Capul de la Torda de Adrian Păunescu

Titlul poeziei „Capul de la Torda” de Adrian Păunescu se referă la o relicvă religioasă cunoscută sub numele de „Capul Sfântului Ioan Botezătorul” sau „Capul de la Torda”. Această relicvă este considerată a fi capul lui Ioan Botezătorul, care a fost tăiat de pe trupul său în timpul execuției.

Capul a fost adus în Transilvania în secolul al XV-lea și a fost păstrat în Catedrala din Alba Iulia. În timpul Reformei protestante, capul a fost dus la Torda, unde a fost păstrat în Biserica reformată. De-a lungul timpului, relicva a fost adusă înapoi la Alba Iulia și apoi dusă în Budapesta, iar în prezent se crede că este păstrată într-o biserică din Viena.

În poezia lui Păunescu, „Capul de la Torda” este prezentat ca o metaforă pentru credința și speranța oamenilor, care continuă să trăiască și să se răspândească, chiar și atunci când simbolurile lor religioase sunt îndepărtate sau distruse.

---

Capul lui Mihai Viteazul de la Torda se ridică,
Și întreabă de ce țara a rămas așa de mică
Și Câmpia Tordei triste îi răspunde lui cu jale:
„Fiindcă astăzi ducem lipsa capului Măriei-Tale!”

Nu mai acuzați străinii că ne taie domnitorii,
Că intimidează țara cu guverne provizorii,
Eu atât aș vrea să aflu, arătându-ne obrazul:
Totuși, unde au fost românii, când a fost tăiat Viteazul?

Nu voi consuma otravă pentru nici un fel de Basta,
Totuși, unde-au fost ai noștri, și atunci, și-n vremea asta?
Cum se-ajunge pân’ la gâtul voievodului de țară,
Dacă nu-s trădări acasă, lângă ura de afară?

Capul lui Mihai Viteazul ne-a lăsat numai cu trupul,
Nu contează că străinii nu aveau nici pic de scrupul,
Eu, de-o singură-ntrebare, mă scârbesc și mă mai mânii:
Totuși, unde-au fost românii? Totuși, unde sunt românii?

Rezumat extins la poezia Capul de la Torda de Adrian Păunescu

„Poezia „Capul de la Torda” a lui Adrian Păunescu este o meditație profundă asupra istoriei și religiei, inspirată de evenimentul istoric cunoscut sub numele de Dietă de la Torda. În această dietă, care a avut loc în Transilvania în anul 1568, s-a adoptat Edictul de la Torda, care garanta libertatea religioasă și așa-numita „toleranță religioasă”.

În poezie, Păunescu își exprimă admirația pentru această mișcare de toleranță, care a fost înaintea timpului său și care a permis diferitelor grupuri religioase să coexiste în pace. El își exprimă și regretul că această toleranță nu a fost întotdeauna respectată și că, în trecut, oamenii au fost persecutați din cauza credințelor lor religioase.

Poezia începe cu o descriere a capului sculptat în piatră care a fost găsit la Torda, simbolizând în mod simbolic toleranța și libertatea religioasă. Păunescu povestește despre istoria acelui cap, de la momentul sculptării sale până la descoperirea sa ulterioară, și îl descrie ca fiind o comoară de istorie și cultură.

În continuare, Păunescu se referă la intoleranța religioasă și la modul în care aceasta a dus la persecuții și suferințe. El își exprimă indignarea față de faptul că oamenii pot fi atât de cruzi și intoleranți față de cei care nu împărtășesc aceleași credințe religioase, și își exprimă speranța că lumea va fi una în care toți oamenii pot trăi în pace și armonie, indiferent de credințele lor religioase.

În final, Păunescu face o apel către oameni să lupte pentru libertate și toleranță, pentru a crea o lume mai bună și mai dreaptă. El își exprimă speranța că, prin urmarea exemplelor de toleranță și respect față de cei diferiți de noi, putem construi o lume în care toți oamenii pot trăi în pace și armonie, fără frică sau discriminare.”