Spre tine vin, când spun că vin acasă,
Deşi mereu mă risipesc pe drum,
Ce caldă e întoarcerea, acum,
Şi bornele şoselelor m-apasă.
Tag
Arăt: 291 - 300 din 635 REZULTATE
Adrian Paunescu
Adrian Păunescu a fost unul dintre cei mai importanți poeți, scriitori și politicieni români ai secolului al XX-lea. Născut la data de 20 iulie 1943 în satul Copăceni din județul Dolj, Păunescu a crescut într-o familie de intelectuali și a descoperit pasiunea pentru poezie încă de la o vârstă fragedă.
De-a lungul vieții sale, Păunescu a scris o serie de poezii și romane celebre, care au rămas în istoria literaturii române. Printre cele mai cunoscute poezii ale sale se numără „Lacrimile mamei”, „Cântec pentru mama”, „Omul care își scrie singur portretul”, „Inutil ieșind din oraș” și multe altele.
Pe lângă activitatea sa literară, Adrian Păunescu a fost și un important om politic în România, ocupând mai multe poziții de conducere în cadrul Partidului Comunist Român și al Partidului Socialist al Muncii. El a fost, de asemenea, un activist cultural și social, promovând valorile tradiționale românești și luptând împotriva influențelor occidentale.
În anii ’90, Păunescu a intrat în conflict cu noile autorități politice din România și a devenit un critic vocal al tranzitiei spre democrație în țară. El a fost, de asemenea, un critic al guvernului și al politicii economice adoptate de România în perioada de tranziție.
În ciuda criticilor și controversei care au însoțit activitatea sa politică, Adrian Păunescu a rămas unul dintre cei mai iubiți și respectați poeți ai României, iar opera sa literară a continuat să inspire și să încânte generații întregi de cititori. În anul 2010, la șapte luni după moartea sa, a fost inaugurat în Piața Universității din București un monument dedicat lui Adrian Păunescu, care reprezintă o imagine stilizată a lui Păunescu ținând în mână un microfon. Monumentul a fost ridicat în semn de recunoștință pentru contribuția sa la literatura și cultura română.
De-a Copilăria de Adrian Păunescu
Când dulci colinde cad
Simţim nevoia vie
De-o casă, de un brad
Şi de copilărie.
De dragoste, de primăvară de Adrian Păunescu
Vine primăvara iarăşi peste noi,
Vine de departe, vine de aproape,
Oameni de zăpadă pleacă înapoi,
Înapoi în lacrimi, înapoi în ape.
De dragoste de Adrian Păunescu
Acest cadavru este fostul Noe,
Care-a salvat idei, orgolii, specii,
Pe Noe jur acum, pentru toți vecii,
Că pentru a iubi eu nu cer voie.
De ce? de Adrian Păunescu
De ce vreți voi
ascensoare
care numai să urce?
De ce nu puneţi şi pe râs impozit de Adrian Păunescu
De ce nu puneţi şi pe râs impozit
Şi birul progresiv pe sărăcie?
De ce nu puneţi taxe pe-ntuneric?
Impozitaţi şi vântul ce adie!
Dator cu viața de Adrian Păunescu
Poetul e dator mereu cu-o viață,
Mereu al sieși, deci al tuturor,
Eu, dacă sunt poet, nu stâlp de gheață,
Cu tot ce am și pot, vă sunt dator.
Dacă tu ai dispărea de Adrian Păunescu
Dacă tu ai dispărea
Într-o noapte oarecare,
Dulcea mea, amara mea,
Aş pleca nebun pe mare.
Dă, Doamne, iarnă de Adrian Păunescu
Împarte, Doamne, cu mine durerea
Din lacrima care te strigă,
Şi dă-mi alinarea,
Şi dă-mi mângâierea,
Cuvintele din urmă de Adrian Păunescu
A mai rămas un fir aşa subţire,
Că nici să mă agăţ de el nu pot,
Ce pot să vă mai spun, la despărţire,
Decât să vă salut, şi-atâta tot?