Și plec și vin și nu-nțeleg nimic
decât că niciodată nu mi-i bine
și că-i obligatoriu să mă-ntorc,
exact atunci când plec de lângă tine.
Tag
Arăt: 251 - 260 din 635 REZULTATE
Adrian Paunescu
Adrian Păunescu a fost unul dintre cei mai importanți poeți, scriitori și politicieni români ai secolului al XX-lea. Născut la data de 20 iulie 1943 în satul Copăceni din județul Dolj, Păunescu a crescut într-o familie de intelectuali și a descoperit pasiunea pentru poezie încă de la o vârstă fragedă.
De-a lungul vieții sale, Păunescu a scris o serie de poezii și romane celebre, care au rămas în istoria literaturii române. Printre cele mai cunoscute poezii ale sale se numără „Lacrimile mamei”, „Cântec pentru mama”, „Omul care își scrie singur portretul”, „Inutil ieșind din oraș” și multe altele.
Pe lângă activitatea sa literară, Adrian Păunescu a fost și un important om politic în România, ocupând mai multe poziții de conducere în cadrul Partidului Comunist Român și al Partidului Socialist al Muncii. El a fost, de asemenea, un activist cultural și social, promovând valorile tradiționale românești și luptând împotriva influențelor occidentale.
În anii ’90, Păunescu a intrat în conflict cu noile autorități politice din România și a devenit un critic vocal al tranzitiei spre democrație în țară. El a fost, de asemenea, un critic al guvernului și al politicii economice adoptate de România în perioada de tranziție.
În ciuda criticilor și controversei care au însoțit activitatea sa politică, Adrian Păunescu a rămas unul dintre cei mai iubiți și respectați poeți ai României, iar opera sa literară a continuat să inspire și să încânte generații întregi de cititori. În anul 2010, la șapte luni după moartea sa, a fost inaugurat în Piața Universității din București un monument dedicat lui Adrian Păunescu, care reprezintă o imagine stilizată a lui Păunescu ținând în mână un microfon. Monumentul a fost ridicat în semn de recunoștință pentru contribuția sa la literatura și cultura română.
Durerea de a înțelege de Adrian Păunescu
Îmbătrâneai în chip neomenesc
Pe măsură ce îți spuneam
Cât de mult te iubesc.
După limită de Adrian Păunescu
Au fost atâtea zile de prăpăd
Și brațele mi-au ars în care-ai stat,
Încât acum nu vreau să te mai văd,
Chiar dacă par eu însumi vinovat.
După catastrofă de Adrian Păunescu
ândeşte-te că mai avem motive
De fericire şi de bucurie,
Că eu sunt viu şi că şi tu eşti vie,
Şi n-avem îndoieli definitive.
Dulcele și amarul de Adrian Păunescu
Făgăduiește-mi dulcele mâine,
Și-ți dau dobândă amarul ieri,
Dragostea noastră peste puteri,
Visul de vultur, fuga de câine.
Dulcele eșec de Adrian Păunescu
Recitindu-mă cu ochi reci,
Abia acum îmi dau seama
Că din toată poezia mea de dragoste
Nu reiese decât eşecul.
Dulcea răpire de Adrian Păunescu
Auzi cum plouă, dulcea mea răpită,
Auzi cum plouă, răstignirea mea,
Și nici n-aș vrea ca ploaia să mai stea…
Să plouă mult pe ultima ursită.
Dulce derapaj de Adrian Păunescu
Când te iubeam, când mă iubeai,
Era, într-adevăr, ușor,
Puteai să mori, puteam să mor,
Trăiam cu-o chiflă și cu-un ceai.
Drumul în sus de Adrian Păunescu
Și drumul se arată drept în sus,
Ca un perete care ține cerul
Să nu-și încurce oile oierul
Când nici lumini și nici alți oameni nu-s.
Drumul de Adrian Păunescu
Pe drum, tot pe drum,
Odiseea s-a-ntîmplat
Oricînd şi oricum,
Asta-i adevărat.
La Itaca-i Penelopa,