Am multe observaţii să vă
fac, nici nu vă trece viaţa şi
voi spune, de ce n-aţi dat
săracilor cărbune, să poată
Adrian Paunescu
Adrian Păunescu a fost unul dintre cei mai importanți poeți, scriitori și politicieni români ai secolului al XX-lea. Născut la data de 20 iulie 1943 în satul Copăceni din județul Dolj, Păunescu a crescut într-o familie de intelectuali și a descoperit pasiunea pentru poezie încă de la o vârstă fragedă.
De-a lungul vieții sale, Păunescu a scris o serie de poezii și romane celebre, care au rămas în istoria literaturii române. Printre cele mai cunoscute poezii ale sale se numără „Lacrimile mamei”, „Cântec pentru mama”, „Omul care își scrie singur portretul”, „Inutil ieșind din oraș” și multe altele.
Pe lângă activitatea sa literară, Adrian Păunescu a fost și un important om politic în România, ocupând mai multe poziții de conducere în cadrul Partidului Comunist Român și al Partidului Socialist al Muncii. El a fost, de asemenea, un activist cultural și social, promovând valorile tradiționale românești și luptând împotriva influențelor occidentale.
În anii ’90, Păunescu a intrat în conflict cu noile autorități politice din România și a devenit un critic vocal al tranzitiei spre democrație în țară. El a fost, de asemenea, un critic al guvernului și al politicii economice adoptate de România în perioada de tranziție.
În ciuda criticilor și controversei care au însoțit activitatea sa politică, Adrian Păunescu a rămas unul dintre cei mai iubiți și respectați poeți ai României, iar opera sa literară a continuat să inspire și să încânte generații întregi de cititori. În anul 2010, la șapte luni după moartea sa, a fost inaugurat în Piața Universității din București un monument dedicat lui Adrian Păunescu, care reprezintă o imagine stilizată a lui Păunescu ținând în mână un microfon. Monumentul a fost ridicat în semn de recunoștință pentru contribuția sa la literatura și cultura română.
Apocalipsa după Adrian de Adrian Păunescu
De-aici încolo nu mai este drum,
Ci numai vechi prăpăstii ce ne latră,
Himerele, cu pasul lor postum,
Și-un drum străvechi, ce amuțește-n piatră.
Ana Maria de Adrian Păunescu
Pot toți jurații răi să mă condamne,
Că sunt colectivist sau egoist,
Ajuns și eu în pragul marii toamne
Cu ochii presimțind un vifor trist,
Amurg în creier de Adrian Păunescu
Ca mielul în gura sălbaticei prăzi,
În creierul meu au murit niște străzi,
Sunt străzile care duceau spre a ta
Și moartă e casa iubirii, și ea.
Amurg către amurg de Adrian Păunescu
Mă-ndrept cu tot amurgul meu către amurg
Contururile lucrurilor se desfac și curg.
Aud un ornic și, fricos, tresar,
Port file vechi de calendar în buzunar.
Colind pentru tată bolnav de Adrian Păunescu
Tată amărât, ce-ai pățit de toate,
Îți colind atât, multă sănătate.
Iubitul meu tată, cel aspru în toate,
Tu nu ai avut niciodată dreptate,
Colind păgân de Adrian Păunescu
Şi din întreaga viaţă nimic nu ne rămâne,
Decât o sărbătoare trăită dinadins,
Când vin să ne împace colindele bătrâne
Şi nori apocaliptici se şi pornesc pe nins.
Colind la post-restant de Adrian Păunescu
Dintr-un oraş deloc interesant,
Cu lume multă şi năravuri rele,
Primeşte-acest colind la post-restant
Din partea mea şi-a suferinţei mele.
Colind de mamă și tată de Adrian Păunescu
Mai deschide, mamă, geamul, mai deschide vechea ușă,
Nu te teme, nu străinii au bătut la poarta ta,
Asta e ninsoare, mamă, să nu crezi că e cenușă,
Colind de Adrian Păunescu
În oamenii de pe aici
E Dumnezeu, pesemne,
Când ei, în colţ, cu paşii mici,
Aduc în casă lemne.