Apocalipsa după Adrian de Adrian Păunescu

Un fapt interesant despre poezia „Apocalipsa după Adrian” este că aceasta a fost scrisă în timp ce Adrian Păunescu se afla în închisoare, fiind considerată o poezie „cenzurată” la vremea respectivă din cauza tonului ei critic și a abordării subiectului religios.

De-a lungul timpului, poezia a fost citată și comentată de mulți intelectuali, inclusiv de critici literari și de filosofi, fiind apreciată pentru mesajul său profund și pentru stilul poetic inovator. În plus, poezia a fost prezentată în cadrul unor recitaluri și spectacole de teatru, fiind adaptată și transformată în cântec de către unii artiști de muzică populară românească.

Poezia „Apocalipsa după Adrian” a fost inclusă în diferite antologii literare și a fost tradusă în diferite limbi străine, fiind astfel cunoscută și apreciată la nivel internațional. Mesajul puternic al poeziei, care subliniază importanța valorilor morale și spirituale și a relației omului cu divinitatea, a inspirat mulți cititori și ascultători să-și regândească propriile lor valori și credințe și să lupte pentru o lume mai bună.

De-aici încolo nu mai este drum,
Ci numai vechi prăpăstii ce ne latră,
Himerele, cu pasul lor postum,
Și-un drum străvechi, ce amuțește-n piatră.

Pe-aici a rezistat poporul meu,
Iertat de munți și mângâiat de stele,
Prin locuri unde numai Dumnezeu
Coboară la obârșii, să se spele.

Și-acum i-am dat o soartă de-mprumut
Și-o nouă remușcare îl apasă,
Îl văd că-și părăsește țara mut,
El, care și olog venea acasă.

Eu însumi sunt bolnav de tot ce văd,
Mă ciuruiește fiecare veste,
Dau cota obștescului prăpăd
Și nici o bucurie nu mai este.

Trec vânzători de țară în galop,
Pe sub fereastra mea, spre gara mare,
Mă-nsângerează fiecare shop,
Sfidarea lui de zi cu zi mă doare.

Aș pune capul pe pământ să plâng,
Dar nici pământul nu mă mai cunoaște,
Infernul de sub umărul meu stâng
Vă ține roșii ouăle de Paște.

Dicționar de vorbe fără șir,
Decade poezia dintre arte,
Mai am un privilegiu, că respir,
Și-ncolo numai condamnări la moarte.

Mă uit la neamul meu înstrăinat,
Ce nu-și găsește un poet să spună,
Sunt obosit și nici nu mai străbat
Părerea lui că totul e minciună.

Și stânga, ca și dreapta, l-a mințit,
Și dreapta, ca și stânga, îl tot minte,
Și viața lui pe muchie de cuțit
E-o umilință fără de cuvinte.

Pentru că noi cândva aveam un rost
Și-aveam o matcă fără nici o mască,
Și-acum trăim din ce în ce mai prost,
Nu vor barbarii să ne recunoască.

Și n-am măcar puterea să rezist,
Să ies, deodată, din această horă,
Să mă declar atât: un nimeni trist,
Ce roagă să-l uitați și vă ignoră.

Ce s-a greșit nu-i numai de acum,
E ora socotelilor finale,
E însumarea fiecărui drum
Și a venit scadența și e jale.

Pun capul pe pământ și-aș vrea să plâng
Și lacrimile mele nu m-ascultă,
Infernul de sub umărul meu stâng
S-a adunat aici, de vreme multă.

La limita puterii omenești,
Stă, parcă, țara noastră să nu cadă,
Nu e nimic normal în București
Și-i un vulcan sub fiecare stradă.

Am locul meu pe fiecare rug
Și mintea mea în fiecare clește,
Dar ce să fac și ce să mai îndrug,
Când simt că țara mea se prăbușește?

Rezumat extins la poezia Apocalipsa după Adrian de Adrian Păunescu

„Apocalipsa după Adrian” este o poezie a lui Adrian Păunescu, publicată pentru prima dată în anul 1975. Poezia este o meditație profundă despre destinele omenirii, despre istoria lumii și despre relația omului cu divinitatea.

Poezia începe prin a face referire la un vechi text apocaliptic, Cartea Apocalipsei, și îi poartă numele în titlu, dar se apropie de acest subiect dintr-un unghi personal și intelectual. Adrian Păunescu descrie o lume aflată într-o criză profundă, în care oamenii sunt pierduți și confuzi, fără a găsi un sens al vieții. În acest context, el sugerează că este nevoie de o reîntoarcere la valorile morale și spirituale, pentru a ne reașeza destinul și a depăși criza existențială.

Autorul oferă o privire introspectivă asupra umanității și asupra rolului divinității în viața oamenilor. El sugerează că divinitatea se află în interiorul fiecăruia dintre noi și că trebuie să fim atenți la semnele pe care le primim pentru a găsi sensul vieții și pentru a depăși obstacolele. Adrian Păunescu subliniază importanța credinței și a speranței, și sugerează că acestea ne pot ajuta să învingem crizele și să ne depășim limitele.

Poezia „Apocalipsa după Adrian” poate fi interpretată ca o meditație profundă despre sensul vieții și despre rolul divinității în viața oamenilor. Autorul ne sugerează că trebuie să fim atenți la semnele pe care le primim și să avem încredere în propriile noastre puteri pentru a depăși obstacolele și a găsi sensul vieții. Mesajul poeziei este unul de speranță și de luptă pentru a depăși crizele existențiale și pentru a găsi împlinirea în viață.

În concluzie, poezia „Apocalipsa după Adrian” este o meditație profundă despre sensul vieții și despre relația omului cu divinitatea. Autorul subliniază importanța valorilor morale și spirituale și sugerează că acestea ne pot ajuta să depășim crizele existențiale și să găsim sensul vieții. Poezia rămâne una dintre cele mai puternice și mai cunoscute opere ale lui Adrian Păunescu, fiind apreciată pentru mesajul său puternic și pentru forma sa poetică deosebită.