Doamne, toamna e a noastră, după-atâtea triste lupte,
Cad trezorerii rănite peste frunzele corupte,
Caii morţi ai altui secol intră brusc în barieră,
Tag
Arăt: 271 - 280 din 635 REZULTATE
Adrian Paunescu
Adrian Păunescu a fost unul dintre cei mai importanți poeți, scriitori și politicieni români ai secolului al XX-lea. Născut la data de 20 iulie 1943 în satul Copăceni din județul Dolj, Păunescu a crescut într-o familie de intelectuali și a descoperit pasiunea pentru poezie încă de la o vârstă fragedă.
De-a lungul vieții sale, Păunescu a scris o serie de poezii și romane celebre, care au rămas în istoria literaturii române. Printre cele mai cunoscute poezii ale sale se numără „Lacrimile mamei”, „Cântec pentru mama”, „Omul care își scrie singur portretul”, „Inutil ieșind din oraș” și multe altele.
Pe lângă activitatea sa literară, Adrian Păunescu a fost și un important om politic în România, ocupând mai multe poziții de conducere în cadrul Partidului Comunist Român și al Partidului Socialist al Muncii. El a fost, de asemenea, un activist cultural și social, promovând valorile tradiționale românești și luptând împotriva influențelor occidentale.
În anii ’90, Păunescu a intrat în conflict cu noile autorități politice din România și a devenit un critic vocal al tranzitiei spre democrație în țară. El a fost, de asemenea, un critic al guvernului și al politicii economice adoptate de România în perioada de tranziție.
În ciuda criticilor și controversei care au însoțit activitatea sa politică, Adrian Păunescu a rămas unul dintre cei mai iubiți și respectați poeți ai României, iar opera sa literară a continuat să inspire și să încânte generații întregi de cititori. În anul 2010, la șapte luni după moartea sa, a fost inaugurat în Piața Universității din București un monument dedicat lui Adrian Păunescu, care reprezintă o imagine stilizată a lui Păunescu ținând în mână un microfon. Monumentul a fost ridicat în semn de recunoștință pentru contribuția sa la literatura și cultura română.
Discurs de retragere de Adrian Păunescu
Nu facem, oare, noi, exces cumplit
De tot ce am luptat şi-am împlinit?
Nu e normal ca, dup-atâta vreme,
Civilizaţia să ne mai cheme?
Dincolo de prăpăd de Adrian Păunescu
Tot mai cumplit şi mai urât îmi este,
Printr-un tunel înzăpezit trecând
Să mă înec, plângând, în propriul gând,
Nemaiaflând de tine nici o veste.
Din doi în doi de Adrian Păunescu
Uită dacă poţi
Calea înapoi,
I-a cuprins pe toţi
Răul dintre noi,
Cei mai buni piloţi
Mor, din doi în doi,
Din copilărie de Adrian Păunescu
Să troznească lemne-n foc
Şi să vină multă noapte
În pridvor de busuioc
Cu miros de mere coapte.
Dimineți proletare de Adrian Păunescu
Dimineți fără nici o lumină,
dimineți numai zaț și dezgust,
iată, cubul de zahăr se-nchină,
temenea într-un ceainic îngust.
Dicționarul de Adrian Păunescu
Acest dicționar
Enciclopedic și bizar
Cât mai iubesc
Îl răsfoiesc,
Dar nu-nțeleg ce-i de făcut,
Sunt surdo mut.
Dezamorsați-mă de Adrian Păunescu
Eu nu mai suport ce mă-ncarcă,
Eu mie îmi sunt prea potrivnic,
Memoria-mi biciuie parcă
Odaia-nghețată de schivnic.
Destin-când vine toamna de Adrian Păunescu
Destin-când vine toamna
Nu-mi ajungi şi n-avem timp
În fiecare scurtă zi,
Aşteptăm nopţi mai lungi
Despre tăcere de Adrian Păunescu
Bacovia e un mare poet,
Când alţii prin versuri deretică
Şi pun pe cuvinte apret,
Trecând la tăcerea profetică.