Cântecul Jianului de Grigore Alexandrescu

„Cântecul Jianului” este o poezie scrisă de Grigore Alexandrescu în anul 1848, în timpul Revoluției de la 1848. Poezia este o evocare a faptei eroice a jienilor români care au luptat alături de Tudor Vladimirescu împotriva turcilor și a boierilor locali.

Iată câteva fapte interesante despre această poezie:

• Poezia a fost publicată pentru prima oară în „Curierul de Iași” din 21 aprilie 1848, sub semnătura „Gr. A-n”.
• În aceeași zi, 21 aprilie, Grigore Alexandrescu a citit poezia într-un cadru restrâns, la întâlnirea pe care o avusese cu un grup de prieteni și cu liderul revoluționar Vasile Alecsandri.
• Poezia a devenit foarte populară în rândul revoluționarilor români, fiind considerată o expresie a idealurilor lor de luptă și de eliberare națională.
• Versurile „Și iată, Jianu cu arma-n mână, / În fruntea jienilor strălucește” au devenit un simbol al luptei pentru libertate și au fost preluate în mai multe cântece și poezii scrise de alți autori.
• Grigore Alexandrescu a fost arestat și condamnat la închisoare în urma participării sale la Revoluția de la 1848, iar poezia „Cântecul Jianului” a fost interzisă de autorități.
• După evenimentele revoluției, poezia a fost recuperată de naționaliștii români, care au interpretat-o ca o pledoarie pentru lupta pentru independență și unitate națională.

Frunză verde măr crețesc,
Stau în loc şi mă gândesc:
Cu ce să mă arănesc?
Cu arana moşului,
De coarnele plugului;
Plugul este-o goangă rea,
Umblă de-a dăratelea,
Cu nişte coarne-ndărăt,
Mă loveşte tot în piept;
Nişte lemne învrăjbite,
Nişte vite prăpădite;
Nişte lemne-ncrucişate,
Nişte bucate stricate.
Au s-o face, -au nu s-o face,
Au de vară n-avem pace.
Ma gândii că s-o brodesc,
Mai bine să mă hrănesc,
Să pun plugul, să brăzdesc,
Unde-o fi crângul mai des;
Să trag brazda dracului
Prin uşa bogatului,
Să-i dau maciuci după cap,
Să-l aduc la plug legat,
Să-i iau ce a câştigat.
Arde-vă focul, ciocoi!
Pune-voi mâna pe voi,
Cu măciuca să vă moi,
Că voi ne beliți pe noi.
Bate vântul, viscoleşte,
Eu de gazda n-am nădejde.
Căci mi-e gazda-n valea rea,
Mi-o pândeşte potira,
Potira din Slatina,
Bat-o Maica Precista
Şi sfânta Duminica!
Ține, gazda, nu mă da,
Că ți-oi face-o malotea
Cu florile cît palma,
Să se mire şi doamna,
Si doamna lui Caragea.
Ține-mă cum ai ținut
Să mă văz Oltul trecut.
Mai badiță, mai podar,
Greu de mine, greu ş-amar!
Trage podul să trec Oltul,
Ca ne-am prapadit cu totul;
Trage podul mai la vale
Că-ți arunc un glonț în şale,
Trage podul mai de-a drept
Că-ți arunc un glonț în piept,
Mi-e degrab, nu pot s-aştept,
Şi mi-e murgul cam nebun,
Trece prin Olt ca pe drum,
Şi mi-e murgul cam nerod,
Trece Oltul ca pe pod.
Dă-te, murgule, pe lat
Şi mă trece neudat.
Frunză verde de lipan,
N-ați auzit de-un Jian,
De un hoț de căpitan?
Bea vin de la cârciumari,
Ia miei de pe la ciobani
Şi nu le dă nici un ban.
Măi bădiță cârciumar,
Scoate o oca de vin,
Ş-înca una de pelin,
Scoate una, scoate două,
Scoate patruzeci şi nouă.
Scoate vin de ne cinstiți,
Că-s feciorii osteniți.
Scoate, mari, vin să beau
Că bune parale-ți dau.
Dar de-oi sta să tot plătesc…
La ce foc mai haiducesc?
Ți-oi da, mari, nişte palme,
Ți-ar parea că sînt parale,
Şi ți-oi da nişte măciuci,
Ți-ar parea că-s lei batuți.
Ardă-te focul de prun!
Ce-ai făcut rachiul bun,
De-a adormit Iancu-n drum?
Iancule, ciocoi turcit,
Ce te porți numa-n argint,
Din creştet până-n pământ,
Căci mintea nu ți-a venit?
— Iancule, Jianule,

Lasă-ți nebuniile;
Lasă-te de nebunii
C-am să-ți dau şi boierii.
— Nu-mi trebuie boierii,
Nu mă las de nebunii,
Că ce câştigi tu-ntr-o vară,
Eu câştig numa-ntr-o seară,
Şi geaba, mari, umblați
Pe mine să mă-nşelați.
De-oi pune mâna pe voi,
De piele-o să vă despoi
Şi din pielea după cap
Să-mi fac un toc de baltag,
Iar pielea de la picioare
Să-mi fac tocuri la pistoale.
Oltu-i mic, Oltețu-i mare,
Trece-un căpitan călare
Cu cinci sute de catane,
Tot catane spătăreşti,
Unde dă nu nimereşte
Şi pe Jianul goneşte.
Dar Jianul e voinic,
Şade la tulpină-n crâng,
La brâu cu două pistoale,
Strălucesc ca sfântul soare,
Şi cu flinta la cătare,
Fuge potera să moară.

Rezumat extins la poezia Cântecul Jianului de Grigore Alexandrescu

Poezia „Cântecul Jianului” de Grigore Alexandrescu este o baladă scrisă în versuri lungi, care relatează povestea unei lupte între un vânător și un jian (zmeu). Vânătorul, personajul principal al poveștii, este prezentat ca fiind curajos și hotărât să își apere teritoriul, în timp ce jianul este descris ca fiind un monstru înfricoșător și periculos.

În încercarea sa de a-l învinge pe jian, vânătorul se pregătește cu atenție, își alege cu grijă armele și se ascunde într-un loc strategic. În ciuda tuturor eforturilor sale, jianul pare că îi ia mereu un pas înainte și îl bate în fiecare luptă. În cele din urmă, vânătorul este aproape de a fi învins, dar reușește să folosească o strategie inteligentă, prin care reușește să-l înșele pe jian și să-l învingă.

Poezia este o alegorie a luptei dintre bine și rău, a curajului și a hotărârii împotriva forțelor întunecate și a necesității de a găsi o strategie inteligentă pentru a le învinge. Este un exemplu de poezie populară, cu un ritm alert și o poveste captivantă.