printre cele mai cunoscute poezii ale sale se numără „Lacrimile mamei”, „Cântec pentru mama”, „Omul care își scrie singur portretul”, „Inutil ieșind din oraș” și multe altele.
Pe lângă activitatea sa literară, Adrian Păunescu a fost și un important om politic în România, ocupând mai multe poziții de conducere în cadrul Partidului Comunist Român și al Partidului Socialist al Muncii. El a fost, de asemenea, un activist cultural și social, promovând valorile tradiționale românești și luptând împotriva influențelor occidentale.
În anii ’90, Păunescu a intrat în conflict cu noile autorități politice din România și a devenit un critic vocal al tranzitiei spre democrație în țară. El a fost, de asemenea, un critic al guvernului și al politicii economice adoptate de România în perioada de tranziție.
În ciuda criticilor și controversei care au însoțit activitatea sa politică, Adrian Păunescu a rămas unul dintre cei mai iubiți și respectați poeți ai României, iar opera sa literară a continuat să inspire și să încânte generații întregi de cititori. În anul 2010, la șapte luni după moartea sa, a fost inaugurat în Piața Universității din București un monument dedicat lui Adrian Păunescu, care reprezintă o imagine stilizată a lui Păunescu ținând în mână un microfon. Monumentul a fost ridicat în semn de recunoștință pentru contribuția sa la literatura și cultura română.
Blues cu iederă și stejar de Adrian Păunescu
Vai, printr-un vegetal abuz,
O iederă și un stejar,
Încremeniți, dansează blues
Și rădăcinile tresar.
Blestemul meu de-a te iubi de Adrian Păunescu
Tu ești ce ești acuma, numai lângă
Blestemul meu de-a te iubi deplin
Și care s-a născut să te constrângă
Și să te facă fericită-n chin.
Blestemul iubirii de Adrian Păunescu
În vreme bună și în vreme rea,
Să n-ai noroc de nici-o îndurare,
Să simți blestemul dragostei pe care
Ți-o port, aproape fără voia mea.
Blestem de Adrian Păunescu
Blestemul meu de-a te iubi
Tu eşti ce eşti acuma, numai lângă
Blestemul meu de-a te iubi pe deplin
Şi care s-a născut să te constrângă
Blând de Adrian Păunescu
Acum v-aș da aproape ce mi-ați cere,
Acum sunt liniștit, curat și blând,
Spre moarte, moale mă aud trecând,
Îmi ispășesc ursita în tăcere.
Beția cu noroi de Adrian Păunescu
Mă înspăimântă, parcă m-ar sfida,
Nu faptul că îmi este rău sau bine,
Ci gândul că n-ajunge pân-la tine
Nimic din toată suferința mea.
Bătrânul cerşetor de Adrian Păunescu
La colţul străzii e un cerşetor
Cu mâna-ntinsă, către-o altă lume
Decât aceea unde, fără nume,
El ispăşeste râsul tuturor.
Cântec de drum pentru E. de Adrian Păunescu
Mi-i sufletul acum ca o grădină
Din care pleacă florile în sus,
Mi-i sufletul căzut, sfârșit, răpus,
Mă simt vinovăția fără vină;
Candelabru de Adrian Păunescu
Simple descărcări electrice,
o mare uzură a filamentelor,
voioşie în sufletele voastre,
când vă strângeţi la masa familiei,