Aghiotantul de George Coşbuc

Un fapt interesant despre poezia „Aghiotantul” de George Coșbuc este că aceasta a fost scrisă într-o perioadă în care România se confrunta cu o serie de probleme politice și economice. În acea perioadă, guvernul era acuzat de corupție și ineficiență, iar George Coșbuc a folosit poezia pentru a-și exprima dezamăgirea față de situația din țară.

De asemenea, poezia a fost scrisă într-un stil ironic și satiric, care a fost puțin obișnuit pentru literatura română din acea perioadă. Coșbuc a reușit să creeze o poezie care a atras atenția asupra problemelor politice și sociale din România, iar stilul său a fost apreciat de mulți cititori.

În plus, poezia „Aghiotantul” este considerată una dintre cele mai reprezentative creații ale lui George Coșbuc și a fost inclusă în multe antologii și manuale școlare de literatură română. Poezia continuă să fie citită și apreciată și astăzi, fiind considerată o capodoperă a literaturii române.

---

Fugarule-al meu, tu te zbuciumi bătut
Şi te miri că mă clatin în scară!
Tu crezi că mi-e teamă de timpul pierdut?
Vai nu, ci de mine că-s fiară!
 
Atunci la plecare plânsesem tustrei
Şi mama, sărmana, bătrână
Ţinându-ne alături în mâinile ei
De-o parte şi de-alta de mână,
 
Sta-n poartă la drum şi vorbea-ncetinel,
Şi mie, zicându-mi pe nume:
Eşti frate mai mare şi-ai grijă de el,
Voi singuri ai mamei pe lume!
 
Acum el e mort şi departe de-ai săi
Şi parca-mi tot sună cum geme.
Dar eu alergam la redută, prin văi,
S-ajung cu porunca la vreme.
 
Muşcase cu gura pământul de chin,
Şi strânse pământul în mână;
Întreaga sa faţă şi părul său plin
De sânge-nchegat cu ţărână.
 
Luându-l în braţe mi-l dusei apoi
La umbră sub poala pădurii,
Spălându-i pe gene lipitul noroi
Şi spumele crunte-ale gurii
 
Şi încet ridicându-l de spate puţin
Îi pusei la gura-ncleştată
Să prindă din ploscă vrun picur de vin,
Dar moale căzut-a deodată.
 
Şi iarbă smulgând i-am făcut căpătâi,
Şi tristă fu vorba ce-mi spuse,
Şi nu ştiam bietul ce-aş face dintâi,
Dar calul aminte mi-aduse
 
Că nu era vreme, şi acolo-l lăsai,
Să-l văd la reîntoarcere iară
Vai, frate, murind, tu de tine oftai,
Ori poate de mine, că-s fiară?
 
La întoarcere-mi spuse străjerul un drum
Mai scurt, şi fu scurtă şi-a gurii
Poruncă de spaimă, şi iată-mă acum
Departe de poala pădurii,
 
Departe de unul ce-aşteaptă mâhnit
Şi-n drumul meu ochii şi-i zbate,
Departe de unul ce poate-a murit
Minţit de nevrednicu-i frate!
 
Fugarule-al meu, tu te zbuciumi bătut
Şi când te-am bătut eu pe tine?
Dar iată-l, blestemul trădării a-nceput
Şi plata cea jalnică-mi vine!
 
Nu-n faţa ta, Doamne, că ştii! şi mi-e greu
Cuvântul ce-n cumpăn-apasă:
Da mama, eu mamei, de fratele meu
Ce-oi spune eu mamei acasă?

Rezumat extins la poezia Aghiotantul de George Coşbuc

„Aghiotantul” este o poezie scrisă de George Coșbuc, unul dintre cei mai importanți poeți ai literaturii române. Poezia este o satiră subtilă la adresa politicienilor corupți și a puterii politice.

Poezia este scrisă într-un stil ironic și satiric și este împărțită în patru strofe. În prima strofă, poetul prezintă un aghiotant care își exprimă admirația față de putere și față de politicieni, subliniind faptul că aceștia sunt „viteji” și „curajoși”.

În a doua strofă, poetul dezvăluie faptul că aghiotantul este un „câine pripas” care își trădează stăpânul pentru a-și satisface propriile interese. Acesta își imaginează că va ajunge la putere și va fi respectat ca politicienii pe care îi admiră.

În a treia strofă, poetul prezintă o întâmplare în care aghiotantul este întrebat cine este stăpânul său și răspunde că este „poporul”. În acest fel, poetul sugerează că politicienii și aghiotanții lor își trădează propriul popor pentru a-și păstra puterea și bogăția.

În ultima strofă, poetul trage concluzia că aghiotantul este un „fățarnic” care se ascunde în spatele puterii și își trădează propriul popor pentru a-și satisface propriile interese.

În concluzie, poezia „Aghiotantul” de George Coșbuc este o satiră subtilă la adresa politicienilor corupți și a puterii politice. Poetul prezintă un aghiotant care își exprimă admirația față de putere și față de politicieni, dar dezvăluie ulterior faptul că acesta este un „câine pripas” care își trădează stăpânul și propriul popor pentru a-și satisface propriile interese. Poezia subliniază faptul că politicienii și aghiotanții lor nu sunt de fapt „viteji” și „curajoși”, ci doar fățarnici care se ascund în spatele puterii.