Nu-i loc de mine, mă tot aflu-n calea
acelora ce merg spre monumente,
mă vor călca-n picioare, mă vor tunde,
mă vor ceda-nscenării indecente.
Tag
Arăt: 231 - 240 din 635 REZULTATE
Adrian Paunescu
Adrian Păunescu a fost unul dintre cei mai importanți poeți, scriitori și politicieni români ai secolului al XX-lea. Născut la data de 20 iulie 1943 în satul Copăceni din județul Dolj, Păunescu a crescut într-o familie de intelectuali și a descoperit pasiunea pentru poezie încă de la o vârstă fragedă.
De-a lungul vieții sale, Păunescu a scris o serie de poezii și romane celebre, care au rămas în istoria literaturii române. Printre cele mai cunoscute poezii ale sale se numără „Lacrimile mamei”, „Cântec pentru mama”, „Omul care își scrie singur portretul”, „Inutil ieșind din oraș” și multe altele.
Pe lângă activitatea sa literară, Adrian Păunescu a fost și un important om politic în România, ocupând mai multe poziții de conducere în cadrul Partidului Comunist Român și al Partidului Socialist al Muncii. El a fost, de asemenea, un activist cultural și social, promovând valorile tradiționale românești și luptând împotriva influențelor occidentale.
În anii ’90, Păunescu a intrat în conflict cu noile autorități politice din România și a devenit un critic vocal al tranzitiei spre democrație în țară. El a fost, de asemenea, un critic al guvernului și al politicii economice adoptate de România în perioada de tranziție.
În ciuda criticilor și controversei care au însoțit activitatea sa politică, Adrian Păunescu a rămas unul dintre cei mai iubiți și respectați poeți ai României, iar opera sa literară a continuat să inspire și să încânte generații întregi de cititori. În anul 2010, la șapte luni după moartea sa, a fost inaugurat în Piața Universității din București un monument dedicat lui Adrian Păunescu, care reprezintă o imagine stilizată a lui Păunescu ținând în mână un microfon. Monumentul a fost ridicat în semn de recunoștință pentru contribuția sa la literatura și cultura română.
Eu sunt eu de Adrian Păunescu
Trenuri somnoroase pleacă întrebând
Ce-i cu mine-n gară, ce-oi avea de gând,
Plec şi eu din gară şi tristeţea-mi port
Spre mirajul galben din aeroport.
Eu sunt cenuşa ta, Cenuşăreasă de Adrian Păunescu
Cenuşa care sunt e-o floare-aleasă
Din tot incendiul fără de noroc,
Pe care eu asupră-mi îl convoc
Când dorul meu de tine mă apasă.
Eu sunt bolnav de Adrian Păunescu
Eu sunt bolnav de Dumneavoastră, Ţară,
Eu sunt bolnav de Dumneavoastră, Neam,
Nu e-năuntru hiba, ci afară,
Trăiam un veac labil, dacă eram.
Eu fără tine de Adrian Păunescu
Și brusc am înteles că fără tine
Nici eu în toate mințile nu sunt,
Să fug și să mă-ntorc aici îmi vine,
Să nu-mi mai aflu locul pe pământ.
Eu aș fi de părere de Adrian Păunescu
Pe pământ idioțîi au arme,
Ei cu ele pot face orice,
Pe pământ bunul simt dacă doarme
În zadar întreba-veți de ce.
Ești mâna mea tăiată de Adrian Păunescu
De bună voie, gratuit, confirm
Că-n mine însumi eşti şi astăzi toată
Precum întorsul de pe front, infirm,
Pe care-l doare unde-a fost odată
Mâna tăiată.
Esenţialul de Adrian Păunescu
Să nu cădem în amănunte
şi să uităm esenţialul,
din râu în râu,
din munte-n munte,
cum valul
face trup cu malul,
Eminesciene de Adrian Păunescu
Să rămâi român
Nu e chiar în van
Ci înseamnă-a fi
Eminescian.
De-a poetul ce țara-și conține
Un popor nu se poate juca,
Emigranta Hiperboree de Adrian Păunescu
Prin cinic, guvernamental acord,
La ora ploilor de pașapoarte,
Hiperboreea pleacă înspre nord,
În țara ce le adusese moarte.