Aşteptarea de Grigore Alexandrescu

În afară de faptul că este una dintre cele mai cunoscute poezii ale lui Grigore Alexandrescu, „Aşteptarea” a fost considerată de criticii literari drept o poezie premergătoare romantismului. De asemenea, există teorii potrivit cărora poezia ar fi fost inspirată din experiențele personale ale poetului, care a trăit o mare iubire neîmpărtășită în tinerețe.

Poezia a fost supusă și unor interpretări filozofice, fiind considerată o meditație asupra dorinței și așteptării ca forme de suferință umană, cu referire la gândirea existențialistă și absurdă din secolul al XX-lea.

De asemenea, poezia a fost pusă în paralel cu alte creații romantice celebre, precum sonetul „Pierdut într-un nor” de Mihai Eminescu sau poezia „Când te-ai născut” de Tudor Arghezi, datorită temelor și motivelor comune abordate.

În literatura română, poezia „Aşteptarea” a fost abordată și ca subiect al studiilor școlare, fiind inclusă în manualele de literatură pentru ciclul gimnazial și liceal.

---

Acesta este ceasul… sau cel puţin soseşte,
Dar ea unde să fie? De ce nu se iveşte?
Minuturi fericite sunt oare de pierdut?
Foarte puţine omul în viaţa lui are!
Se auzi un sunet… Să ascult… mi se pare…
Nu e nimic; o frunză în vale a căzut.

Noaptea în aste locuri n-are deloc tăcere;
Totul se mişcă, umblă, dar toate sunt părere;
Vântul, umbra mă-nşeală, când cred a o vedea.
Luna aci s-arată, aci iar se ascunde:
Abia câteodată întunecul pătrunde,
Şi norii înainte-i se pun ca o perdea.

Poate că şi ea are o tainică-ntâlnire,
Poate că stăpânită de-asemenea simţire
Păşeşte-nvăluită în umbra unui nor,
Chiar în acele sfere care au ceresc nume,
Poate-amorul domneşte ca aerul în lume:
Cu ce drept omul singur să fie simţitor?

Nu ştiu, dar la atâtea rele nesuferițe,
Ce asupră-mi adesea se par a fi unite,
Singur amorul este izvorul fericit,
Ce fără încetare m-adapă cu uitare,
Ca undele vestite fântânii de mirare
Prin care morţii uită că-n lume au trăit.

Zile nepreţuite ale copilăriei,
Tovarăşi ai vieţii şi fii ai bucuriei!
De mi-ar fi iertat astăzi a-ncepe să trăiesc,
Câte mi-a dat amorul minuturi, ceasuri bune,
La un loc adunate, cu voi să se-mpreune,
Şi din toate o scurtă viaţă să-ntocmesc!

M-aş duce unde zboară atâtea rândunele,
Când viscolul începe, când vin vremile rele;
Pe pasur’le verdeţii ca ele m-aş ivi.
Din loc în loc aş trece în climele străine,
Unde sunt alte stele, şi ceruri mai senine,
Dar iarăşi m-aş întoarce când firea ar zâmbi.

Sătul de mari nimicuri ce nu dau fericirea,
Cătând în viaţă pacea, şi-n pace mulţumirea,
Ca râul fără nume, aş trece neştiut.
Oricât de mic e templul, dar tot îl locuieşte
Acela ce pământul şi cerul stăpâneşte:

Numai pentru-a lui slavă şi omul s-a născut!
morţilor beau uitarea existenţei lor pământene.
Nădăjduiesc într-însul; el poate să-mi arate
Un drum fără primejdii, cărări nesemănate
De asupriri nedrepte, de curse vicleneşti.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Din frunza-ntunecată a pădurii vecine,
Se întinde o umbră… cineva parcă vine…
Părere-nşelătoare, ş-acum mă amăgeşti?
Dar nu, văd o fiinţă… spre mine-naintează…

Să m-arăt… de vederea-mi ea nu se spăimântează:
Un străin pe aicea sfială ar avea.
Ea păşeşte, ia seama… o aud că şopteşte.
Negreşit e femeie… Ce zice? Mă numeşte!
Pieptul, inima-mi bate: aceasta este ea.

Rezumat extins la poezia Aşteptarea de Grigore Alexandrescu

„Aşteptarea” este una dintre cele mai cunoscute poezii ale lui Grigore Alexandrescu, fiind considerată una dintre cele mai reprezentative creații ale literaturii romantice românești. Poezia a fost publicată pentru prima oară în anul 1844, în ziarul „Albina”, fondat de Vasile Alecsandri și Mihail Kogălniceanu.

Poezia este scrisă într-un stil liric, având un ton melancolic și introspectiv. Tema principală a poeziei este așteptarea, în sensul larg al cuvântului, având ca subiect iubirea și sentimentele romantice. În poezie, autorul descrie starea de așteptare a protagonistului, care, în ciuda faptului că este îndrăgostit, trebuie să suporte absența persoanei iubite și să trăiască cu speranța că ea se va întoarce într-o zi.

Structura poeziei este una clasică, având patru strofe, fiecare formată din patru versuri. Versurile sunt construite într-un ritm uniform, fiind dominat de rima împerecheată și de utilizarea unor figuri de stil precum personificarea, metafora sau repetiția.

Un element interesant al poeziei este faptul că, în ciuda temei romantice abordate, Alexandrescu a reușit să evite clișeele și să creeze o poezie profundă și autentică. De altfel, această capacitate de a evita banalul și de a crea poezie într-un stil original și autentic este una dintre caracteristicile definitorii ale operei lui Alexandrescu.

În concluzie, „Așteptarea” este o poezie emblematică a literaturii romantice românești, fiind apreciată atât pentru tema sa profundă și universală, cât și pentru stilul liric și autentic al lui Grigore Alexandrescu.