Pune fir de doliu la fereastră
Și aprinde ultimul chibrit,
Eu am omorât iubirea noastră
Și mă mai și mir că a murit.
Tag
Arăt: 161 - 170 din 635 REZULTATE
Adrian Paunescu
Adrian Păunescu a fost unul dintre cei mai importanți poeți, scriitori și politicieni români ai secolului al XX-lea. Născut la data de 20 iulie 1943 în satul Copăceni din județul Dolj, Păunescu a crescut într-o familie de intelectuali și a descoperit pasiunea pentru poezie încă de la o vârstă fragedă.
De-a lungul vieții sale, Păunescu a scris o serie de poezii și romane celebre, care au rămas în istoria literaturii române. Printre cele mai cunoscute poezii ale sale se numără „Lacrimile mamei”, „Cântec pentru mama”, „Omul care își scrie singur portretul”, „Inutil ieșind din oraș” și multe altele.
Pe lângă activitatea sa literară, Adrian Păunescu a fost și un important om politic în România, ocupând mai multe poziții de conducere în cadrul Partidului Comunist Român și al Partidului Socialist al Muncii. El a fost, de asemenea, un activist cultural și social, promovând valorile tradiționale românești și luptând împotriva influențelor occidentale.
În anii ’90, Păunescu a intrat în conflict cu noile autorități politice din România și a devenit un critic vocal al tranzitiei spre democrație în țară. El a fost, de asemenea, un critic al guvernului și al politicii economice adoptate de România în perioada de tranziție.
În ciuda criticilor și controversei care au însoțit activitatea sa politică, Adrian Păunescu a rămas unul dintre cei mai iubiți și respectați poeți ai României, iar opera sa literară a continuat să inspire și să încânte generații întregi de cititori. În anul 2010, la șapte luni după moartea sa, a fost inaugurat în Piața Universității din București un monument dedicat lui Adrian Păunescu, care reprezintă o imagine stilizată a lui Păunescu ținând în mână un microfon. Monumentul a fost ridicat în semn de recunoștință pentru contribuția sa la literatura și cultura română.
Între mine si ea de Adrian Păunescu
Între mine și ea
S-au ivit dintr-odată
Un pârâu, o șosea
Și o cale ferată.
N-aveam loc de întors,
Am lăsat-o în noapte
Între toacă şi clopot de Adrian Păunescu
După tot ce a fost, după tot ce s-a frânt,
Nu mai ştiu unde eşti, între cer şi pământ.
Recunoaşte cinstit că e, totuşi, puţin,
Când ne-am luat cu-mprumut pentru-ntregul destin.
Intriganților de Adrian Păunescu
Hai, jucaţi-vă de-a țara; puneţi-i mereu condiţii,
şantajaţi cu-Nalta Poartă, arătaţi spre orizont,
pe Români dispreţuiţi-i, morţii neamului huliţi-i,
Intraductibila nefericire de Adrian Păunescu
Dac-aș avea tăria
să scriu
un cântec de luptă
atunci când
sunt nefericit din dragoste,
poporul meu
Întoarcerea în stâncă de Adrian Păunescu
Voiam să-mi fii statuia răzvrătită,
Ce-și caută structura ei adâncă
Și-apoi întâia formă și-o imită
Și intră-n munte și devine stâncă.
Internate și azile de Adrian Păunescu
Iertați-ne, băieți ai noștri, că vă zvîrlim în internate.
Că vă uităm cu pedagogii mai mult sau mai puțin cretini.
Că vă privăm de duioșie și vă privăm de libertate,
Intelectul ca preș de Adrian Păunescu
Distrus, dezamăgit, calomniat;
Ciumatul preferat al ţârii mele,
Mă-ntorc plângând cu faţa către stele
Şi totuşi nu-nţeleg ce s-a-ntâmplat
Insuportabil, gândul de Adrian Păunescu
Îmi trăiesc nevrozele de-a rândul,
Mă complac în fiece prăpăd,
Mă gândesc mereu la ce nu văd,
Cel mai greu de stăpânit e gândul.
Instinct surdomut de Adrian Păunescu
Am început să nici nu te mai văd,
ești umbra mâinii ce s-a-ntins spre tine,
urmează doar un hohot de prăpăd
și vești obișnuite, rău și bine.