Cimitirul de Grigore Alexandrescu

---

Pesteră-ntunecată, azil al pocăinței,
Unde omeneşti fumuri ca fumurile pier,
Unde eroii credinței
Au murit pentru lume ca să trăiască-n cer!

Tu care ai fost martor l-atâtea rugăminte
Ce se şopteau în umbra şi în răcoarea ta,
Când inima fierbinte
Viața de vecie în lacrimi o căta,

Dacă bolțile tale, ce nu pot fi pătrunse
De omeneşti suspinuri, de-al patimilor vânt,
Duc sufletul prin locuri şi prin cărări ascunse,
Departe de pamânt,

Iată cumplita spaimă, ce în sânu-mi aprinse
Urâcioasă privire a foştilor părinți
Şi altarul de piatră, pe care stau întinse
Madulare de sfinți.

Fioroasă răceală ce-nsufla-a ta vedere,
Veşnicului întuneric aicea domnitor,
Şi grozavă tăcere
Arat umbrele morții ce printre oase zbor!

Îmi pare că mă aflu în locuinț-adâncă
A unei groaznici iesme, ce sângiuri o hrănesc;
Şi care de o stânca,
Pe călător sfărâmă c-un zâmbet satanesc,
Calugarilor morți.

Sau în padurea-aceea, în care mai-nainte,
Druizii cei sălbatici jertfeau pe osândiți,
Când, setoşi de omoruri, treceau de puteri sfinte
Stejarii-mbătrâniți!

Aici cu toate-acestea religia vorbeşte
Celor ce vor s-asculte cuvântul lui Hristos
Groaza cu-ncetul piere, şi omul întâlneşte
Povețe de folos.

Vicleanul îşi dezbracă aici ipocrisia;
Acel căit se-mpacă cu ceru-ntărâtat;
Aici fapta cea buna viseaza vesnicia
Ş-aşteaptă nencetat.

Şi omul care crede, şi omul ce aşteaptă
De-o sfântă mângâiere în veci e însoțit;
Pacea va fi cu dânsul; el va lua răsplata,
Căci a nădăjduit.

Rezumat extins la poezia Cimitirul de Grigore Alexandrescu

Poezia „Cimitirul” de Grigore Alexandrescu este o meditație asupra vieții și a inevitabilității morții, asemănând existența umană cu un drum lung către cimitir. Poezia are un caracter meditativ, introspectiv și filozofic, autorul examinând cu atenție condiția efemeră a existenței umane.

În prima strofă, Alexandrescu sugerează că viața este un drum lung către cimitir și că existența umană este efemeră. El vorbește despre „eterna cale” și „drumul lung al vieții” care se termină în „cimitirul rece și tăcut”. În a doua strofă, Alexandrescu subliniază că timpul trece repede și că oamenii îmbătrânesc rapid, făcând aluzie la faptul că, în cele din urmă, toți ajungem să ne confruntăm cu moartea. În ultima strofă, el subliniază că moartea este un lucru natural și inevitabil, dar că viața poate fi înțeleasă și apreciată prin intermediul artei și culturii.

Poezia lui Alexandrescu sugerează o viziune pesimistă asupra existenței umane, dar în același timp subliniază importanța artei și culturii ca mijloc de a înțelege și de a face față morții și de a găsi sens într-o lume aparent fără sens.

În concluzie, poezia „Cimitirul” de Grigore Alexandrescu este o meditație filozofică asupra vieții și morții, subliniind fragilitatea și efemeritatea existenței umane, dar sugerând că aceasta poate fi înțeleasă și apreciată prin intermediul culturii și artei.