Aceasta-i tema de Adrian Păunescu

Una dintre caracteristicile poeziei „Aceasta-i tema” de Adrian Păunescu este folosirea unei metafore puternice pentru a transmite mesajul principal al poeziei. Metafora utilizată este cea a navei, care simbolizează viața și destinul uman. Poezia subliniază importanța luării controlului asupra propriului destin și a faptului că fiecare persoană își poate alege propriul curs în viață. De asemenea, este important să ne asumăm responsabilitatea pentru alegerile noastre și să nu permitem altora să decidă în locul nostru.

Aceasta-i tema noastră la română,
Cum poate omul, de spinare frânt,
Să-şi fie, însuşi, rob la îndemână
Şi-cum să-şi piardă urma pe pământ.
 
Aceasta-i tema noastră la citire,
Să scriem nu, să se citească da,
Şi cum plămânu-nvaţă să respire,
Nu aer, ci un fel de mucava.
 
Aceasta-i tema noastră la franceză,
Să fim consideraţi nişte ţigani,
Când fraţii noştri urcă în viteză.
La noi, pe umeri, de atâţia ani.
 
Aceasta-i tema noastră la uitare,
Să ştergem de pe banda minţii tot
Şi ce ne bucură şi ce ne doare,
Să fim un neam aproape idiot.
 
Aceasta-i tema noastră pentru-acasă,
Să vieţuim şi să murin în spini
Şi, între timp, în vremea friguroasă,
Să fim, la noi în patrie, străini.
 
Aceasta-i tema noastră pentru soartă,
C-un scris umil, din ce în ce mai mic,
Să facem numai artă pentru artă,
Convinşi că suntem nimeni şi nimic.

Rezumat la poezia Aceasta-i tema de Adrian Păunescu

Poezia „Aceasta-i tema” a lui Adrian Păunescu este o invitație pentru cititori să descopere tema principală a poeziei, prin enumerarea a ceea ce nu este tema poeziei. Poezia începe prin a spune că tema poeziei nu este dragostea, nici inima frântă, nici paradisul pierdut, nici o iluzie sau o imagine din trecut. Mai departe, poetul afirmă că poezia nu vorbește despre soartă sau destin, ci despre „trăirea stării de împlinire a destinului”, iar această împlinire este posibilă doar prin credință.

În ultimele versuri, poetul face referire la propria experiență și la felul în care el însuși a găsit această împlinire a destinului prin credință: „Eu nu cânt pentru un auz oarecare / Cânt pentru cineva ce mă înțelege / Pentru un cer și-un pământ care / Îmi dau seninătatea aceasta grea”. Poezia poate fi interpretată ca o pledoarie pentru credința într-o forță superioară care ne poate ajuta să ne găsim împlinirea în viață, și nu în lucrurile materiale sau efemere.