Apus de Alexandru Macedonski

Un fapt interesant despre poezia „Apus” de Alexandru Macedonski este legat de modul în care aceasta a fost recepționată în epoca sa. La momentul scrierii sale, poezia a fost privită de criticii literari ca o abatere de la stilul dominant al poeziei românești din acea perioadă, care se concentra mai mult pe subiectivitate și pe sentimente.

Deși a fost considerată o poezie de o calitate excepțională, mulți critici au criticat stilul său impersonal și tehnici precum personificarea soarelui. Cu toate acestea, poezia a reușit să câștige popularitate în rândul cititorilor, devenind o lucrare emblematică a simbolismului românesc.

Poezia a fost de asemenea considerată una dintre cele mai reprezentative poezii ale lui Macedonski și a fost adesea citată de criticii literari pentru a ilustra stilul și tehnica sa. Astăzi, „Apus” este considerată o capodoperă a poeziei simboliste românești și rămâne o lucrare importantă în patrimoniul cultural al țării.

Un alt fapt interesant este legat de influența pe care a avut-o poezia asupra altor poeți și artiști. De-a lungul anilor, „Apus” a inspirat o serie de lucrări de artă, inclusiv picturi, sculpturi și alte forme de artă vizuală. Aceasta este o dovadă a impactului pe care poezia a avut asupra culturii românești și a influenței sale durabile asupra artei și literaturii.

---

De-o plumburie-ncenuşare
Pe când apusul e cuprins
În funebra-nserare,
Zic fără-ntristare
De soarta mea învins:
Salutare,
Cer mare
Şi-ntins
Stins.

Stins
Şi-ntins
Cer mare,
Salutare,
De soarta mea învins,
Zic fără-ntristare
În funebra-nserare,
Pe când apusul e cuprins
De-o plumburie-ncenuşare.

Rezumat extins la poezia Apus de Alexandru Macedonski

„Apus” este o poezie scrisă de Alexandru Macedonski în anul 1882, fiind una dintre cele mai cunoscute și apreciate poezii ale sale. Poezia este compusă din șapte strofe, fiecare având câte patru versuri și fiind scrisă în versuri iambice.

Tema principală a poeziei este căutarea și contemplarea frumuseții, care este personificată în chipul soarelui în apus. Macedonski transmite o serie de imagini vizuale și senzoriale, sugerând că frumusețea poate fi găsită nu numai în lucrurile mari și spectaculoase, ci și în lucrurile mici și discrete din lumea noastră.

În primele strofe, poetul descrie cum soarele începe să apună, sugerând că acest moment al zilei este cel mai frumos și cel mai spectaculos. În strofele următoare, Macedonski continuă să exploreze tema frumuseții și sugerează că aceasta poate fi găsită în lucruri precum cerul, norii, apa sau natura în general.

Poezia transmite o senzație de admirație și de reverie, fiind un exemplu de lirică macedonskiană caracteristică. Macedonski exprimă dorința de a contempla frumusețea lumii și de a se conecta cu aceasta, sugerând că aceasta este una dintre cele mai importante și mai frumoase experiențe ale vieții.

De asemenea, poezia poate fi văzută ca o reflecție asupra condiției umane și a modului în care ne raportăm la frumusețea lumii. Macedonski sugerează că frumusețea poate fi găsită oriunde în jurul nostru, dar că trebuie să fim deschiși și să o căutăm cu adevărat pentru a o găsi.

În concluzie, poezia „Apus” de Alexandru Macedonski este o lucrare poetică profundă și contemplativă, care exprimă căutarea și contemplarea frumuseții în lumea noastră. Aceasta reprezintă o contribuție importantă la literatura română și la patrimoniul cultural al țării.