Ariciul şi cârtiţa de Alecu Donici

Una dintre cele mai interesante aspecte ale fabulei „Ariciul şi cârtiţa” de Alecu Donici este faptul că se poate interpreta ca o metaforă a relațiilor sociale și politice din societatea moldovenească a secolului al XIX-lea.

Astfel, cârtița care, cu viclenie, îi fură haina ariciului poate fi considerată alegoric drept o parte a societății care îi exploatează pe cei mai slabi și vulnerabili, în timp ce ariciul reprezintă oamenii obișnuiți, care sunt neputincioși în fața nedreptăților. De asemenea, finalul fabulei, în care ariciul este salvat de o vulpe, poate fi interpretat ca o invitație la solidaritate și la uniunea împotriva nedreptății și a exploatației sociale.

---

– Sunt liberă, am dreptul,
O cârtiţă zicea,
Pe sub pământ cu-ncetul,
Să scurm cât mi-ar plăcea.

Şi cine poate oare de mine să se lege,
Când eu mă cred în lege?
Prefac în ţărnă neagră pământul sănătos
Şi-l fac moşinoios…
– Eu! i-a răspuns ariciul, eu am de la natură,
Neîmpăcată ură
Asupra tuturor ca tine vietăţi,
Ce zac în răutăţi.
Căci văd câmpie verde, de mâini de om ne-atinsă,
Cum tu o ai pătat-o cu mult negre culori;
Văd iarăşi o grădină de frumuseţi cuprinsă,
Cum ai desfigurat-o, scurmând chiar pe sub flori.
Şi pentru ce tu oare nu scormoleşti gunoaie,
Ca să lucrezi în ele cât vrei la moşinoaie,

Iar nu pământ curat:
Cunoaşte dar, că duşman îţi sunt neîmpăcat…
După aşa cuvinte, ariciul iată, vede

Un moşinoi mişcând;
Cu armele-i întinse la dânsul se repede
Şi cârtiţa mi-o scoate abia, abia suflând.

– A! Îmi căzuşi pe ace,
Ariciul ei îi zice, – socot că te-am pătruns? –
– Iertare! rog iertare! de-acuma n-oi mai face.

Oftând ea a răspuns.
– Ei fie! astă dată te las în bună pace,
Ariciul îi rosteşte, dar iată-ţi hotărăsc
Să spui la ale tale: ce-i bun să nu atace!

Sunt publicişti pe lume ce purure cârtesc.
(Şi fabula aceasta chiar lor o dăruiesc).
Ei cred că au dreptate pe orice om s-atace,

Încât lor nu le place:
Dar totuşi câteodată ariciul îşi găsesc.

Rezumat extins la fabula Ariciul şi cârtiţa de Alecu Donici

Fabula „Ariciul şi cârtiţa” de Alecu Donici este o poveste despre cum acţiunile noastre pot avea consecinţe neaşteptate şi despre importanţa comunicării şi colaborării.

În poveste, un arici şi o cârtiţă se ceartă pentru o bucăţică de teren şi decid să îşi facă fiecare casa lor separată pe terenul respectiv. În timp ce ariciul îşi construieşte casa rapid şi uşor, cârtiţa munceşte mult mai mult pentru a-şi săpa tunelul sub pământ.

Într-o noapte, terenul se prăbuşeşte şi ariciul rămâne fără casă, în timp ce cârtiţa este în siguranţă în tunelul său sub pământ. Ariciul începe să caute un alt loc pentru a-şi construi o nouă casă, dar nu găseşte nimic potrivit. În cele din urmă, ajunge la cârtiţa şi îi cere ajutorul pentru a construi o casă sub pământ.

Cârtiţa îl ajută pe arici să-şi construiască casa şi învaţă şi ea că este mai bine să colaboreze cu ceilalţi decât să concureze cu ei. De asemenea, învaţă să fie răbdătoare şi să muncească din greu pentru a-şi atinge obiectivele.

Fabula ilustrează ideea că colaborarea poate duce la succes, în timp ce competiţia şi egoismul pot avea consecinţe negative. De asemenea, subliniază faptul că uneori trebuie să depunem mai mult efort şi să fim răbdători pentru a obţine ceea ce ne dorim.

În final, fabula arată că trebuie să fim deschişi la ideea de a cere ajutorul altora atunci când avem nevoie şi să fim dispuşi să oferim ajutor celorlalţi atunci când este nevoie.