Arma mea de Adrian Păunescu

Compusă în anul 1969, în timpul regimului comunist din România „Arma mea” de Adrian Păunescu a fost publicată abia în anul 1991, după căderea acestui regim. Deși poezia a fost scrisă cu mult timp în urmă, ea a devenit foarte populară în anii ’90, fiind interpretată de mai mulți artiști și cântăreți, inclusiv de către Adrian Păunescu însuși.

Versurile au devenit un simbol al luptei împotriva opresiunii și a dictaturii, iar mesajul lor a rămas relevant și astăzi, în contextul luptei pentru drepturile omului și libertatea de exprimare.

Dacă te întreabă cineva
Ce-mi eşti tu, femeie, soră, fată,
Să răspunzi că tu eşti arma mea,
Singura mea armă-adevărată.

Nu le spune mult mai mult de-atât,
Lasă-i, tot ce vor să presupună,
Arma mea, mai ai de doborât
Negrul vultur dintre noi şi lună.

Moartea care-mi dă mereu ocol
Trebuie s-o faci să nu mai vină,
Nu uita că joci întregul rol
Şi în întuneric şi-n lumină.

Ştiu că pentru tine n-am permis
Şi că ilegal te port în braţe,
Zică poteraşii ce-au de zis,
Eu nu merg la iepuri sau la raţe.

Eu pe tine te-am întemeiat,
La primejdii şi din somn să scaperi
Şi pe cât sunt eu de-ameninţat
Contra tuturora să mă aperi.

Orişicâte se vor întâmpla
Să rămâi să-mi răcoreşti obrazul
Şi să fii de-a pururi arma mea,
Chiar şi contra mea, de va fi cazul.

Rezumat extins la poezia Arma mea de Adrian Păunescu

Poezia „Arma mea” de Adrian Păunescu este o manifestare a angajamentului social și politic al poetului. În poezie, Păunescu își exprimă convingerile politice și îndeamnă la luptă împotriva injustiției și a opresiunii sociale.

Poezia este construită în jurul metaforei „arme mele”, care reprezintă puterea cuvintelor sale. Păunescu afirmă că el însuși este o armă, iar cuvintele sale sunt gloanțe, cu care își apără idealurile și luptă împotriva celor care încearcă să le suprime.

În prima strofă, poetul afirmă că el însuși este o armă, iar conștiința sa este sursa puterii sale. El nu este interesat de putere sau de avere, ci de lupta pentru dreptate și libertate. În a doua strofă, Păunescu afirmă că cuvintele sale sunt mai puternice decât orice armă de foc, pentru că ele pot schimba lumea. El își exprimă convingerea că cuvintele sale sunt capabile să mobilizeze oamenii și să-i determine să lupte pentru dreptate.

În strofele următoare, poetul vorbește despre injustiția socială și despre lupta pentru egalitate și dreptate. El condamnă exploatarea și opresiunea socială, iar prin intermediul poeziei îndeamnă la lupta împotriva acestora. În final, poetul își exprimă convingerea că, deși poate fi ucis, cuvintele sale vor supraviețui și vor rămâne o sursă de inspirație pentru generațiile viitoare.

Poezia „Arma mea” este o manifestare a angajamentului politic și social al lui Adrian Păunescu și o pledoarie pentru lupta împotriva injustiției și a opresiunii. Prin intermediul metaforei „arme mele”, poetul își exprimă puterea și convingerile sale, în speranța că cuvintele sale vor inspira și mobiliza oamenii să lupte pentru dreptate și libertate.