Sunt bolnav și te-aștept
În neant, într-o gară,
Am o floare la piept
Și mi-e gura amară.
Nu mai are vreun rost
Să te mint că mi-e bine,
Tag
Arăt: 181 - 190 din 635 REZULTATE
Adrian Paunescu
Adrian Păunescu a fost unul dintre cei mai importanți poeți, scriitori și politicieni români ai secolului al XX-lea. Născut la data de 20 iulie 1943 în satul Copăceni din județul Dolj, Păunescu a crescut într-o familie de intelectuali și a descoperit pasiunea pentru poezie încă de la o vârstă fragedă.
De-a lungul vieții sale, Păunescu a scris o serie de poezii și romane celebre, care au rămas în istoria literaturii române. Printre cele mai cunoscute poezii ale sale se numără „Lacrimile mamei”, „Cântec pentru mama”, „Omul care își scrie singur portretul”, „Inutil ieșind din oraș” și multe altele.
Pe lângă activitatea sa literară, Adrian Păunescu a fost și un important om politic în România, ocupând mai multe poziții de conducere în cadrul Partidului Comunist Român și al Partidului Socialist al Muncii. El a fost, de asemenea, un activist cultural și social, promovând valorile tradiționale românești și luptând împotriva influențelor occidentale.
În anii ’90, Păunescu a intrat în conflict cu noile autorități politice din România și a devenit un critic vocal al tranzitiei spre democrație în țară. El a fost, de asemenea, un critic al guvernului și al politicii economice adoptate de România în perioada de tranziție.
În ciuda criticilor și controversei care au însoțit activitatea sa politică, Adrian Păunescu a rămas unul dintre cei mai iubiți și respectați poeți ai României, iar opera sa literară a continuat să inspire și să încânte generații întregi de cititori. În anul 2010, la șapte luni după moartea sa, a fost inaugurat în Piața Universității din București un monument dedicat lui Adrian Păunescu, care reprezintă o imagine stilizată a lui Păunescu ținând în mână un microfon. Monumentul a fost ridicat în semn de recunoștință pentru contribuția sa la literatura și cultura română.
În munte de Adrian Păunescu
Să stăm în munte şi să fie seară,
să ne străbată aer ca de templu,
pe-un peisaj de verde să contemplu
întunecimea ta elementară,
În fine, original de Adrian Păunescu
Am auzit că ăla care mă copiază de ani și ani
a intrat în biroul meu pe care-l pierdusem
și a-nceput să râdă, original.
Implacabil de Adrian Păunescu
Eu nu mai am puterea să revin,
nu te acuz, nu-ți fac portret de vină,
nu pot s-adorm, țin ochii în lumină
și tot ce simt nu-i spusă, e destin.
Imnul României Mari de Adrian Păunescu
Nu ne jucăm cu țara și cu neamul,
Ar fi rușine și ar fi păcat,
E-al nostru râul și al nostru ramul
Și mama nu e de negociat.
Îmi ești nevroză de Adrian Păunescu
Pedeapsa mea va fi uitarea, îngenuncheat ți-o pregătesc,
Va fi suprema mea jignire,față de tine, adorato,
Silit să îmi retrag iubirea ce zi de zi ți-am acordat-o,
Îmbătrânise de Adrian Păunescu
Odată l-au ascuns pe tata-mare
Și nu l-am mai găsit o săptămână,
S-a-ntors mai scund cu-aproape-un lat de mână,
A stat în pat și a cerut ziare.
Iluzia ca primăvara de Adrian Păunescu
Mi-a mai rămas iluzia cretină
Că, după tot ce s-a-ntâmplat să moară,
Vom învia şi noi la primăvară
În tragica şi frageda lumină.
Iluzia c-am s-ajung la tine de Adrian Păunescu
Până acolo dac-ar fi un tren
Şi gările s-ar aşeza-mpotrivă,
Eu, negreşit, m-aş înhăma la el
Şi-aş accepta să-i fiu locomotivă.
Ieșirile din Bucovina de Adrian Păunescu
Cu ochii împăienjeniți,
de parcă-mi pâlpâie retina,
am înțeles, mai e puțin,
și voi ieși din Bucovina.
De unde, mă întreb, mai am
în minte-atâta dor de ducă,