Una dintre caracteristicile interesante ale poveştii „Acul şi barosul” de Ion Creangă este faptul că personajele sunt obiecte inanimate (un ac şi un baros). De asemenea, această poveste reprezintă o satiră socială, evidenţiind problemele sociale, economice şi morale ale societăţii moldoveneşti din acea perioadă.
De-a lungul timpului, povestea „Acul şi barosul” a fost adaptată în diverse forme artistice, precum teatru, film sau animaţie. De asemenea, această poveste a fost inclusă în manualele şcolare şi a devenit o lectură obligatorie pentru elevii din Moldova. Deşi este o poveste scurtă, „Acul şi barosul” este considerată una dintre cele mai importante poveşti scrise de Ion Creangă şi este iubită de cititori de toate vârstele.
Acul: Moşule, de ce eşti zurbagiu? Te sfădeşti necontenit cu soră-ta nicovala, ţipaţi şi faceţi larmă, de-mi ţiuie urechile. Eu lucrez toată ziua, şi nime nu-mi aude gura.
– Iaca, mă! da de unde-ai ieşit, Pâcală?
– De unde-am ieşit, de unde n-am ieşit, eu îţi spun că nu faci bine ceea ce faci.
– Na! vorba ceea: a ajuns oul mai cu minte decât găina. Măi băiete, trebuie să ştii că din sfădălia noastră ai ieşit; ş-apoi tu ni cauţi pricină?
– Mă rog, iertaţi-mă! că dacă n-ar fi fost focul, foile, pleafura şi omul care să vă facă să vă deie nume, aţi fi rămas mult şi bine în fundul pământului, ruginite ca vai de voi.
– Măsură-ţi vorbele, băiete! Auzi, soră nicovală, cum ne râde acuşorul?
– Aud, dar n-am gură să-i răspund; şi văd, dar trebuie să rabd.
– Vorba ceea, soro: „Şede hârbu-n cale şi râde de oale”. Măi puşchiule! Ia să vedem, ce ai făcut tu mai mult decât noi?
– Ce am făcut şi ce fac, îndată ţ-oiu spune. Ca să nu lungesc vorba, hainele bărbăteşti şi femeieşti, din creştet până în tălpi, şi alte nenumărate lucruri frumoase şi scumpe, fără de mine nu se pot face. Mergi la croitor, intră în bordeiu, suie-te în palat, ai să mă găseşti. Fetele mă pun în cutiuţe aurite, mă înfing în perinuţe de mătasă şi îngrijesc de mine ca de un mare lucru.
– Da’ în stogul de fân nu vrei să te puie, mititelule?
– Nici în stogul de fân, dar nici trântit într-un ungher al ferăriei, ca tine. Ia spune-mi: te mai ie cineva în mână decât ferarul?
– Ia ascultă, te prea întreci cu şaga, piciule! Dacă şezi la cinste, şi toţi îngrijesc de tine, cum zici, de ce li împungi degetele?
– Da împung pe cască gură cel somnoros, pentru că voiesc să iasă din mâna lui, prin ajutorul meu, multe lucruri folositoare şi frumoase. Tu, pentru ce baţi ferul cel culcat pe nicovală şi ruginit ca şi tine? Nu ca să faci din el lucruri mai bune şi mai frumoase?
– Măi… da’ bun eşti de gură!
– Şi de gură, dar şi de lucru.
– Ei bine, tu mi-ai înşirat verzi şi uscate; ia stăi să-ţi spun şi eu pe ale mele: toporul, barda, ciocanul, cleştele, vătraiul şi nenumărate unelte şi maşini de fer, unele de-o mărime urieşă, iar altele mici şi bicisnice ca tine, pututu-s-au face până n-au trecut pintre nicovală şi ilău? Casa, bisericile, corabia, puştile, tunurile şi alte lucruri nenumărate, aşa-i că n-ar fi, de nu eram eu? Tu îmi spui de haine frumoase; eu ţ-oiu spune de casă, de sapă, de secere, de coasă şi de plug. Tu îmi spui mai mult de frumos, eu ţ-oiu spune de cele neapărat trebuincioase.
– Mă faci să te-apuc iar la scărmănat, moşule baros. Haine i-au trebuit omului întâi, căci nu era să umble cu pielea goală şi desculţ ca gâştele.
– Te-ai încurcat cu socotelile, măi băiete. Ba de mâncare şi casă i-a trebuit omului întâi ş-apoi haine frumoase, cum zici tu; cu rufe de ale tale îţi ghiorăiesc maţele de foame. Ai auzit vorba ceea, că „Golătatea încunjură, iar foamea dă de-a dreptul”.
– Măi! da’ ruginit mai eşti!
– Ruginit cum sunt, eu v-am făcut şi trebuie să ascultaţi de sfaturile mele.
– Aşa este, dar te prea lauzi; las’ mai bine să te laude alţii. Şi tu faci trebi bune, şi eu; numai atâta, că tu faci lucruri mai din topor, eu mai delicate; tu şezi totdeauna cu ferarul cel uns de cărbuni, iar eu şed cu croitorul şi cu tot felul de persoane.
– Iar ai început, ghibirdic fudul şi guraliu? Croitorul tău trebuie să împungă mai mult de zece ori, până când ferarul meu mă rădică o dată; croitorul tău rupe altă dată pe zi câte zece ace; ferarul însă mă are pe viaţă, ba mă poate lăsa şi de zestre la copiii de copiii săi. Ş-apoi încă una: cine dintre aceşti doi meşteri e mai grebănos şi mai gubav? Ferariul meu, ori croitoriul tău?
– Moşule! eşti bătrân şi multe mai ştii; fie pe-a dumitale.
– Bine mititelule! Ia acum ai mai venit de-acasă. Zi mai bine că industria sau meşteşugurile, noi le-am adus în lume; că bogăţiile cele mari, nouă se datoresc. Mi-ai zis ruginit şi ţ-ai zis cioplit; mie-mi pare bine ca strănepoţii mei să fie mai ciopliţi decât mine; cu timpul se cioplesc toate… Numai nu vă fuduliţi şi nu uitaţi obârşia voastră, ca nu cumva să vă ciopliţi prea tare şi să rămâneţi care fără urechi, care fără dinţi, care fără gură, care fără zimţi, adecă nişte cioarse de nici o treabă. C-apoi atunci iarăşi mi-ţi ajunge drăguş la căuş, şi soră-mea nicovala vă va ţine în spate, iar eu vă voi bate pe rudă pe sămânţă, ca să prindeţi la minte.
Rezumat extins la povestea Acul şi barosul, Ion Creangă
„Acul și barosul” este o poveste scrisă de Ion Creangă, care urmărește aventurile unui ac și ale unui baros. Acumulând tot felul de obiecte în calea lor, cele două personaje ajung la un punct critic când nu se mai pot mișca.
Ac, o persoană cu încredere în sine și plină de entuziasm, se întâlnește cu Baros, o persoană mai precaută și mai prudentă, care își ia în serios responsabilitățile. Ac și Baros ajung să se certe cu privire la modul în care trebuie să își continue călătoria și, în final, fiecare decide să își urmeze propria cale.
Deși Ac pare să aibă succes în încercările sale de a strânge cât mai multe obiecte în drumul său, ajungând astfel la un punct în care nu mai poate merge mai departe, Baros înțelege că trebuie să acționeze cu prudență și să își ia în serios responsabilitățile, chiar dacă asta înseamnă să renunțe la câteva obiecte valoroase pe care le-a adunat pe parcursul călătoriei lor.
În cele din urmă, Baros reușește să ajungă la destinație, deoarece este capabil să facă alegeri bune și să își mențină obiectivele în vedere, în timp ce Ac rămâne blocat în locul în care se află, din cauza a ceea ce a adunat pe drum.
Povestea subliniază importanța echilibrului între riscul și prudența în luarea deciziilor și alegerea obiectivelor. În plus, ea sugerează că este important să acționăm cu responsabilitate și să fim capabili să renunțăm la unele lucruri, chiar dacă acestea sunt valoroase, dacă acest lucru este necesar pentru a ne îndeplini obiectivele.
„Acul și barosul” este o poveste populară și a fost adaptată în diferite forme de artă, cum ar fi teatrul, filmul și televiziunea. Aceasta a rămas o poveste iubită de copii și adulți și este considerată una dintre cele mai importante povestiri scrise de Ion Creangă.
Informație adițională despre Ion Creangă
Ion Creangă a fost un scriitor, dascăl și diacon român. Figură principală a literaturii române din secolul al XIX-lea, este cunoscut pentru autobiografia Amintiri din copilărie, precum și pentru nuvelele și povestirile sale. Principala contribuție a lui Creangă la literatura fantastică și pentru copii include narațiuni structurate în jurul unor protagoniști eponimi (Ivan Turbincă, Dănilă Prepeleac, Stan Pățitul), precum și basme ce pictează tabloul valorilor autohtone (Povestea porcului, Capra cu trei iezi, Soacra cu trei nurori, Fata babei și fata moșneagului). Considerate pe scară largă drept capodopere ale limbii și umorului românesc, scrierile sale ocupă o poziție de mijloc între o culegere din surse folclorice și o contribuție originală la un realism literar de inspirație rurală.
Vezi pagina Wikipedia a autorului Ion Creanga.
