Ceea ce vreau să-ți spun acum
E o propoziție eliptică,
Nu de subiect,
Nu de predicat,
Ci de realitate.
Aș vrea să-ți înfățișez
Tag
Arăt: 241 - 250 din 635 REZULTATE
Adrian Paunescu
Adrian Păunescu a fost unul dintre cei mai importanți poeți, scriitori și politicieni români ai secolului al XX-lea. Născut la data de 20 iulie 1943 în satul Copăceni din județul Dolj, Păunescu a crescut într-o familie de intelectuali și a descoperit pasiunea pentru poezie încă de la o vârstă fragedă.
De-a lungul vieții sale, Păunescu a scris o serie de poezii și romane celebre, care au rămas în istoria literaturii române. Printre cele mai cunoscute poezii ale sale se numără „Lacrimile mamei”, „Cântec pentru mama”, „Omul care își scrie singur portretul”, „Inutil ieșind din oraș” și multe altele.
Pe lângă activitatea sa literară, Adrian Păunescu a fost și un important om politic în România, ocupând mai multe poziții de conducere în cadrul Partidului Comunist Român și al Partidului Socialist al Muncii. El a fost, de asemenea, un activist cultural și social, promovând valorile tradiționale românești și luptând împotriva influențelor occidentale.
În anii ’90, Păunescu a intrat în conflict cu noile autorități politice din România și a devenit un critic vocal al tranzitiei spre democrație în țară. El a fost, de asemenea, un critic al guvernului și al politicii economice adoptate de România în perioada de tranziție.
În ciuda criticilor și controversei care au însoțit activitatea sa politică, Adrian Păunescu a rămas unul dintre cei mai iubiți și respectați poeți ai României, iar opera sa literară a continuat să inspire și să încânte generații întregi de cititori. În anul 2010, la șapte luni după moartea sa, a fost inaugurat în Piața Universității din București un monument dedicat lui Adrian Păunescu, care reprezintă o imagine stilizată a lui Păunescu ținând în mână un microfon. Monumentul a fost ridicat în semn de recunoștință pentru contribuția sa la literatura și cultura română.
Elena de Adrian Păunescu
Poezie dedicată Elenei Grecescu, marea iubire a poetului
Căzut din lacrimile mele, jos,
Din însumi dat afară de rana ce mă doare
Elegie pentru calul fugit din grajd de Adrian Păunescu
Un cal, ca din poveștile cu cai,
cu păr vâlvoi și simțurile treze,
fugea fără de țintă pe șosea,
nemaiavând nici forță să necheze.
Elegie în marș de Adrian Păunescu
În lacrimi şi-n acvarii gustul mării,
Penumbra toamnei s-a-mpărţit la doi
Şi-n desfrunzirea şirelor spinării,
E toga lui Ovidiu peste noi.
Elegia ultimei iubiri de Adrian Păunescu
Aceste nopţi de insomnie,
Aceste pauze-n destin,
Ţi le dedic cu totul ţie,
Cu toată moartea ce-o conţin.
Efortul de-a uita de Adrian Păunescu
Mărturisesc a fi-ncercat să scap
De gândul despre ea, care mă doare,
Am luat tot felul de liniștitoare,
Dar nu mi-a fost prielnic nici un hap.
Ediție de alb de Adrian Păunescu
A nins, ca într-un fel de remușcare,
Pentru întreaga crimă dintre noi,
N-au mai venit nici îngeri înapoi,
Nici nu ne-au spus bătrânii cum se moare.
E vorba despre noi de Adrian Păunescu
În toate filmele acestea,
De dragoste sau de război,
Putem să ne-ntâlnim povestea,
E parcă vorba despre noi.
E încă verde fânul de Adrian Păunescu
E încă verde fânul, în ultimele clăi,
Și noi lumina toamnei ne-o așezăm în oase,
Prin chiciura din rama secundei friguroase
Din ochii mei trec lacrimi, încet, spre ochii tăi.
E ceva ascuns de Adrian Păunescu
Eu cred că nu căderea e scopul acestor fulgi, ci altceva
— o taină, o cauză adâncă, pare că
ninge pentru-a acoperi ceva