Anul 1840 de Grigore Alexandrescu

Un fapt interesant despre poezia „Anul 1840” de Grigore Alexandrescu este că aceasta a fost publicată pentru prima dată în anul 1861 în revista „Convorbiri literare”, care a fost una dintre cele mai importante publicații literare ale vremii.

Deși poezia a fost publicată cu aproape două decenii după evenimentele descrise în aceasta, autorul a reușit să păstreze autenticitatea și relevanța istorică a acestora, sugerând faptul că problemele societății românești descrise în poezie sunt una și aceeași cu cele ale societății din timpul său.

O altă curiozitate este legată de subiectul poeziei, care este o temă atipică pentru poezia lui Alexandrescu, care este mai cunoscut pentru poeziile sale cu caracter romantic și sentimental. Prin urmare, poezia „Anul 1840” reprezintă o schimbare tematică semnificativă în opera sa literară.

În plus, poezia a fost bine primită de contemporanii săi și a fost apreciată pentru mesajul său puternic și pentru stilul poetic distinctiv. Ea a fost considerată o lucrare importantă în literatura română și a influențat mulți alți poeți și scriitori să exploreze problemele sociale și politice în arta lor.

În prezent, poezia „Anul 1840” este încă considerată una dintre cele mai importante lucrări ale lui Grigore Alexandrescu și este studiată în școli și universități ca exemplu de poezie istorică și socială.

---

Să stapânim durerea care pe om supune;
Să aşteptăm în pace al soartei ajutor;
Căci cine ştie oare, şi cine îmi va spune
Ce-o să aduca ziua şi anul viitor?

Mâine, poimâine, poate, soarele fericirii
Se va arăta vesel pe orizont senin;
Binele ades vine pe urmele mâhnirii,
Şi o zâmbire dulce după-un amar suspin.

Aşa zice tot omul ce-n viitor trăieşte,
Aşa zicea odată copilaria mea;
Şi un an vine, trece, s-alt an îl moşteneşte;
Şi ce nadejdi dă unul, acelălalt le ia.

Puține-aş vrea, iubite, din zilele-mi pierdute,
Zile ce-n veşnicie şi-iau repedele zbor;
Puține suvenire din ele am plăcute:
A fost numai-n durere varietatea lor!

Dar pe tine, an tânar, te văz cu mulțumire!
Pe tine te doreşte tot neamul omenesc!
Şi eu sunt mica parte din trista omenire,
Şi eu a ta sosire cu lumea o slăvesc!

Când se nascu copilul ce s-asteptă să vie,
Ca să ridice iarăşi pe omul cel căzut,
Un bătrân îl lua în brate, strigând cu bucurie:
“Sloboade-mă, stşpâne, fiindcă l-am văzut.”

Astfel drepții ar zice, de ar vedea-mplinite
Câte într-al tău nume ne sunt făgăduite.
O, an prezis atâta, măret reformator!
Începi, prefă, răstoarnă şi îmbunătătează,
Arată semn acelor ce nu voiesc să crează;
Adu fără zăbava o turmă ş-un pastor.

A lumii temelie se miscă, se clăteşte,
Vechile-i instituții se şterg, s-au ruginit;
Un duh fierbe în lume, şi omul ce gândeşte
Aleargă către tine, căci vremea a sosit!

Ici umbre de noroade le vezi ocârmuite
De umbra unor prăvili călcate, siluite
De alte mai mici umbre, neînsemnați pitici.
Oricare sentimente înalte, generoase,
Ne par ca nişte basne de povestit, frumoase,
Şi tot entuziasmul izvor de idei mici.

Politica adânca stă în fanfaronadă,
Şi ştiința vieții în egoism cumplit;
De-a omului mărire nimic nu dă dovadă,
Şi numai despotismul e bine întărit.

An nou! Aştept minunea-ți ca o cerească lege;
Dacă însa pastorul ce tu ni l-ai alege
Va fi tot ca pastorii de care-avem destui,
Atunci… lasă în starea-i bătrână tiranie,
La darurile tale eu nu simt bucurie,
De-mbunătățiri rele cât vrei suntem satui.

Ce bine va aduce o astfel de schimbare?
Şi ce mai ăau ar face o stea, un comet mare,
Care să arză globul ş-ai lui locuitori?
Ce pasă bietei turme, în veci nenorocită,
Să ştie de ce mână va fi macelarită
Şi dacă are unul sau mulți apăsători?

Eu nu îți cer în parte nimica pentru mine:
Soarta-mi cu a mulțimii aş vrea să o unesc:
Dacă numai asupra-mi nu poți s-aduci vreun bine,
Eu râz de-a mea durere şi o disprețuiesc.

După suferiri multe inima se-mpietreşte;
Lanțul ce-n veci ne-apasă uitam cât e de greu;
Răul se face fire, simțirea amorteşte
Şi trăiesc în durere ca-n elementul meu.

Dar aş vrea să văz ziua pământului vestită,
Să răsuflu un aer mai slobod, mai curat,
Să pierz ideea tristă, de veacuri întărită,
Că lumea moştenire-ntâmplărilor s-a dat!

Atunci dac-a mea frunte galbenă, obosită,
Dacă a mea privire s-o-ntoarce spre mormânt,
Dac-a vieții-mi triste făclie osândită
S-o-ntuneca, s-ar stinge de-al patimilor vânt,

Pe aripile morții celei mântuitoare,
Voi părăsi locaşul unde-am nădăjduit;
Voi lăsa fericirea aceluia ce-o are,
Şi a mea pomenire acelor ce-am iubit.

Rezumat extins la poezia Anul 1840 de Grigore Alexandrescu

Poezia „Anul 1840” de Grigore Alexandrescu este o scriere poetică care prezintă evenimentele importante care au avut loc în România în acel an, având o perspectivă critică asupra societății și a politicii din acea perioadă.

În prima strofă, autorul descrie natura și timpul care curge inevitabil, sugerând faptul că evenimentele istorice sunt la fel de inevitabile. În următoarele strofe, autorul aduce în discuție evenimentele politice care au avut loc în România în anul 1840, sugerând faptul că societatea a fost coruptă și că politicienii au dat dovadă de lipsă de loialitate și onestitate.

În restul poeziei, autorul își exprimă dezamăgirea cu privire la corupția și ignoranța societății, precum și cu privire la lipsa de conștientizare a populației cu privire la problemele cu care se confruntă țara. El subliniază faptul că schimbarea trebuie să înceapă cu fiecare individ și că oamenii trebuie să devină mai responsabili și mai implicați în transformarea societății.

Poezia se încheie cu o descriere a unei lumi ideale, în care oamenii sunt înțelepți și onorabili, iar societatea este guvernată de valorile morale și de principii democratice. Această viziune idealistă sugerează faptul că autorul speră într-o schimbare pozitivă în viitor, chiar dacă situația actuală este problematică.

În concluzie, poezia „Anul 1840” este o lucrare critică și filozofică care explorează problemele sociale și politice ale României din acea perioadă. Mesajul puternic și stilul poetic distinctiv al poeziei au făcut din „Anul 1840” o lucrare importantă în literatura română și au inspirat mulți alți poeți și scriitori să exploreze problemele sociale și politice în arta lor.