Copiii de țărani de Adrian Păunescu

Fapt divers despre poezia „Copiii de țărani” de Adrian Păunescu:

• Poezia a fost publicată în anul 1964, în volumul „Sarea în bucate” și reprezintă o pledoarie pentru munca și viața țăranilor, văzuți ca eroi anonimi ai societății.
• Este una dintre cele mai reprezentative poezii ale lui Păunescu, care, de-a lungul carierei sale literare, a avut o preocupare constantă pentru problemele sociale și umane ale oamenilor de rând.
• Mesajul poeziei este unul profund moral, care subliniază importanța muncii și sacrificiului pentru a atinge fericirea și împlinirea personală.
• Folosirea imagisticii specifice zonei rurale, a metaforelor și a comparațiilor sugerează autenticitatea și autenticitatea lumii descrise în poezie.
• Poezia a fost pusă pe muzică de compozitorul Alexandru Zărnescu și a devenit un imn al țăranilor din România.
• Adrian Păunescu a fost un susținător al valorilor populare și a încurajat oamenii să își păstreze tradițiile și să își prețuiască rădăcinile. Această poezie este o ilustrare a acestei idei.

---

Poemul acesta îl scriu într-o noapte,
Puțin după ziua de treizeci de ani,
E-un scrâșnet, un plânset, un geamăt de șoapte,
Căci e pentru voi, fii curați de tărani!

Când țara îndreaptă și legi, și-a sa cale,
Când sus în idee nu-i loc de abuz,
Mai sunt de-mplinit și la capăt de dus,
Dorinți izvorând din nevoi sociale.

Și una e-aceea că încă la țară
Nu-i școală făcută cum e la oraș,
Că fiul țăranului, totuși, nu poate
Intra-n facultăți cu același curaj.

Eu știu câte lucruri în țară sunt gata
Și câte vor fi, dacă suntem cuminți.
Dar una e dacă director e tata,
Și alta e dacă-i țăran de la Vânt…

Eu, iată, priviți, sunt un fel de director,
N-aveți nicio grijă că vă voi minți,
Am și eu copii ce pot fi de bani gata
Cu toate-i îndop pentru că-mi sunt copii.

Dar țara stă-n alții întâi, și pe urmă
În fiii aceștia de directorași,
Nu, satele noastre nu sunt trista turmă
Ce lâna și brânza trimite-n oraș!

Producția lor cea mai sfântă sunt fiii!
Lor li se cuvine răsplata de preț,
Țăranii dau aur, când dau României
Curații lor fii, rod al unicei vieți!

Rezumat extins la poezia Copiii de țărani de Adrian Păunescu

Poezia „Copiii de țărani” de Adrian Păunescu a fost scrisă în anul 1972 și este dedicată copiilor care trăiesc în mediul rural. Textul începe cu o descriere a satului, prezentat ca un loc al naturii, al munților și al câmpurilor.

Însă, pe măsură ce poezia avansează, autorul începe să vorbească despre copiii care trăiesc în aceste sate, descriindu-i ca pe niște ființe pline de energie și de curiozitate, care se joacă și care își petrec timpul în natură.

Păunescu subliniază faptul că acești copii sunt cei care păstrează tradițiile și obiceiurile populare și că ei sunt „sarea și piperul neamului”. Autorul le îndeamnă pe fete să nu renunțe la straiele populare și să-și păstreze frumusețea naturală, iar pe băieți să fie mândri de ceea ce sunt și să nu fie atrași de oraș și de viața modernă.

La final, Păunescu face un apel către întreaga societate să-și reamintească de copiii din mediul rural și să le ofere șanse egale cu cele ale copiilor din oraș. El subliniază că acești copii au nevoie de educație, de protecție și de susținere pentru a-și dezvolta abilitățile și pentru a ajunge să-și îndeplinească visurile.

Un alt element important al poeziei este utilizarea limbajului popular, care îi conferă un caracter autentic și specific acestui tip de mediu. Autorul a ales să transmită mesajul său într-un mod simplu, dar eficient, astfel încât să fie accesibil tuturor cititorilor.

În general, poezia „Copiii de țărani” reprezintă o pledoarie pentru valorile și tradițiile populare, dar și pentru egalitatea de șanse și pentru protejarea și îngrijirea copiilor din mediul rural.