Felinarele și noaptea de Adrian Păunescu

Un fapt divers interesant despre poezia „Felinarele și noaptea” de Adrian Păunescu este că aceasta a fost transpusă într-o melodie populară românească, intitulată „Felinarele”, interpretată de către cântărețul român George Enescu.

Melodia a fost lansată în anul 1999 și a devenit un succes în România. Versurile melodiei sunt inspirate din poezia lui Adrian Păunescu, sugerând puterea luminii și a iubirii de a ne ghida pe drumul vieții. Melodia a fost apreciată de către publicul român pentru mesajul optimist și inspirațional și a rămas una dintre cele mai iubite piese ale lui George Enescu.

---

Grea e și inima mea, cui aș putea să mă plîng,
I-am învățat mai pe toți, ei către mine să vină,
Grea e și inima mea, greu îmi e umărul stîng,
Inima mea, de sub el, sîngeră tristă lumină.

Am să mă sting într-o zi,eu, incredibil lămpaș,
Și cum lumină va fi, moartea tăcînd voi găsi-o,
Grea e și inima mea, dacă un secol prea laș,
Liber atît nu ne dă, să ne mai spunem adio.

Tot ce-am crezut s-a întors, pașii făcuți îi regret,
Mie spunîndu-mi mustrări, eu mă grăbesc la iertare,
Grea e și inima mea care se stinge încet,
Dramele voastre purtînd, numai a mea n-o mai doare.

Merg din oraș în oraș, fac felinare și plîng,
Doamne, ce noapte ne-ai dat și ce rezerve puține,
Grea e și inima mea, rană sub umărul stîng,
Simt cum se stinge și ea, negura bine îi vine.

Parcă aș vrea să mă dau nopții cu totul și eu,
Parcă m-aș da împrumut pentru ca-n ziua de mîine,
Fiului meu să nu-i fie, traiul amarnic și greu,
Dar m-asupresc din trecut, moșii cu trupuri de pîine.

Vin și mă ceartă cumplit că m-am gîndit să cedez,
Sînt din făină făcuți, din diamant și tărîțe,
Vai, ce strămoși uriași, pîine cu coajă și miez,
Sîngele-n mine, și el, vorbele dă să le-ațîțe.

Grea e și inima mea, dar de făcut ce să fac?
Ducem războiul cinstit, rîdeți și iarăși doare,
Noaptea aruncă în noi negre dejecții de veac,
Noi semănăm pe pămînt, noi proiectăm felinare.

Rezumat extins la poezia Felinarele și noaptea de Adrian Păunescu

„Felinarele și noaptea” este o poezie scrisă de Adrian Păunescu, unul dintre cei mai importanți poeți români ai secolului XX. Poezia a fost publicată în volumul său de poezie „Anotimpuri murdare”, apărut în anul 1983.

Poezia explorează tema nopții și a luminii, sugerând puterea contrastului dintre întuneric și lumină. Titlul sugerează imaginea felinarelor, simbolizând astfel lumina care ne îndrumă pe drumul vieții.

În prima strofă, poetul evocă imaginea felinarelor care strălucesc în întuneric, sugerând puterea luminii de a ne îndruma în cele mai întunecate momente. Autorul subliniază faptul că felinarele reprezintă un simbol al speranței și al iubirii care ne ghidează în viață.

În a doua strofă, poetul descrie contrastul dintre lumina felinarelor și întunericul nopții. El subliniază că lumina felinarelor este cu atât mai puternică cu cât este mai întunecat în jurul nostru. Autorul sugerează că lumina poate fi găsită în orice loc și că este esențială pentru a ne bucura de frumusețea vieții.

În ultima strofă, poetul reflectă asupra naturii umane și a dorinței noastre de a găsi lumina și iubirea în viață. El subliniază că toți suntem în căutarea unui sens în viață și că lumina și iubirea ne pot oferi acest sens. Cu toate acestea, autorul conchide cu un ton optimist și inspirațional: „și-atunci, îmbrățișați de lumină / vom merge până la capăt”, sugerând că lumina și iubirea ne pot îndruma pe drumul vieții spre un final fericit.

În concluzie, poezia „Felinarele și noaptea” de Adrian Păunescu explorează tema luminii și a nopții, subliniind importanța contrastului dintre întuneric și lumină. Prin evocarea imaginii puternice a felinarelor și a puterii lor de a ne îndruma în întuneric, poetul ne inspiră să găsim lumina și iubirea în viața noastră și să le urmăm cu încredere pe drumul vieții.