Aripi de Alexandru Macedonski

Una dintre caracteristicile importante ale poeziei „Aripi” de Alexandru Macedonski este reprezentată de simbolul aripilor, care indică dorința poetului de a depăși limitările trupului și a zbura spre înălțimi. Această temă este prezentă în multe dintre poeziile sale, iar aripile reprezintă atât simbolul libertății, cât și al aspirației spre divin.

De asemenea, poezia „Aripi” este o expresie a filozofiei lui Macedonski, care promova ideea că arta trebuie să fie separată de societate și să fie în slujba propriei estetici. Macedonski a creat termenul „art pentru art”, care a devenit o sintagmă des întâlnită în teoria literară.

Un alt aspect de remarcat este tonul descriptiv și muzical al poeziei, care sugerează frumusețea și grația aripilor, prin folosirea unor imagini vizuale și sonore. De asemenea, este important de menționat faptul că poezia este scrisă în versuri libere, ceea ce ilustrează libertatea artistică promovată de Macedonski.

Prin a vieţii mare poate, mintea mea o rătăcesc,
Şi de bunăvoie singur cu speranţe m-amăgesc,
Îmi creez năluci de aur, întâmplări nepomenite,
Urmărindu-le sub farmec, cu privirile uimite.

Poezie! Tu, atuncea, şi când umblu, şi când stau,
Îmi pui aripile-albastre ce avânturile-mi dau;
Nu e stavilă pe care să n-o trec prin cugetare
Şi-ntâmplările-aşteptate le aştept fără-ncetare!

Aci dau de o comoară ce se află-n al meu drum
Şi mă-mbăt de bogăţie cum te-mbeţi de un parfum.
Aci văd că tot poporul mă ridică la mărire,
Fermecat de-o vorbă numai, de-o mişcare, de-o privire.

Aci sutele de veacuri ce-au să nască vin pe rând
Cu minuni strălucitoare ca să umple al meu gând.
Aci-n fruntea unei oaste vitejeşti mă văd deodată,
Coifurile scânteiază, tobele încep să bată…

Aci statele din lume vânturându-le, în mine
Simt din nou tumultul vieţii şi renasc dintre ruine.
Aci singur şi de lume izolat, adâncul cer
Îmi deschide poarta sacră a obsteşcului mister
Şi cu gândul ce sclipeşte la lumina poeziei
Văd în stelele de aur alfabetul veciniciei!

Aripi! printre câte visuri poleite mă purtaţi!
Câte raze pe-a mea frunte puneţi dacă vă mişcaţi!
De cât soare acest suflet nu mi-l umpleţi? Ce splendoare
De albastru şi de rosu nu-ntrevăd mângâietoare!

Câte perle de-armonie se deşiră-n jurul meu
Când prin inima mă faceţi să vorbesc cu Dumnezeu!
Aripi! Voi sunteţi misterul ce mulţimea nu pricepe,
Focul sacru ce sub tâmple lumile şi le concepe,
Şoaptele ce se preschimbă într-un cântec nesfârşit,
Dus de-a îngerilor voce pân’ la cer nemărginit!

Rezumat extins la poezia Aripi de Alexandru Macedonski

„Aripi” este o poezie a lui Alexandru Macedonski, publicată în 1880. În această poezie, Macedonski descrie o experiență supranaturală în care el zboară prin spațiu, având aripi ca un înger. El trece prin diferite regiuni ale universului, contemplând frumusețea lumii și înțelegând tainele existenței. Poetul se întoarce apoi pe pământ, dar rămâne tulburat de experiența sa și dorește să-și poată dezvolta aripile pentru a putea zbura din nou.

Poezia este scrisă într-un stil foarte expresiv și plin de imagini vizuale, cu o structură de rime bine definită și cu o metrică regulată. În plus, „Aripi” se încadrează în curentul simbolist, fiind caracterizată prin utilizarea unui limbaj simbolic și metafizic.

În această poezie, Alexandru Macedonski explorează tema libertății și a transcendării, sugerând că omul poate depăși condiția sa limitată și poate dobândi o viziune mai largă asupra lumii prin intermediul experienței supranaturale.