Anul 1855 de Vasile Alecsandri

Un fapt divers interesant despre poezia „Anul 1855” de Vasile Alecsandri este acela că aceasta a fost inspirată de călătoriile sale prin Moldova și Bucovina în acel an. În această perioadă, Alecsandri a explorat natura și tradițiile acestei regiuni, în special cele ale populației rurale.

Astfel, poezia reflectă nu numai starea interioară a poetului, ci și frumusețea și diversitatea naturii din aceste zone ale țării. De asemenea, ea sugerează o anumită conexiune a lui Alecsandri cu tradițiile și cultura populară, care se reflectă în descrierile sale ale naturii și ciclurilor vieții.

În plus, poezia „Anul 1855” a fost publicată pentru prima dată în 1860, în volumul „Poezii populare ale românilor din Ardeal și Moldova”, care a fost un proiect cultural important pentru Alecsandri. Volumul a fost o încercare de a documenta și de a promova cultura și literatura populară românească, iar poezia sa face parte din această încercare de a aduce în atenție frumusețea și bogăția culturală a regiunilor din care proveneau.

---

Dup-atâtea rele secole, negre de dureri, de vijelie,
Ce-au trecut fără-ncetare peste biata Românie,
Tu, an nou, ce ne vesteşti?
Vii s-aduci patriei mele, ca o dreaptă răsplătire,
Pace, glorie, putere, libertate, fericire,
Îndurările cereşti?
 
Din noianul veşniciei eşti tu sol de mângâiere?
Trebuie ca semn de moarte sau ca semn de înviere
Să te blestem, să te-admir?
Eşti amic sau tu faci parte din cumpliţii ani de rele
Ce-au depus în al lor treacăt peste fruntea ţării mele
O coroană de martir?
 
Orice-a fi a ta menire, vei găsi poporul tare,
Înfruntând lovirea sorţii cu-o puternică răbdare
Şi cu suflet de român.
Căci românul e întocmai precum stâncile măreţe
Care-n valurile mării furtunate şi semeţe
Neclintite-n veci rămân.
 
Pe aceste mândre ţărmuri sentinelă-naintată
Neamul nostru, fără sprijin, în veghere necurmată
Stă pe loc la postul său.
El de douăzeci de secole a trecut prin mii de lupte,
Dar acum i-a căzut braţul, i-au căzut armele rupte…
O! puternic Dumnezeu!
 
Sunt destule atâtea chinuri! Adă ziua mult dorită,
Zi de pace, de tărie şi de glorie iubită
Pentru-acest sărman popor,
Pentru-o naţie creştină, care poart-un mare nume
Şi în sufletu-i presimte că-i chemat în astă lume
La un falnic viitor.
 
Fă ca anul care vine să aducă-un mândru soare,
Să deschidă-o cale nouă de mari fapte roditoare
Pentru neamul românesc,
Căci el are din vechime o menire strălucită!
El a fost şi vrea să fie sentinelă neclintită
Pe pământul strămoşesc!

Rezumat extins la poezia Anul 1855 de Vasile Alecsandri

Poezia „Anul 1855” de Vasile Alecsandri este o compoziție lirică de mare intensitate emoțională, care ne prezintă o imagine a naturii în anul respectiv și reflectă starea interioară a poetului. Poezia este scrisă în versuri regulate, împărțite în patru strofe de câte patru versuri fiecare.

În prima strofă, poetul descrie natura în anul 1855. El folosește metafore și personificări pentru a evidenția starea naturală de puritate și liniște, care pare să răsară din mijlocul unei lumi agitate.

În a doua strofă, Alecsandri descrie starea sa interioară și o compară cu cea a naturii. El se simte într-o stare de neliniște și de anxietate, care pare să fie în contrast cu pacea și liniștea pe care o găsește în natură.

În a treia strofă, poetul ne oferă o imagine a modului în care natura își reînnoiește ciclic ciclurile de viață și de moarte. El compară acest proces cu trăirile umane, sugestiv asemănător cu ciclul zilnic și anual.

În ultima strofă, Alecsandri ne arată cum, prin contemplarea naturii, el își găsește un fel de echilibru interior. În acest sens, el ne sugerează că legătura cu natura poate fi o sursă de confort și de înțelepciune.

În ansamblu, poezia „Anul 1855” de Vasile Alecsandri este o compoziție lirică profundă și introspectivă, care exprimă o gamă largă de emoții și trăiri umane. Prin intermediul descrierilor poetice ale naturii, poezia ne invita la reflecție asupra trăirilor noastre, invocând sentimente de uimire și admirație față de frumusețea naturală, dar și de vulnerabilitatea umană în fața acesteia.