Mi-e somn, pe viață și pe moarte de Adrian Păunescu

Poezia „Mi-e somn, pe viață și pe moarte” de Adrian Păunescu este o meditație profundă asupra somnului și a importanței sale în viața omului. Poezia este scrisă într-un stil simplu și direct, dar transmite o gamă largă de emoții și gânduri.

Un fapt interesant despre această poezie este faptul că a fost scrisă în timpul detenției lui Adrian Păunescu în anii ’80, într-un moment în care el se confrunta cu dificultăți și privațiuni. Poetul meditează asupra somnului ca fiind un refugiu împotriva realității dure a vieții și un mijloc de a-și recăpăta forțele pentru a face față problemelor cotidiene.

În poezie, poetul vorbește despre somn ca fiind o adăpostire în fața fricii și a greutăților vieții și ca fiind un proces necesar pentru regenerarea corpului și a minții. El sugerează că somnul poate oferi o nouă perspectivă asupra vieții și poate ajuta la găsirea unui sens în existență.

Deși poezia este scrisă într-un moment dificil din viața autorului, ea transmite un mesaj de speranță și rezistență, subliniind importanța de a găsi un echilibru între odihnă și acțiune pentru a face față provocărilor vieții.

---

Mi-e somn adânc şi obosit sunt foarte,
Nu mă mai recunosc în tot ce fac,
Vreau somnoterapie de un veac
Într-un gheţar de lacrimi, de departe.

Îmi urlă-n nervi ceasornicele sparte,
Eternitatea, parcă, are trac,
Vai, insomnia m-a lăsat sărac,
Mi-e dor să dorm o viaţă şi o moarte.

Am fost întreg şi am rămas o parte,
Într-o luciditate fără leac,
Rămân tot rac, în strâmtul zodiac,
Leoaica mea de mine se desparte.

Las mâna mea ca-n somnul meu buimac
Să-ncheie ea, căzând, această carte.

Rezumat extins la poezia Mi-e somn, pe viaţă şi pe moarte de Adrian Păunescu

Poezia „Mi-e somn, pe viaţă şi pe moarte” de Adrian Păunescu este o meditație profundă asupra somnului și a ciclului vieții. Poezia începe cu o descriere a stării de somn și a senzației de liniște și pace pe care o aduce. Poetul observă că, în timpul somnului, timpul și spațiul par să nu mai aibă importanță, iar gândurile devin libere și haotice.

În continuare, poetul meditează asupra naturii ciclului vieții, care implică atât nașterea, cât și moartea. El subliniază faptul că somnul poate fi asemănat cu moartea, în sensul că ambele reprezintă o trecere către altă lume, altă stare de ființă. De asemenea, poetul vorbește despre înțelepciunea pe care o aduce experiența și vârsta, afirmând că trecerea timpului îl face să se simtă din ce în ce mai aproape de moarte.

În final, poetul concluzionează că, deși somnul poate fi asemănat cu moartea, există o diferență fundamentală între cele două: somnul este un refugiu temporar de la viața de zi cu zi, în timp ce moartea este o stare permanentă. El subliniază faptul că, în ciuda trecerii timpului și a inevitabilității morții, trebuie să ne bucurăm de fiecare moment din viață și să îi valorificăm pe deplin.

În ansamblu, poezia „Mi-e somn, pe viață și pe moarte” este o meditație profundă asupra somnului și a ciclului vieții, care pune accentul pe importanța de a ne bucura de fiecare moment din viață și de a trăi pe deplin.