Acum daca tu esti departe
cu mine-i parerea de rau
dar ea este arta-ntre arte
in numele numelui tau.
Tag
Arăt: 11 - 20 din 635 REZULTATE
Adrian Paunescu
Adrian Păunescu a fost unul dintre cei mai importanți poeți, scriitori și politicieni români ai secolului al XX-lea. Născut la data de 20 iulie 1943 în satul Copăceni din județul Dolj, Păunescu a crescut într-o familie de intelectuali și a descoperit pasiunea pentru poezie încă de la o vârstă fragedă.
De-a lungul vieții sale, Păunescu a scris o serie de poezii și romane celebre, care au rămas în istoria literaturii române. Printre cele mai cunoscute poezii ale sale se numără „Lacrimile mamei”, „Cântec pentru mama”, „Omul care își scrie singur portretul”, „Inutil ieșind din oraș” și multe altele.
Pe lângă activitatea sa literară, Adrian Păunescu a fost și un important om politic în România, ocupând mai multe poziții de conducere în cadrul Partidului Comunist Român și al Partidului Socialist al Muncii. El a fost, de asemenea, un activist cultural și social, promovând valorile tradiționale românești și luptând împotriva influențelor occidentale.
În anii ’90, Păunescu a intrat în conflict cu noile autorități politice din România și a devenit un critic vocal al tranzitiei spre democrație în țară. El a fost, de asemenea, un critic al guvernului și al politicii economice adoptate de România în perioada de tranziție.
În ciuda criticilor și controversei care au însoțit activitatea sa politică, Adrian Păunescu a rămas unul dintre cei mai iubiți și respectați poeți ai României, iar opera sa literară a continuat să inspire și să încânte generații întregi de cititori. În anul 2010, la șapte luni după moartea sa, a fost inaugurat în Piața Universității din București un monument dedicat lui Adrian Păunescu, care reprezintă o imagine stilizată a lui Păunescu ținând în mână un microfon. Monumentul a fost ridicat în semn de recunoștință pentru contribuția sa la literatura și cultura română.
Prevestire de Adrian Păunescu
Mi-a spus cineva, dar nu mai știu cine,
Că vremea va sta și-apoi va fi bine,
Mi-a spus cineva de tine, de mine,
Că nu știu ce stea la cină ne vine.
Presimţământul de Adrian Păunescu
Va veni iarna, miroase a fulg,
Țăranii pun lemne-n șoproane,
Și sfinții din mistice taine se smulg
Și încărunțesc în icoane.
Precuvântare de Adrian Păunescu
Simt inima dictându-mi ritmul ei
Şi-ncep să scriu aşa cum ea îmi bate
O carte pură, fără de idei,
O carte de pasteluri vinovate
Prea răul simptom de Adrian Păunescu
Dac-am ajuns şi eu la renunţare.
Dac-am ajuns şi eu să vreau să tac.
Luaţi aminte, boala e prea mare,
Şi nu-i nici vorbă să mai aibă leac.
Povestea de dragoste de Adrian Păunescu
La urma urmei viaţa nu e
Decât o repetabilă poveste de dragoste,
Un subiect mort care mereu înviază,
Plus şi minus biografiile în cauză.
Pot de Adrian Păunescu
În privirea unui copil suferind
încape toata tragedia lumii.
Poștaș fără noroc de Adrian Păunescu
Cu tristețe mă închin
La tot genul feminin,
Scriu scrisori
Să nu mori,
Să ne mai găsim.
Portret ceţos de Adrian Păunescu
Teoretic, multe pot să-ți tot explic.
Dar esențialul e acum sfârșitul,
Câte ploi pe lume și ce mulți străini,
Ți-aș tăia din sânge vina cu cuțitul,
Poporul evreu de Adrian Păunescu
E prea destul, miroase-a fum în lume,
Miroase-a carne arsă, vrei, nu vrei,
Miroase-a cer și-a remușcări postume,
Miroase a cuptoare cu evrei.