Ca să te dau, vor liniştea să-mi dea,
sunt gata orice târguri să-mi propună,
dar cum s-accept şi ce să fac cu ea,
când lor trădarea li se pare bună?
Tag
Arăt: 141 - 150 din 635 REZULTATE
Adrian Paunescu
Adrian Păunescu a fost unul dintre cei mai importanți poeți, scriitori și politicieni români ai secolului al XX-lea. Născut la data de 20 iulie 1943 în satul Copăceni din județul Dolj, Păunescu a crescut într-o familie de intelectuali și a descoperit pasiunea pentru poezie încă de la o vârstă fragedă.
De-a lungul vieții sale, Păunescu a scris o serie de poezii și romane celebre, care au rămas în istoria literaturii române. Printre cele mai cunoscute poezii ale sale se numără „Lacrimile mamei”, „Cântec pentru mama”, „Omul care își scrie singur portretul”, „Inutil ieșind din oraș” și multe altele.
Pe lângă activitatea sa literară, Adrian Păunescu a fost și un important om politic în România, ocupând mai multe poziții de conducere în cadrul Partidului Comunist Român și al Partidului Socialist al Muncii. El a fost, de asemenea, un activist cultural și social, promovând valorile tradiționale românești și luptând împotriva influențelor occidentale.
În anii ’90, Păunescu a intrat în conflict cu noile autorități politice din România și a devenit un critic vocal al tranzitiei spre democrație în țară. El a fost, de asemenea, un critic al guvernului și al politicii economice adoptate de România în perioada de tranziție.
În ciuda criticilor și controversei care au însoțit activitatea sa politică, Adrian Păunescu a rămas unul dintre cei mai iubiți și respectați poeți ai României, iar opera sa literară a continuat să inspire și să încânte generații întregi de cititori. În anul 2010, la șapte luni după moartea sa, a fost inaugurat în Piața Universității din București un monument dedicat lui Adrian Păunescu, care reprezintă o imagine stilizată a lui Păunescu ținând în mână un microfon. Monumentul a fost ridicat în semn de recunoștință pentru contribuția sa la literatura și cultura română.
Liber să sufăr de Adrian Păunescu
Larmă de-nceput și sfârșit de lume,
Noapte de coșmar, după multe drumuri,
Ca să mă trezesc, dintr-odată, singur,
Liber să sufăr.
Lemne arzând în iarnă de Adrian Păunescu
Ca joc în plină iarnă funerară,
Gheţari care dansează printre noi,
Probabil nu ajungem pân’la vară,
Că după geruri, va veni război.
La nunta ta de Adrian Păunescu
Eu vin la nunta ta, iubito,
Şi nu voiesc nimic să-ţi cer,
Dar roagă-ţi naşii să mă lase
Să-ţi cânt la nuntă leru-i ler.
Lemn de foc de Adrian Păunescu
Şi va veni o vreme, când toate se vor spune
Şi ce-i banalitate, va deveni minune,
Şi va urca iubirea la rangul ei cel mare
Şi am să vin la tine, să cad de pe picioare.
Lancea lui Horea de Adrian Păunescu
În toate grădinile ţării e-o floare
Cu lujer discret şi trăind anonim,
În vremi de răscruce sau de tulburare
Noi Lancea lui Horea pe ea o numim.
Lacrimile mamei de Adrian Păunescu
Mai plânge-mă, în umbra crucii, mamă,
Să-ncep să cred că n-am murit de tot,
Că mă mai luaţi şi voi, cumva, în seamă,
Chiar dacă eu nici să-nfloresc nu pot.
Lacrimi pentru tatăl învins de Adrian Păunescu
Unde vă duceţi, puteri părinteşti,
Şi vă tot stingeţi mereu,
Tată, ce faci şi de ce-mbătrâneşti,
Frate mai mare al meu?
La despărțire de Adrian Păunescu
N-am ce să-ți explic,
nu mai vreau nimic,
dintr-o viață
nici-o clipă n-a rămas
și-n acest final,
noi, paradoxal,
Karenina de Adrian Păunescu
Și iată trenul trece, și ultimul vagon
își leapădă pe orizont lumina,
și în noroiul lumii, putred și monoton,
se recompune blândă, cât mieii, Karenina.