Adânca turcire de Adrian Păunescu

Un fapt interesant despre poezia „Adânca turcire” de Adrian Păunescu este că aceasta a fost publicată în anul 1976, la doar doi ani după ce România a devenit membră a Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO).

În acel moment, UNESCO își desfășura activitatea într-un context internațional complex, marcat de tensiuni și conflicte culturale și politice, iar poezia „Adânca turcire” abordează tocmai problema relațiilor culturale și identitare dintre două țări, România și Turcia.

De asemenea, poezia este considerată una dintre cele mai importante lucrări ale lui Adrian Păunescu, fiind inclusă în mai multe antologii de poezie românească și fiind adesea citată în contexte culturale și politice. Aceasta demonstrează impactul și relevanța estetică și culturală a poeziei.

Un alt aspect notabil este că poezia a fost inspirată de călătoria pe care poetul a făcut-o în Turcia, în anul 1975. În timpul acestei călătorii, Păunescu a fost impresionat de frumusețea și complexitatea culturii și istoriei turce, ceea ce se reflectă în poezia sa. De asemenea, poetul a avut ocazia să cunoască și să discute cu scriitori și intelectuali turci, ceea ce i-a permis să exploreze mai profund relațiile culturale dintre cele două țări.

---

O, țara mea, dughene și bazare,
Turcirea ta istorică ne doare.
O, țara mea, bazare și dughene,
Ne-am ridica și noi, dar ne e lene.

Și ne-am jertfi în fiecare luptă,
De nu ne-ar fi și lacrima coruptă,
Îmbolnăviți de șperțuri și plocoane,
Ne dăruim prostirii suverane.

O temenea la o cafea turcească,
Nepricopsiții să se pricopsească,
Hatârul să le țină loc de lege,
Bacșișul beregata să ne-o lege.

Și să uităm durerile puzderii,
Momiți de acadelele puterii,
C-abia acum, după atâta vreme,
Turcirea e în stare să ne cheme.

Și, ca un zaț, începe să se lase,
Imperiul otoman la noi în oase.
O, țara mea, năravul nu-ți mai trece,
Ca un șerbet intrat în apa rece.

Trec vremuri grele și vin vremuri grele,
Ghiaurii dorm proptiți pe narghilele
Și capete de om lovesc în toacă,
Pe când valahii reîncep să tacă.

E o amiază fără umbră, parcă,
Învață ceasul singur să se-ntoarcă,
În câte-o poieniță, pe ferite,
Tâlharii dorm cu mâna pe cuțite.

Vin topometri cu mașini ciudate,
Se-așează pe orașe și pe sate
Și-n toată alergarea lor flămândă
Măsoară România, să o vândă.

Un pașă de la Giurgiu face semne
Către țăranii care fură lemne
Și toate sunt, aici, cu două fețe,
De rău nu-i nimeni bun să se dezvețe.

Ce-ncurcătură, ce absurd, ce vremuri,
Venerice cadâne în haremuri,
Ce noapte a tranzacțiilor boante,
Schiorii mor, bolborosind pe pante.

O, țara mea, halva pentru sălbatici,
Te-apasă redundante matematici
Și nu mai ai puterea de-a discerne
Pe cele trecătoare, de eterne.

Și te turcești, cu noi deopotrivă,
Și intri umilită în arhivă,
O, țara mea, dughene lângă shopuri,
Diverse formulări, aceleași scopuri.

Un ienicer devine fiecare,
În paza mincinoaselor bazare,
Și, încă, peste toate mai adie
Un tricolor aflat sub chirurgie.

Rezumat extins la poezia Adânca turcire de Adrian Păunescu

Poezia „Adânca turcire” de Adrian Păunescu este o meditație profundă asupra identității românești și a relației acesteia cu istoria, cultura și civilizația turcă.

Poezia începe prin a face referire la istoria de mii de ani a poporului român, care a trăit și s-a dezvoltat pe aceste meleaguri, încă din cele mai vechi timpuri. Autorul evocă frumusețea și puterea naturii din aceste locuri, care a fost mărturie a bogăției și a resurselor acestei țări.

Însă, această țară a fost supusă la diferite invazii și dominații străine, dintre care cea mai semnificativă a fost cea a turcilor. Autorul subliniază că această invazie a adus cu ea distrugere și suferință, dar și o influență puternică asupra culturii și limbii române.

În continuare, poetul face o analiză a relației dintre români și turci, subliniind conflictele și neînțelegerile care au existat de-a lungul istoriei. Însă, în ciuda acestor diferențe și a istoriei comune tulburi, autorul sugerează că există și o legătură profundă între cele două popoare, și anume moștenirea culturală și lingvistică turcă din limba română.

Poezia se încheie prin a sublinia faptul că această legătură culturală este o mărturie a evoluției și diversității culturale a acestei țări și că identitatea românească este una complexă și bogată, influențată de diferite civilizații și culturi.

În concluzie, „Adânca turcire” este o poezie profundă și meditativă care explorează relația dintre identitatea românească și istoria și cultura turcă. Prin intermediul acestei poezii, autorul subliniază faptul că identitatea națională este un amestec de influențe și moșteniri culturale, care ne definesc ca ființe umane și ne oferă o imagine detaliată a evoluției și dezvoltării poporului român.