În oraș e noapte,
Am o floare la rever,
Cu un fel de șoapte
Te mai caut, te mai cer.
Totul va fi bine,
Ceasurile au bătut,
Tag
Arăt: 211 - 220 din 635 REZULTATE
Adrian Paunescu
Adrian Păunescu a fost unul dintre cei mai importanți poeți, scriitori și politicieni români ai secolului al XX-lea. Născut la data de 20 iulie 1943 în satul Copăceni din județul Dolj, Păunescu a crescut într-o familie de intelectuali și a descoperit pasiunea pentru poezie încă de la o vârstă fragedă.
De-a lungul vieții sale, Păunescu a scris o serie de poezii și romane celebre, care au rămas în istoria literaturii române. Printre cele mai cunoscute poezii ale sale se numără „Lacrimile mamei”, „Cântec pentru mama”, „Omul care își scrie singur portretul”, „Inutil ieșind din oraș” și multe altele.
Pe lângă activitatea sa literară, Adrian Păunescu a fost și un important om politic în România, ocupând mai multe poziții de conducere în cadrul Partidului Comunist Român și al Partidului Socialist al Muncii. El a fost, de asemenea, un activist cultural și social, promovând valorile tradiționale românești și luptând împotriva influențelor occidentale.
În anii ’90, Păunescu a intrat în conflict cu noile autorități politice din România și a devenit un critic vocal al tranzitiei spre democrație în țară. El a fost, de asemenea, un critic al guvernului și al politicii economice adoptate de România în perioada de tranziție.
În ciuda criticilor și controversei care au însoțit activitatea sa politică, Adrian Păunescu a rămas unul dintre cei mai iubiți și respectați poeți ai României, iar opera sa literară a continuat să inspire și să încânte generații întregi de cititori. În anul 2010, la șapte luni după moartea sa, a fost inaugurat în Piața Universității din București un monument dedicat lui Adrian Păunescu, care reprezintă o imagine stilizată a lui Păunescu ținând în mână un microfon. Monumentul a fost ridicat în semn de recunoștință pentru contribuția sa la literatura și cultura română.
Floare de cenușă de Adrian Păunescu
Floare cenușie de cenușă rea,
Plouă cu leșie în ființa mea,
Drumul e cu pete, visul e real,
Ceasul din perete bate ritm mortal.
Flaut în brad de Adrian Păunescu
M-aș scufunda-ntr-un brad până la creștet
Ca-ntr-un sicriu molatec și inform
Să mor, dar să n-ajung de-a pururi veșted
Și în eternul verde să adorm.
Ființa și averea de Adrian Păunescu
Să nu mai ştiu nimica,
Să nu mai ştiu ce-i frica,
Să nu mai ştiu,
Doar dragostea s-o ştiu.
Nici pofta de avere,
Nici pofta de putere,
Fereastră de Adrian Păunescu
Am trecut pe stradă, fără de nădejde,
Şi în ochi ninsoarea scânteia,
Biciuit de viscol sufeream câineşte
Şi-am văzut lumină la fereastra ta.
Femeie a lumii de Adrian Păunescu
De fiecare dată
Când m-am apropiat de tine,
Femeie a lumii
Şi singurul ei fapt de ispravă,
Părea că eşti perfectă,
Femeia de gardă de Adrian Păunescu
Sunt femeia care pune masa
Și femeia care face cald,
Sunt la nunta nunților mireasa,
Dar în lacrimi prea ades mă scald.
Femeia care a fugit din zid de Adrian Păunescu
Era aproape gata mănăstirea
Şi te zidisem, lăcrimând, în ea,
Şi hotărâsem să găsesc pretextul
De a muri şi eu, aici, cumva.
Femeia de Adrian Păunescu
Noi între noi nu ne vom pierde
Cât suferim şi ne iubim,
Cât fosta noastră foaie
Verde e lemnul patului intim.
Femei nefericite ale lumii – Adrian Păunescu
Poate-am adormit
Şi-am visat ceva,
Vis nedesluşit
Că nu eşti a mea.
Mai încep o zi,