Adânca privire de Adrian Păunescu

În afară de faptul că a fost scrisă de Adrian Păunescu, poet și om politic român, poezia „Adânca privire” a fost publicată pentru prima dată în volumul „Balada cântecului vechi” în anul 1972. Poezia a fost recunoscută și apreciată de criticii literari și cititori, fiind considerată o capodoperă a poeziei de dragoste.

În plus, poezia „Adânca privire” a fost pusă în muzică de mai mulți artiști, printre care se numără și cunoscutul interpret român, Mircea Vintilă. De-a lungul timpului, poezia a rămas una dintre cele mai cunoscute și iubite creații ale lui Adrian Păunescu, fiind tradusă și în alte limbi pentru a fi citită și apreciată în afara granițelor României.

---

Sunt plin de tine dacă pleci de-acasă,
Cu tine veşnic m-aş împovăra,
Când, noapte-zi, pereţii mă apasă
Eu, sub sprâncene, port privirea ta.

Absenţa ta, ca ştreangul sub bărbie
Mă strânge, dacă tu te-ndepărtezi,
Iar mâna stângă parcă-mi e pustie
Trăgându-mi inima către zăpezi.

O umbră sunt, atunci când tu n-ai umbră,
Încuviinţează umbrei care sunt
Să nu se teamă când cu tine umblă
Oriunde pui piciorul pe pământ.

La paginile scrise înainte
De ceilalţi orbi care-au putut vedea
Adaug că iubirea reaprinde
Şi ochii tăi, aici, în fruntea mea.

Căci asta e iubirea cea mai mare,
Să vezi cu ochii celuilalt, adânc,
Iar când nu e cu tine şi te doare
Să-i simţi în ochii tăi pe-ai lui cum plâng.

Aşa simt eu acum, când eşti departe,
Şi nu mai ştiu: e noapte sau e zi,
Te ţin aici pe viaţă şi pe moarte,
Te văd, că mă şi tem că vei orbi.

Din ochii tăi mi-i fac pe-ai mei acasă,
Ca pe-o lumină vie te aştept,
Dar stânga mea, de dorul tău, mă lasă,
Smulgându-mi parcă inima din piept.

Nici nu mai ştiu, e iarnă sau e vară,
Privirile ni s-au unit de tot
Rămân aici, dar am fugit afară,
Te-aş părăsi cumva, dar nu mai pot.

Zăpezi şi flori trăiesc împreunate,
Miracol şi coşmar, la fel, aşa,
Cuţitul alţii mi-l înfig în spate,
Tu ai privirea în privirea mea.

Şi poate că aceasta e iubirea,
Nu numai gelozie şi asalt,
Ci să-ţi modifici într-atât privirea
Încât să vezi la fel ca celălalt.

Profeţii însă iată ce-mi arată:
Te sorb din ochi, precum şi tu mă sorbi,
Şi ne vom cheltui lumina toată,
Îngenunchind sub cer ca nişte orbi

Rezumat extins la poezia Adânca privire de Adrian Păunescu

„Adânca privire” este o poezie a poetului român Adrian Păunescu, care explorează tema iubirii și a privirii ca mod de comunicare a sentimentelor. Poezia este o meditație profundă asupra puterii și a semnificației privirii în relațiile interumane.

Poezia începe cu descrierea unei priviri intense și profunde, care pătrunde adânc în sufletul protagonistului și îi dezvăluie adevăratele sentimente. Autorul subliniază că privirea este o formă de comunicare mai puternică decât cuvintele, reușind să transmită emoții și trăiri fără a fi nevoie de explicații sau justificări.

Autorul continuă să vorbească despre puterea privirii de a lega două suflete și despre capacitatea acesteia de a trezi sentimente profunde de iubire și pasiune. El descrie cum privirea amândurora se întâlnește și se răsfrânge în inimile lor, creând o legătură puternică care îi face să se simtă uniți.

În final, autorul reflectă asupra faptului că o privire profundă poate fi folosită și ca armă de distrugere, aducând durere și suferință atunci când este folosită în mod greșit. El își exprimă dorința de a păstra privirea sa adâncă și iubitoare, fără a o folosi niciodată ca un instrument de răzbunare sau de putere.

În ansamblu, poezia „Adânca privire” este o meditație profundă asupra puterii privirii în relațiile interumane și a importanței acesteia în comunicarea sentimentelor. Autorul reușește să creeze o imagine vibrantă a iubirii și a pasiunii, oferind cititorilor o modalitate de a se conecta cu propriile lor experiențe de iubire și comunicare.