Un fapt divers interesant despre poezia „Ani, pribegie și somn” de Lucian Blaga este că aceasta face parte din volumul său intitulat „La curțile dorului” (1937). Acest volum este renumit pentru abordarea profundă a temelor filozofice, spirituale și metafizice, reflectând influența gândirii lui Friedrich Nietzsche și a altor filozofi asupra operei lui Blaga. „Ani, pribegie și somn” este o poezie care explorează conceptul de timp și existență dintr-o perspectivă introspectivă și profundă.
Anii se vor lungi
încet, încet, cu tot mai mari pași
de la oraș la oraș.
Mă opresc cu ochii în huma săracă,
mi se pare că anii aceștia
de osteniri fără zare,
de rătăciri și aureole amare,
vor ține până la urmă,
ca un vânt ce mă-mbracă
și-mi zvântă ființa.
Acestui cutreier nu-i chip să-i dărui
temeiul promis
și mersul de-un mal să-l anin,
subt călcâie
nu se ivește țărâna și piatra
ce mi se cuvin.
Cum steaua nu are deasupra mea
nici un nume,
n-o pot ruga
nici să se stingă, nici să rămâie.
Pân* la cercul de miazănoapte,
unde auzi scârțâind în viforniță
osia bolții, umblat-am prin feluri de locuri.
Subt semn capricornic
răzbii printre pinii cu umbra zgârcită.
Seminții, pretutindenea altele,
aprind alte focuri,
și soarele-mpinge alt ornic.
Fâlfâind ca din steaguri
cu zariștea-ntreagă,
soarta își face cu mine jocul potrivnic.
Un negru noroc prin văzduhuri străine
îmi ține de strajă,
nu mă dezleagă.
Văd anii crescând și pașii lungind
peste toate văile, muchiile, iernile, verile,
peste toate clopotele și toate tăcerile.
Podișul m-alungă, șesul mă cere, tot altul.
Singură vatra nu mi-e-ngăduită,
și cum aș slăvi scânteia-mpământenită,
cenușa și pravila, fumul – înaltul!
Stau acu iarăși cu fața spre țară.
Întoarcerea va să rămână un vis,
să nu calc o nespusă poruncă
sau poate fiindcă făpturii așa-i este scris.
Numai noaptea, în fiece noapte,
somnul mai vine,
sosindu-mi din depărtatele plaiuri
mi-aduce un pic de-ntuneric,
ca un pumn de țărână din patria mumelor,
din cimitire de raiuri.
Rezumat extins la poezia Ani, pribegie și somn de Lucian Blaga
„Poezia ‘Ani, pribegie și somn’ de Lucian Blaga este o lucrare filozofică și contemplativă care explorează complexitatea timpului și existenței umane. Aceasta face parte din volumul său ‘La curțile dorului’ (1937) și reflectă influența gândirii filozofice asupra operei lui Blaga.
Poezia începe prin a prezenta timpul ca pe o călătorie sau pribegie, în care ani trec și experiențe se acumulează. Autorul sugerează că această călătorie este, într-un fel, asemănătoare cu un somn, în care trecutul și prezentul se amestecă într-o realitate fluidă.
Blaga pune accent pe ideea că timpul este relativ și că există o interconectare între trecut, prezent și viitor. El încearcă să exploreze cum percepem și trăim timpul și cum acesta ne afectează existența.
Versurile sale sunt bogate în imagini poetice și metafore care subliniază complexitatea și ambiguitatea timpului. Poezia invită cititorul să mediteze asupra naturii efemere a existenței umane și asupra modului în care trecutul influențează prezentul și viitorul.
Stilul său poetic este profund și introspectiv, iar limbajul său este bogat în simboluri și analogii. El creează o atmosferă de contemplație și reflecție, invitându-ne să explorăm în profunzime misterul timpului și al vieții umane.
În concluzie, ‘Ani, pribegie și somn’ de Lucian Blaga este o poezie filozofică și introspectivă care ne invită să medităm asupra naturii timpului și a existenței noastre într-o lume în continuă schimbare. Este o lucrare profundă și plină de semnificații, care ne îndeamnă să explorăm misterele temporale ale vieții umane.”
Informații adiționale despre poeziile de Lucian Blaga
Vezi aici toate lista la toate poeziile lui Lucian Blaga pe povesti-online.com. Citește mai mult despre Lucian Blaga pe Wikipedia.
A debutat în ziarele arădene Tribuna, cu poezia Pe țărm (1910), și în ziarul Românul (sub semnătura Ion Albu), cu studiul Reflecții asupra intuiției lui Bergson (1914). După moartea tatălui, familia se mută la Sebeș în 1909.
