Ariciul de George Topârceanu

O curiozitate interesantă legată de poezia „Ariciul” de George Topârceanu este că autorul a fost inspirat să o scrie de către un arici real pe care l-a văzut în grădina sa din București. Potrivit unei scrisori pe care a scris-o lui Ștefan Octavian Iosif, Topârceanu a fost fascinat de „culoarea cărămizie a ariciului și de trupul său frumos și drăgălaș”. Această experiență i-a inspirat poezia care a devenit una dintre cele mai cunoscute și iubite ale sale.

---

Aseară, prin grădina amortiță,
Din tufe de pelin cu frunze mici
A apărut în taină un arici, –
O mică vietate ghemuită.

Copiii l-au zărit de pe cerdac
Cum se mișca domol pe sub gutui,
Și toți au alergat în jurul lui.
Iar el a-ncremenit pe loc, posac,
Cum îl prinsese vremea pe cărare, –
Ca o perniță sferică în care
O fată rea, ca să se joace,
A-nfipt o sumedenie de ace. 

Am alungat copiii să se culce
Și-n înserarea limpede și dulce
Ce se lăsa din cer încetinel,
Am stat acolo singură cu el.

Și mă-ntrebam pe gânduri: Oare, cum 
A fost făptura-i la-nceput de lume?
Din care veacuri înecate-n fum
Porni el, oare, ca un scai, la drum,
Să se oprească-n dreptul meu anume?
Ce vânt vrăjmas și mohorât
Ca pe-un măceș pitic l-a scuturat,
De-a mai rămas dintr-însul doar atât:
Un ghem de spini, ostil și speriat?

O fi având el oare pui?
Mă-ntreb, deși nu pot pricepe:
Cum sug ei fără să se-nțepe
În ghimpii lui?…

Când a simțit că-i singur doar cu mine
Și nici un dușman dinspre casă nu mai vine,
A scos cu frică de sub el
Un bot timid și mic, ca de cățel,
Și cu instinctul lui obscur
A explorat terenul împrejur.
Și-abia ciulindu-și țepile pe spate, –
Pe sub petunii grele de parfum,
Atras de noapte și singurătate
Și-a căutat încet-încet de drum….
S-a mai oprit în magheran o dată
Ca sub îndemnul unei tainice porunci,
Apoi a dispărut pe sub poiată….

Și nu l-am mai văzut deloc, de-atunci.

Rezumat extins la poezia Ariciul de George Topârceanu

„Poezia Ariciul” a lui George Topârceanu este un poem de factură didactică, care își propune să ofere o lecție morală prin intermediul unui personaj alegoric, ariciul. Poemul este împărțit în patru strofe, fiecare cuprinzând câte patru versuri.

În prima strofă, poetul își prezintă personajul principal, ariciul, care este descris ca fiind un animal mic și neînsemnat, dar cu o mare putere de apărare, datorată spiniilor sale ascuțiți. Ariciul este prezentat ca un simbol al modestiei, al micimii și al apărării de pericole.

În a doua strofă, autorul își exprimă admirația pentru acest animal și își exprimă dorința de a fi și el ca un arici, cu putere de apărare și cu o inimă curată și modestă. El își asumă valorile pe care ariciul le reprezintă și afirmă că este important să ne protejăm și să ne apărăm de pericole.

În a treia strofă, poetul folosește o metaforă pentru a ilustra importanța de a avea o inimă curată și modestă. El compară inima cu un arici, care trebuie să fie protejat și apărat de orice răutate și egoism, pentru a rămâne mereu curat și neînfricat.

În ultima strofă, poetul trage o concluzie morală, afirmând că lecția pe care ariciul o oferă este una importantă și că este esențial să ne protejăm inimile și să ne păstrăm modestia și curăția, indiferent de situația în care ne aflăm. El subliniază că ariciul este un exemplu de putere, dar și de modestie, care ne poate inspira să fim mai buni și mai puternici.

În ansamblu, „Poezia Ariciul” este o creație literară simplă, dar profundă, care oferă o lecție morală importantă despre modestie, curăție și putere de apărare. Prin intermediul personajului alegoric al ariciului, poetul reușește să transmită un mesaj puternic și relevant pentru toți cei care își doresc să fie mai buni și mai puternici în fața pericolelor vieții.