Avatar de Alexandru Macedonski

Poezia „Avatar” este una dintre cele mai cunoscute poezii ale lui Alexandru Macedonski, fiind inclusă în volumul „Excelsior” din 1881. În această poezie, Macedonski descrie transformarea unui suflet într-un „avatar”, un zeu hindus al regenerării și al morții.

Este interesant de menționat că Macedonski era fascinat de cultura și religia indiană și a inclus frecvent elemente hinduse în creațiile sale literare. În plus, el a fost un poet modernist, fiind unul dintre primii scriitori români care au adoptat stilul simbolist în poezie.

„Avatar” a fost, de asemenea, inspirația pentru numele unei reviste literare românești moderne, lansată în 2014, care își propune să promoveze poezia contemporană și să ofere un spațiu de exprimare tinerilor poeți.

---

Domnea în Roma August, – era sub cer de mai, –
Îmi cântă-n suflet anul, – zvoniseră dezastre,
Dar Tibrul printre dealuri curgea ca printr-un rai,
Şi vii, în ochii sclavei, zării cicori albastre.

Vorbi în al meu sânge al patimilor grai,
Eram atletul plastic întors abia din castre,
Ș-am pus, sub piept zdrobind-o, când lung o sărutai,
Jăraticul de buze pe florile din astre.

Grădina în odihnă zăcea-ntre ziduri albe
Ninseseră din piersici suave flori roz-albe –
Au curs de-atunci noiane de veacuri păgâneşti –

Uitată mi-este groapa sub flori şi sub parfume,
Dar tot mi-aduc aminte – fu Cretus al meu nume,
Şi-n for purtam tunică cu ciucuri elinesti.

Rezumat extins la poezia Avatar de Alexandru Macedonski

„Poezia Avatar” a lui Alexandru Macedonski este o meditație filozofică asupra vieții și a destinelor umane, văzute prin prisma unui univers spiritual transcedental.

În poezie, Macedonski își imaginează un zeu care, obosit de lumea și de oamenii pe care i-a creat, decide să își ia o pauză de la universul său. În acest timp, zeul lasă un avatar să preia controlul și să încerce să îndrepte lumea. Însă, în ciuda intențiilor bune ale avatarului, oamenii rămân la fel de răi și de lacomi ca întotdeauna.

Poezia este împărțită în trei părți, fiecare cu un ton și o temă diferită. În prima parte, zeul își anunță intenția de a-și lua o pauză și își descrie dezamăgirea în fața modului în care oamenii trăiesc. În a doua parte, avatarul preia controlul și încearcă să îndrepte lumea, dar este neputincios în fața răutății și a egoismului uman. În a treia parte, zeul revine și își asumă din nou responsabilitatea pentru universul său, conștient fiind că doar el poate face schimbări semnificative.

Poezia este scrisă într-un stil grandios și plin de imagini vizuale și simboluri. Alexandru Macedonski a ales să folosească un limbaj arhaic, care să reflecte tonul solemn al poeziei. În acest fel, el reușește să creeze o atmosferă de reverie filozofică, care îi permite să abordeze teme cum ar fi natura umană și sensul vieții.

Prin intermediul acestei poezii, Alexandru Macedonski își exprimă dezamăgirea față de omenire și față de starea lumii. El sugerează că oamenii sunt incapabili să se schimbe și că, în cele din urmă, doar o intervenție divină poate duce la o schimbare reală și durabilă.